Ion Ghelu Destelnica

The Gehl surname is noted in documents as far back as the 17th century and is carried in the lands of southern Germany, Saxony, and Transylvania. Among the Saxons of Transylvania was the Gehl aus Arbegen family, from which Master Ion Ghelu Destelnica originated.

Coincidence, or rather destiny, led Peter Gehl aus Arbegen and his wife Anna to move from Agârbiciu near Sibiu, in the Kingdom of Romania, to Oltenița around the end of the 19th century. There, on the banks of the Danube, they obtained naturalization, and two sons were born to them. As noted by the Bucharest Parish Office of the Evangelical Church, Johann Gehl, the younger of the boys and the father of the master, was born on March 24, 1900, and was baptized in the evangelical rite.

After finishing primary school, Johann Gehl – now „Johan Ghel,” following Romanian spelling norms – along with his brother Peter, was sent by their parents to Germany to learn the trade of locomotive mechanic. The First World War caught the boys in Wilhelm II’s Germany, from where they returned qualified and experienced in their work, only after the peace of Buftea-Bucharest.

Back home, Johan and Peter joined the CFR (Romanian Railways) and settled in Fetești. One day, they thought to go to a tailor shop in Fetești to each order a suit. As soon as Johan entered the tailor’s shop, his gaze fixed on the dark eyes of an apprentice there. And fixed it remained, as they ended up getting married.

The girl’s name in documents was Gherghina, but people in the village called her „Lina of Neculai,” after some ancestor named Neculai her family might have had. Lina’s father, Dănilă Neculai, was from Stelnica, about two hours’ peaceful walk from Fetești. Dănilă had married Maria, a „poor thing,” as Master Ion Ghelu Destelnica later testified, so not having much land to work, Lina found it wiser to apprentice at a tailor shop in Fetești.

Through the agricultural reform of the summer of 1921, the authorities decided that young people should be given a decent plot of land, and God blessed them in the fall, leaving Lina pregnant. But the greatest burden came when Johan suffered a work accident, after which the doctors of the time didn’t give the young man much time to live.

Johan passed away, and the Ghelu family still keeps in memory a story from Lina. Winter had passed, and spring had brought trees into bloom. In that April of 1922, the apple and plum trees were in blossom, and Johan, increasingly weakened, went out into the garden for the last time. The lad had been marked both by the horrors he had heard the Germans of Mackensen commit in the bombings against civilians a few years earlier and by the post-war xenophobia of the Romanians. It wasn’t easy to be Protestant and bear a German name in those years, so Johan asked Lina to have the child she was carrying baptized Orthodox, to bear his name, but to still give him a common, Romanian name.

Johan passed away shortly thereafter, at almost 22 years old. A few weeks later, on May 7, 1922, Lina and Johan’s child was born. They named him Ion, a Romanian name, as his father wished. But we know him by the name on his books, Ion Ghelu Destelnica.

Ion Ghel attended primary school in Stelnica, and because she had meanwhile opened her own luxury tailor shop, Lina could support him to attend high school in Fetești. His literary pursuits are now well known, and a literary career is already foreseen for him.

However, the country enters the Second World War, and the young man is sent to the front. There, he directly experiences both the heroism and the horrors of war, which he will later write about in his published plays: „Symphony of Stone,” „Ballad of the 44,” and „Entry into Time,” as well as in the ones that remained unpublished, like „Clay Skylark.”

Back home, young Ion Ghel wanted to complete his studies and go to college. But the family’s land and his mother’s status as a „small bourgeois,” the owner of a tailor shop, did not fit with the rigors of the time.

Since Ialomița County was among the first counties where collectivization had begun, for her son to be accepted to college and to prove that he had „healthy origins,” Lina gave the land to the collective, gave up the business, and stayed to work as a „cooperative craftsman” in the tailor shop where she had been the owner.

Thus, Ion Ghel became a student at the Art Institute of Iași, specializing in theater, which he graduated from in 1949. During his student years, he also engaged in intense literary activity, published poetry, was awarded for the novella „Ion the Man,” and participated in founding the Iași branch of the Writers’ Union, a union in which he remained a member for life. To honor the commune of Stelnica where he was born, during this period his works were published under the pseudonym „Ion Destelnica.”

