Programare cu răbdare

Programare cu răbdare

Asociația EduSoft organizează din 17 noiembrie 2018 un cerc de informatică pentru elevi de peste 14 ani, la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” din Bacău.

Denumirea aleasă „Programare cu răbdare” le sugerează participanților că în domeniul informaticii nu se pot obține rezultate decât dacă ai răbdare, ești perseverent și muncitor.

Activitățile cercului se desfășura în fiecare sâmbătă, începând cu ora 9, în mai multe săli de clasă și laboratoare de informatică ale colegiului.

Organizatorii invită studenți și cadre didactice din centrele universitare din țară sau străinătate, precum și specialiști din industria IT, pentru a realiza activități didactice cu elevii participanți la cerc.

„Programare cu răbdare” este o inițiativă a Asociației EduSoft, care promovează educația STEM în rândul copiilor și tinerilor. Proiectul este derulat în colaborare cu Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” din Bacău și cu diverse organizații care sprijină educația în domeniul IT.

Organizatorii susțin că au inițiat aceste activități, pornind de la faptul că „în Bacău nu plutește în aer ideea de informatică”, deși informatica este unul dintre cele mai atrăgătoare domenii de pe piața forței de muncă.

La prima întâlnire au participat 140 elevi dar acum s-au înscris peste 200 elevi din liceele băcăuane și chiar din împrejurimi (Târgu Ocna, Onești, Adjud, Roman etc.).

„Ne așteptam la câțiva copii, dar fiind așa mulți, am organizat deschiderea cercului în sala de sport a liceului, fiind singurul spațiu suficient de încăpător.” ne-a declarat Bogdan Pătruț, inițiatorul cercului.

După cuvântul de deschidere al doamnei director Doina Marinov, copiii i-au întâlnit pe primii invitați speciali. Aceștia au fost doi tineri foști bursieri Facebook și Google, Petru Trîmbițaș și Bianca Costin de la WellCode (Cluj), un start-up care își propune să-i învețe pe copii programarea de la zero.

„Am fost entuziasmat să văd interesul atâtor copii față de informatică, m-am bucurat foarte mult că mulți din ei au auzit de noi și de WellCode.” a spus Petru Trîmbițaș.

Giorgiana Vlăsceanu și Mihai Volmer de la Codette le-au vorbit copiilor despre proiectele IT și programarea în Python.

„Și fetele pot scrie cod, iar uneori chiar mai bine.”, ne-a declarat Giorgiana, care este co-fondatoare a organizației Codette, ce promovează informatica în rândul fetelor.

„Nu pot să cred că se întâmplă așa ceva în orașul meu. Sunt uimită și mă simt binecuvântată în același timp. Ca tânăr licean mi-am pus zeci de întrebări despre facultatea potrivită și „Programare cu răbdare” a apărut chiar când aveam cea mai mare nevoie. Primim de la acești oameni, care își dau din timpul lor, o super motivație și recomand oricărui licean pasionat (sau care ar vrea să învețe mai mult) să vină sâmbăta la Vrănceanu.” a mărturisit Anca Elisa Szilagyi, elevă în clasa a XII-a a colegiului băcăuan.

Dr. Bogdan Pătruț, de la Facultatea de Informatică, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, inițiatorul acestui proiect ne-a declarat că „numărul de ore din școală este insuficient pentru a stârni interesul elevilor pentru informatică și pentru a-i pregăti pentru o carieră în contextul IT în contextul în care acest domeniu evoluează foarte rapid.”

Echipa care se ocupă de elevi este foarte mixtă și este în continuă creștere. Sunt implicați foști angajați ai companiilor mari precum Google, Amazon, Twitter sau Facebook, dar și ai unor companii IT locale (precum ISSCO sau Cirro Solutions).

Plecând de la ideea că elevii sunt diferiți și pot fi atrași de diferite domenii ale informaticii (algoritmică, grafică, proiecte complexe, crearea de jocuri, web-design etc.), aceștia au fost grupați în mai multe grupe

Printre invitații speciali sunt și Paul Diac, fost angajat Twitter și Facebook, care pregătește olimpici la informatică, Dr. Simina Brânzei, profesor asistent de informatică la Universitatea Purdue, SUA, și Camelia Tănase (Ciocan), pe care mulți elevi o îndrăgesc, ea fiind și instructor de dans sportiv la Adamas.

Următoarea întâlnire este pe 8 decembrie. Printre invitați este Irina-Mădălina Bejan, o tânără  cu experiență la Google, Gemini CAD Systems și Sprocket, director la Girls Who Code – Iași și ambasador la Girls in Tech. Irina le va prezenta elevilor cum se realizează jocuri video 3D.

Andrei Netedu este colegul Irinei și a pregătit pentru grupa de performanță câteva probleme dificile, date pe la olimpiadele de informatică.

