Arhive Tragedie - Revista EduSoft

Teama, conştientizare sau inconştienţă

Încerc să-mi găsesc curajul pentru a analiza teama. E cert că temerile trăiesc în noi, dar noi nu putem trăi decât controlându-le sau alungându-le. Consider că teama este starea care ne face prizonieri, iar curajul starea care ne eliberează. Să-ţi fie frică este firesc, dar să trăieşti doar cu teamă înseamnă că ai devenit propriul tău rob. Şi mă tem că din ce în ce mai mulţi oameni îşi pun singuri lanţurile robiei.

Cred că trebuie să-ţi fie teamă doar de tine însuţi, privindu-te ca pe singurul inamic care te-ar putea arunca în beznă. Şi mai trebuie să ai curajul de a fi tu însuţi, privindu-te ca pe singurul prieten care te poate conduce spre lumină.

Teama unei fiinţe se poate dezvălui sub mai multe forme. Cea mai tristă cred că este teama de a iubi şi de a fi rănit. Aceasta este teama de a pierde. Tot tristă este şi teama de eşec sau teama de a risca, o altă formă cu care ne confruntăm majoritatea dintre noi. Acestea pot avea un deznodământ trist, oglindit de altfel în constatarea lui Paulo Coehlo: Cât de mult am pierdut doar din cauză că mi-a fost frică să nu pierd nimic.

De asemenea, pot exista şi forme perfect justificabile ale stării de teamă. Ele iau naştere în mod firesc în noi şi nu pot fi condamnate. Acestea sunt teama de singurătate, teama de boli şi teama de calamităţi. De multe ori ele se încheagă pe umerii trecutului. Şi chiar exemplele din viaţa celor care ne înconjoară ne provoacă teamă. Teama de Dumnezeu o găsesc însă nejustificabilă.

Continuă să citești Teama, conştientizare sau inconştienţă

Iona – un simbol, nu o individualitate

Piesa dramatică Iona a lui Marin Sorescu face parte din volumul Setea muntelui de sare, care a apărut în 1974 împreună cu Paracliserul și Matca. Un titlu secund al piesei îl prezintă sintagma tragedie în patru tablouri. Tragicul este perceput în opera soresciană ca un factor existențial, în care personajul Iona poartă o luptă cu propriul destin, încercând prin înfruntarea cu acesta să se regăsească pe sine.

Titlul trilogiei Setea muntelui de sare are un sens alegoric, reprezentând încercarea omului de a se desprinde de absurdul vieții, agățându-se de relaționarea dintre indivizi, elucidarea necunoscutului și dorința de a afla adevărul. Viața este o continuă căutare a celor trei factori definitorii pentru entitatea unui individ. Continuă să citești Iona – un simbol, nu o individualitate

Tristan Tzara – fondator al Dadaismului

Tristan Tzara, cu pseudonimul Samuel Rosenstock, născut la Moinești, la 16 aprilie 1896 și decedat la 25 decembrie 1963, la Paris a fost un poet și eseist român, de origine evreiască. Născut în România, dar stabilit ulterior în Franța, Tristan Tzara este unul din fondatorii dadaismului, care a avut mari influențe asupra artei plastice și literaturii și a creat chiar o revoluție majoră în acest sens.

În anul 1912, atunci când se afla la liceu, publică Revista Simbolul, alături de Marcel Iancu și Ion Vinea, însă cu ajutorul lui Iosif Iser și Alexandru Macedonski. Inițial, semnează cu pseudonimul S. Samyro, apoi Tristan Ruia și tocmai după aceea alege să se semneze cu Tristan Tzara – nume care exprimă o referință importantă pentru simboliștii care l-au influențat pe poet, dar și o stare de spirit a lui, una de poet “trist în țară.”

Continuă să citești Tristan Tzara – fondator al Dadaismului

,,Regele Lear” – virtute vs. egoism

Tragedia shakespeariană, Regele Lear, a căpătat în timp o importanță majoră în literatura universală, tocmai prin subiectul monumental pe care îl dezvoltă. Apărută pe scenă pentru prima data în 1606, tragedia este apreciată în rândul publicului, devenind una dintre operele semnificative ale literaturii engleze.

În conturarea subiectului acesteia, William Shakespeare, ca de altfel și alți scriitori, valorifică ideea din realitatea istorică a Angliei: povestea regelui Lear și a celor două fiice. Personajul eponim, căruia îi dă viață Shakespeare în opera sa, este un rege ajuns la vârsta retragerii, care se hotărăște să împartă regatul între cele trei moștenitoare: Goneril (fiica cea mare), Reagan (a doua fiică) şi Cordelia (mezina). În timp ce Goneril și Reagan îi aduc vorbe adulatoare pentru a intra în grațiile tatălui: Cât vă iubesc nu-i grai/ s-o poată spune;/ Decât lumina ochilor mai mult, / Decât văzduhul, decât libertatea; / Mult mai presus de orice-i scump şi rar,/ Mai mult decât puterea, frumuseţea,/ Cinstirea; cum n-a fost iubit vreun tată, Cordelia i se adresează sincer: Să-mi scot cu vorba inima pe gură?/ Eu ştiu că vă iubesc precum se cade,/ Nici mai puţin şi nici mai mult, atât.

Sinceritatea mezinei nu este plăcută regelui, acesta renegând-o. Un episod asemănător îl întâlnim în povestea lui Petre Ispirescu, Sarea în bucate. În rândurile ispiresciene, un împărat le cere fetelor să-și exprime sentimentele față de el. Acesta fiind nemulțumit de răspunsul mezinei, care nu i-a adus elogii și nici nu a conturat un discurs fastuos, o alungă din regat. Faptul acesta reprezintă în Regele Lear intriga destrămării regatului. Fiica cea mică se va căsători cu regele Franței, iar cele două surori ale sale se vor otrăvi una pe cealaltă, din cauza aceluiași bărbat: Edrnund. Același Edrnund, comandantul trupelor britanice, îi va captura pe regele Lear și pe Cordelia în timpul luptelor dintre Franța și Anglia. Momentul este reprezentativ pentru uciderea personalității regelui: Cordelia este ucisă în fața propriului tată.

Tragedia impresionează prin complexitatea personajelor, care reprezintă întruchipări ale firii umane. Iubirea și sinceritatea sunt ignorate și pedepsite, caracterul lingușitor fiind cel care capătă importanță în gândirea umanității. Sunt conturate adevăruri absolute ale lumii, sinceritatea este îngenuncheată de infamie, iubirea este decăzută din principiile acțiunilor, ființa umană fiind devorată de egoism.

Opera lui Shakespeare va fi reprezentată pe scenele marelor teatre din lume, dar va reprezenta și subiectul unor ecranizări de succes. Regizori precum Peter Brook, Jean – Luc Godard, Grigori Gozințev vor realiza pelicule pornind de la capodopera shakespeariană. Astfel, Regele Lear a devenit un punct de referință atât în literatura universală, cât și în cinematografiile lumii.

Mihaela – Ștefania Puțeanu