Pentru mulți, clădirea teatrului se asemănă clădirii primăriei sau a altor instituții unde nu intră în mod curent, deși știu că există oameni care lucrează acolo. La primărie, primarul si tot felul de alți funcționari, iar la teatru, actorii. Însă în Teatrul Municipal „Bacovia” din Bacău mai poate fi întâlnit și un alt grup de oameni.
Dacă veți continua să citiți, înseamnă că vă asumați toate riscurile.
Încă din vremuri de demult, românii au simțit nevoia de teatru pe tărâmurile noastre. Practicarea obiceiurilor și tradițiilor expuse în act teatral a început să ademenească în jurul ei mulți adepți încă din vremuri timpurii.
Deși teatrul românesc a apărut târziu (până în secolul al XIX-lea spectacolele de teatru erau sub formă de spectacole de divertisment, jucate în curțile boierești, sau sub formă de teatru folcloric) el a evoluat rapid și constant.
Manifestările teatrale erau menite să ilustreze tradiții consacrate, momente în viața omului, sau ciclul vieții și al morții care aveau loc în diverse împrejurări sau decoruri, precum cel al naturii, ori în case sau păduri, acestea fiind realizate totdeauna în fața unui public, căci ce spectacol este acela, fără public. Continuă să citești Teatrul românesc – Marca tradiției folclorice
De prea multă vreme îmi doream nespus să merg la teatru. Vizionarea unei piese de teatru mi se pare alegerea perfectă pentru o după amiază de duminică. Spectacolul ales era Moara cu noroc, piesă de teatru în regia lui Marius Gîlea, desfășurată la Teatrul George Bacovia din Bacău.
Marius Gîlea a avut o viziune modernă, dinamică a operei lui Ioan Slavici, punând în scenă un spectacol pentru toate vârstele, spectacol care valorifică la maxim potențialul actorilor. Avem astfel în rol principal pe Ștefan Ionescu în rolul lui Ghiță, Bogdan Matei – Lică Sămădăul, Alina Simionescu în rolul Anei, Alexandru Zob – Pintea, Nela Zare – soacra, Dumitru Rusu – Marți.
Pe un fundal gri se plimbă tristețea înfrigurată. E purtată pe asfaltul rece de pași de om, ce se perindă pe sub plumbul din nori. Trecători cu privirea în pământ mărșăluiesc cufundați în gânduri, izbindu-și fruntea încruntată de aerul tăios. Orașul tot e un tablou în nuanțe de indiferență, pictat pe-o pânză amorțită.
Dar din paleta de alb și negru se desprinde o culoare, topind duritatea răcelii din atmosferă. O rază de soare pământească, care nu izvorăște din cer, ci luminează de pe străzi, încălzește toată suflarea. E o Diană cu dulceață în zâmbet cea care îmi iese în cale, contrastând cu decorul posomorât.
[timed-content-client show=”0:15:1000″ hide=”0:60:1000″ display=”div”]Dacă vrei să scriem ceva frumos şi despre tine,contactează-ne aici.[/timed-content-client]
Se sparg ziduri de non-culoare sub mângâierea privirii ei, îmbălsămând peisajul aspru cu strălucirea ce-i licărește în ochi. Pe chipul fraged i se reflectă seninătatea sufletului scăldat în tinerețe. Îmi întinde o mână sinceră, cernând prietenie peste palma mea. Aievea o zână ce poartă cu sine frumusețe, întrupând trăsături suave, mă răpește din monotonia vremii ca să mi se dezvăluie în dialoguri cu miros de cafea.
La masa discretă a unei cafenele ne încălzim degetele pe cana fierbinte, alintate de aromele îngânate în aer. Un susur viu de glasuri împletite se țese în surdină, dând calmului o notă vibrantă. Pe ăst fundal fremătător Diana începe a prelinge cuvinte limpezi, ce sună într-un cântec de modestie. Cu vocea ei duioasă, deslușește conturul unui portret de artistă, pe care-l schițează hașurând liniile amintirilor. Urmând firul memoriei, ne întoarcem în timp, derulând cu precizie doi ani și o zi! – până în momentul în care a început totul.
Toamna e anotimpul dărniciei, e perioada în care deschidem lada cu zestre și mai punem câte ceva de preț acolo. În această toamnă caldă și multicoloră cum n-a mai fost vreodată, Centrul de Cultură ”George Apostu” din Bacău a deschis lădița cu bogății culturale de neprețuit și a așezat acolo 25 de ani de la înființare.