Ioana Rădulescu va fi și ea prezentă pe 8 decembrie și va vorbi despre etapele realizării unui proiect, urmând ca la a doua întâlnire cu elevii băcăuani să facă o aplicație concretă, punându-i să rezolve diferite sarcini în echipe.

Detalii despre activitatea cercului „Programare cu răbdare” se găsesc la http://programarecurabdare.ro, iar înscrierile se fac online la http://programarecurabdare.ro/index.php/inscriere/

Roxana Neagu

 

Despre tainele dragostei

Ce e mai ușor, să accepți sau să respingi o cerere în căsătorie? Experiența tinerelor fete din toate timpurile arată că a respinge e mult mai greu. Pentru a evita un „nu” brutal și jignitor, de-a lungul timpului, diferite popoare și-au elaborat forme convenabile prin care tinerii îndrăgostiți își dau în vileag sentimentele.

Continuă să citești Despre tainele dragostei

Testarea antidrog în licee

cocainaRemarcăm desigur că printre problemele sociale şi psihologice frecvente ale secolului nostru se înscrie, cu o intensă complexitate, consumul de stupefiante. Acest aspect este cu atât mai relevant şi îngrijorător, cu cât drogurile devin un refugiu tot mai frecvent în rândul tinerilor, vulnerabili fizic şi emoţional. Astfel, consumul de droguri devine o practică din ce în ce mai des întâlnită în rândul liceenilor, iar traficanţii sunt cei care profită intens de acestă situaţie, conrupând mintea nevralgică a tot mai multor tineri.

Liceul reprezintă un mediu social prielnic propagării acestui proces distructiv, întrucât tinerii aici dezvoltă majoritatea intercţiunilor în cadrul grupului de prieteni creat.  Ei sunt la un nivel al dezvoltării în care simt acuta dorinţă de remarcare prin experimentare. De aceea, aceştia sunt tentaţi să probeze o serie de lucruri noi şi cât mai diversificate, chiar dacă unele dintre acestea implică anumite riscuri şi daune. Departe de a conştientiza efectele distrugătoare ale stupefiantelor, liceeni au adesea falsa convingere că acestea nu pot prezenta niciun pericol pentru ei. Prin urmare, consumul de droguri găseşte teren fertil in rândul acestora si devine astfel imperativ ca la această vârstă să beneficieze de protecţie şi ajutor, identificând într-un timp optim problemele. Continuă să citești Testarea antidrog în licee

Distribuirea gratuită a prezervativelor

condomSe ştie că singura modalitate de contracepţie care împiedică transmiterea bolilor sexuale constă în utilizarea prezervativelor. Activitatea de promovare a întrebuinţării acestora s-a dovedit eficientă, întrucât s-au redus cazurile de infectare, mai ales în rândul adolescenţilor.

Revista Americană de Sănătate Publică a realizat un studiu în urma căruia s-a stabilit rata mare de folosire a acestei metode de protejare de către tinerii cărora le-au fost distribuite în mod gratuit prezervative în cadrul şcolilor.

Studiul a dovedit, de asemenea, că numărul de raporturi sexuale la această vârstă este în scădere, fapt care, concomitent cu creşterea frecvenţei de utilizare a prezervativului, conduce la diminuarea cazurilor de transmitere a bolilor venerice. Continuă să citești Distribuirea gratuită a prezervativelor

Marian Rusu – bursier la Google

 Oricine are voință și curaj poate să realizeze ceea ce își dorește. Un exemplu bun atașat definiției de mai sus este cazul lui Marian Rusu, student în anul III la Informatică, în Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău.

El este unul dintre studenții cu dizabilități (probleme cu ochii), care a ajuns să lucreze pentru Google după ce a aflat de la unul din colegii săi de liceu de înscrierile și de preselecțiile organizate de aceștia.

„In anul I de facultate am fost informat de către un coleg de liceu de programul Google EMEA Scholarship for Students with Disabilities prin care Google încearcă să ajute, oferind o bursă în valoare de 7000 EURO studenților cu adevărat pasionați de informatică în ciudă dizabilității lor”, a declarat Marian Rusu.

MarianRusu-Google

Continuă să citești Marian Rusu – bursier la Google

Facebook – atracție irezistibilă

Facebook ComputerCu 8 ani de zile în urmă, cuvântul Facebook nu exista în vocabularul nostru… acum nu mai scapi de el. Acest fenomen a devenit atât o necesitate cât și un viciu.

Rețeaua de socializare face parte din evoluția tehnologiei și comunicării și a reușit într-un timp foarte scurt  să schimbe percepția noastră despre universul virtual. Fapt care influențează zi de zi societatea în care trăim.

Știm cu toții deci ce este rețeaua Facebook și cum se folosește, dar oare știm cum a început acest fenomen? La începutul său avea cu totul alt scop și urmează să aflăm mai multe detalii în cadrul articolului. Continuă să citești Facebook – atracție irezistibilă

Frumusețea vine din interior

lipstick-791761_1280Într-o lume  în care stereotipurile și-au făcut loc tot mai intens printre noi, e absolut normal ca tinerii să fie neîncrezători în legătură cu fizicul lor.

