În urmă cu doi ani, prin iulie, am fost nevoit să merg cu familia la Bacău. Andrei, băiatul nostru de 6-7 ani atunci, participa la un concurs de șah și am dorit să-l însoțim, pentru că am considerat că este cam mic pentru a-l lăsa să meargă cu colegii lui mai mari. Am ales să stăm la un hotel de 3 sau 4 stele (nu rețin exact) din centrul orașului. Am rezervat din timp, prin telefon, la recepția hotelului, aflat chiar în centrul orașului, aproape de principalele centre de interes, dar și de locul unde se desfășura Campionatul Național de Șah pentru „pitici”.
Am ajuns la Bacău pe la ora 14:00, după o călătorie obositoare de la Constanța,
cam 9 ore de mers, cu tot cu o pauză pe la Focșani. Când am ajuns la hotel, ne-a luat cam zece minute ca să găsim un loc de parcare. În cele din urmă, Irina, nevastă-mea, s-a dat jos întâi din mașină, împreună cu Andrei, iar eu am lăsat mașina într-un loc strâmt între un copac și mașina directorului hotelului.
Am luat bagajele si ne-am “înființat” cu buletinele la recepția hotelului. Am stat acolo un minut, chiar două, să vină cineva. Nu era nimeni. La 3 metri de noi, o doamnă dădea cu aspiratorul, care mai mult împrăștia praful peste mobilierul de dinainte de Revoluţie. După o lungă aşteptare, văzând că stăm ca fraierii, în faţa recepţiei, cu trei genţi grele după noi, doamna s-a gândit să oprească aspiratorul şi a început să strige:
– Claudia, ai clienţi!
Claudia a apărut din restaurantul de la parterul hotelului, de unde venea un miros greu de mâncare grasă. Era o domnişoară de maxim 25 ani, cu tocuri şi fustiţă scurtă, cu un zămbet fals şi cu ultima bucăţică de mâncare în gură:
– Bună ziua, bine aţi venit, pe cine căutaţi?
– Pe dumneavoastră, i-am răspuns sec, dar ea a crezut că glumesc şi, cu zâmbetul pe buze şi trăgând cu ochiul către nevastă-mea, mi-a replicat:
– Dar dumneaei ştie?!
Continuă să citești O decizie înțeleaptă