Cum marile sărbători țin nu mai puțin de 3 zile, la ceas aniversar, Centrul de Cultură ”George Apostu ” și-a cântat sărbătoarea în perioada 14 – 17 octombrie 2015.
La această sărbătoare aniversară au participat mai mulți oameni de cultură, oficialități locale și județene, academicieni, dar și mulți oaspeți din Republica Moldova, care păstrează cultura la loc de cinste în Casa Mare a sufletului.
Teatrul Bacovia, Bacău
În cadrul evenimentului au avut loc mai multe decernări de diplome și insigne oamenilor de cultură, dar, ce e mai frumos se oferă la sfârșit, astfel, pentru a încununa opera, penultima seară a evenimentului a culminat cu un spectacol de teatru extraordinar.
Gazda spectacolului ”Spectacolul cărții, Spectacolul lumii” a fost Teatrul Municipal ”George Bacovia”, pe scena căruia s-a jucat acest spectacol imaginat și realizat de Geo Popa, directorul și tatăl spiritual al centrului „George Apostu”. Geo Popa a jucat în piesa de teatru împreună cu: Amir Keidarkhoda, Gheorghi Iorga, Constantin Dram și elevii Secției de coregrafie de la Colegiul Național de Artă „George Apostu” din Bacău, prof. coregraf Simona Baicu.
Astfel, pe scenă au defilat pline de grație, roadele și talentele acestui Centru de Cultură plin de istorie și tradiție culturală.
Scena vibrează, spectatorii privesc țintă cortina de după care se așteaptă din clipă în clipă dezlănțuirea unui potop de energie.
Mlădioși ca un spic de grâu legănat de vânt, apar în scenă artiștii, care trăiesc și respiră prin dans. Suntem cu sufletul la gură în așteptarea răbufnirii acelei vitalități, pe care o căutăm în toți și-n toate și, uite-o, scena se cutremură.
Acum și aici, dragostea, viața, dezamăgirile, fricile, impasurile noastre vin grațioase la braț cu muzica exprimată prin dans.
Ne pomenim dintr-o dată într-un bar, alături de un El și o Ea. Hipnotizați de fundalul muzical, care ne picură în suflet o doză subtilă de adrenalină, pornim pe urmele iubirii, o iubire ce crește hrănită, udată și încălzită cu muzică.
Te-ai gândit vreodată la influența colosală pe care o are muzica în viața ta?
Pășind curioși pe urmele celor doi, descoperim un imens regat, în care muzica e regină, iar noi nu suntem decât supușii umili ce rezonează la unison cu ordinele ei.
Ne îndrăgostim pe fundal de muzică, iubim cu patimă legănați de aceeași mamă bună, Muzica, urâm și iertăm dirijați subtil de bagheta-i fermecată.
Spiritele se încing, acel El și acea Ea, pornesc într-o aventură de trăiri și frici, aruncați în ghiarele acestui joc intrigant de un DJ, care trece printr-o metamorfoză continuă, de la animalic, la bufonic și diavolesc, ce le modelează pornirile, ajungând să le conducă dragostea până la culmile extazului.
E o zi cu încărcătură magică, în suflete e pace, iar pe chip voie bună… Soarele ne zâmbește blând de pe cer… Păi logic că ne zâmbește! Doar își îndreaptă razele spre ce au Miclăușenii mai frumos în zilele de 5 și 6 septembrie: festivalul! Acum avem și noi, bieții monotoni de astăzi, șansa de a sparge banalul cel de toate zilele cu puțină culoare. Nu e Halloween, dar cine a zis că ne putem costuma doar atunci? Moldovenii și-au făcut propria ocazie specială de a îmbrăca costume de epocă și de a defila mândri pe lumina zilei. Și nu vă imaginați că s-au trezit ei așa… să concureze cu sărbătoarea americană. Motivul este atât de solid precum zidurile unui castel. La propriu!
Dacă duminică seara v-am vorbit despre incendiarul eveniment Les Girafes, care a încântat privirile celor aflați prezenți la ora 11:30 în centrul Bacăului, iată că noaptea de luni a culminat cu o răsfrângere de lumini, ce a invadat orașul- Nuit de lumière.
Deși, momentul artistic a fost stabilit la ora 23:30, organizatorii au hotărât (probabil) ca spectacolul să se desfășoare cu o jumătate de oră mai devreme, ceea ce a nemulțumit pe cei care au ajuns la ora stabilită pe site. Trecând peste acest inconvenient, centrul orașului a fost neîncăpător pentru suita de oameni care au fost prezenți la ultimul spectacol din cadrul festivalului Theaterstock, desfășurat în aer liber.