Tinerii din ziua de azi își tot pun întrebări de genul:  Oare sunt suficient de atrăgător/atrăgătoare? Oare arăt destul de bine? Oare sunt frumos/frumoasă? Unii sunt mulțumiți de ceea ce văd în oglindă, dar acestea sunt cazuri rare, pentru că de obicei, tinerii și nu numai, nu sunt mulțumiți de felul cum arată și tot continuă să mai schimbe câte ceva la ei. Apoi, mai sunt și cei foarte nemulțumiți de ei, care cred că insuccesul lor în viață se datorează faptului că natura i-a înzestrat mai puțin în ceea ce privește frumusețea.

Ei bine, aflați că nu e așa. Nu contează cât de frumos te crezi, sau cât de urât crezi că pari, în realitate lucrurile stau altfel. Urâțenia nu există în realitate, ci în creierul nostru; și este o urâțenie invocată, închipuită, creată de părerile lumii și de prejudecăți.

 Fiecare om e frumos în felul lui, fiecare are trăsături unice, caracteristici și aptitudini diverse, care-l deosebește pe individ de restul lumii. Simplitatea e frumoasă și naturalețea la fel, iar noi, oamenii trebuie să înțelegem că nu există perfecțiune, există doar perfecțiunea din spatele imperfecțiunii, care poate fi văzută doar prin ochii celui ce privește dincolo de aparențe. Cert este că oamenii cei mai frumoși sunt cei pe care-i  iubim și în pofida tuturor defectelor pe care le pot avea, ei sunt perfecți în ochii noștri.

Frumusețea nu înseamnă 90-60-90, forme perfecte sau numărul de kilograme de pe cântarul tău. Frumusețea înseamnă ceva simplu, dar demn de admirat, înseamnă naturalețe și îngrijire; frumusețea e o stare de spirit, una care aduce bucurie celor din jur. Frumusețea înseamnă să oferi bunătate; să ai mâini care mângâie cu grijă, ochi care privesc cu afecțiune și buze care sărută cu sinceritate. Frumusețea înseamnă să fii tu, exact așa cum ești și să fii mulțumit de tine, de felul tău de a fi, de tot ce ai și tot ce n-ai. Cu alte cuvinte, cred în frumusețea cea care vine dinăuntru, ca dintr-un izvor nesecat; cred în frumusețea sufletului, pentru că ea este cea care contează cu adevărat. Frumusețea exterioară bucură ochiul, e adevărat, dar e trecătoare, iar cea interioară bucură sufletul și e veșnic înfloritoare. Tot timpul, toată grijă și atenția ar trebui îndreptate spre frumusețea interioară, pentru că sufletul e unica avere pe care o luăm cu noi.  Așadar, tot ce trebuie să schimbăm la noi nu are legătură cu exteriorul, iar cei care cred asta, nu știu ce înseamnă să fii frumos cu adevărat, frumos la suflet, frumusețe care din păcate, e tot mai rar întâlnită.

Fete și băieți, femei și bărbați, iubiți-vă pe voi înșivă, ca să fiți iubiți de alții, acceptați-vă așa cum sunteți, cu tot cu calități și defecte. Tot ce aveți și tot ce sunteți, vă definește. Sunteți frumoși, sunteți unici, sunteți irepetabili, sunteți atrăgători prin valorile pe care le promovați. Sunteți frumoși! Și repetați-vă acest lucru zilnic.

Cred, cu tărie, că pe acest pământ plin de fețe care mai de care, nu există om perfect, nu există om frumos sau om urât și nu există nicio clasificare de acest gen; există oameni diferiți, dar care merită iubiți. Nu uitați, la finalul unei zile, nu vă veți aminti de omul cu cel mai frumos chip, ci de omul cu cel mai frumos suflet, iar frumusețea exterioară înseamnă nimic, dacă nu e completată de cea interioară…

Maria Bocicov

Selfie – fotografia iluziei

Poate părea ciudat, însă fenomenul ,,selfie” are tradiţii străvechi în rândul iubitorilor de sine.

Una dintre primele atestări în acest sens aparţine Fraţilor Grimm care, pe la începutul veacului XIX, descriau o asemenea procedură: ,,Oglindă oglinjoară/ Cine este cea mai frumoasă din ţară?” La această întrebare oglinjoara răspundea prin ,,like” sau ,,dislike”, în funcţie de cum mărul otrăvit acţiona sau nu asupra aparatului digestiv al Albei-ca-Zăpada. De vreme ce proprietara dispozitivului amintit nu ştia ce-i iubirea de oameni, în mod cert mesajul oglinzii era ceva de genul ,,like” şi nu ,,love” atunci când vrăjitoarea deţinea supremaţia, iar când nu, mesajul era ca un duş rece, demn de invidia posesorului locului doi.

selfie_maimuta

Continuă să citești Selfie – fotografia iluziei