In 1942, the Antonescu government intensified efforts to build the Bumbești-Livezeni railway line, but the costs of the war caused activities to stagnate, and by 1946, barely over 50% of the work had been completed. Petru Groza’s Communists, realizing the importance of the project, mobilized large masses of workers to complete the work. But the people were uneducated, unable to read, and accidents were frequent. Thus, in parallel, the Communists began an extensive literacy campaign, during which thousands of workers on the construction site were also taught to read and write.

In the summer of 1948, student Ion Ghel became a foreman at the Bumbești-Livezeni construction site and here he began his career as a teacher, working with his mind and soul, for which the Communists decorated him with the distinction of pioneer of the VI Science Brigade. Then, although he had not yet finished college in Iași, he enrolled in parallel at the Bucharest Institute of Cinematography, in the screenwriting section, which he graduated from in 1950.

An encounter with Tudor Arghezi and his advice prompted him to change his name and become as we know him, Ion Ghelu Destelnica.

In 1951, fate brought Ion Ghelu Destelnica to Bacău, where we find him as an actor at the State Theater until 1956. Then, from 1956 to 1961, we find him as the chief methodologist in the Education and Culture Section of the Bacău Region. In this role, the master led, coordinated, and organized the theatrical activities of the cultural houses and cultural centers in the current counties of Bacău and Neamț.

From 1961 until his retirement in 1982, Ion Ghelu Destelnica worked as a theater professor at the Popular School of Art in Bacău.

Sînică Vrânceanu

Radu Beligan – o stea aristocrată a teatrului românesc

În anul 1918, se naşte la Galbeni în Bacău, omul Radu Beligan, metamorfozat într-unul din cei mai de seamă actori şi regizori români. Originile sale familiale îl înscriu în cartea nobililor vremurilor de mult apuse unde talentul, devotamentul şi rafinamentul au creionat chipul celui mai longeviv actor din lume.

Continuă să citești Radu Beligan – o stea aristocrată a teatrului românesc

Domnișoara Iulia – ambiția și mândria se curtează

Ambiția și mândria se curtează, se ispitesc și se zdrobesc una pe cealaltă, culminând într-un act seducător, mistuitor, efemer. Dorințele de a domina și de a supune se suprapun în celebra piesă de teatru a lui August Strindberg, Domnișoara Iulia, piesă ce continuă a provoca noțiunile de moralitate și de onoare chiar și în timpuri în care însăși esența acestor idei pare să fi fost uitată.

Principiile lumii vechi, ale aristocrației rafinate, cu iz de vin nobil, se opun râvnei omului de rând de a-și însuși gloria unor virtuți pe care nu le are. În acest context cadrul piesei ni se deschide spre simboluri pierdute în timp: bucătăria, locul unde se consumă acțiunea, este „inima” conacului, cea care ar trebui să fie un nexus al siguranței și al calmului vieții de familie dar care, din cauza evenimentelor petrecute, se transformă în premisa vechiului mit al Mărului Discordiei; noaptea de Sânziene, rit vechi de celebrare a fertilității, este pretextul comiterii actului tabu dintre o contesă și un servitor, dintre o pasăre în cădere liberă și șoimul care o folosește pentru a se înălța mai sus, mai sus, spre un văzduh pe care nu îl poate măsura din priviri, orbit de soarele promisiunii măreției.

Continuă să citești Domnișoara Iulia – ambiția și mândria se curtează

Caragiale și dramaturgia

I.L.Caragiale (n. 1852 – d. 9 iunie 1912), voce rezonantă a culturii române,  se numără printre cei mai de seamă scriitori ai literaturii noastre naționale, datorită activității sale inhttp://www.google.ro/imgres?imgurl=https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/e/eb/Ion_Luca_Caragiale_-_Foto03.jpg&imgrefurl=https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Luca_Caragiale&h=425&w=334&tbnid=cBb_8n7VlOxk3M:&tbnh=186&tbnw=146&usg=__hzsY87KkGcVz3E0R0KkxuC5XYJM=&docid=3krIHPN6cYuVpM&itg=1tense ca dramaturg, nuvelist, poet, director de teatru, ziarist dar și comentator politic.

S-a născut în satul Haimanale, în județul Prahova, localitate care astăzi îi poartă numele, într-o familie respectabilă în vremurile acelea; tatăl, Luca Ștefan Caragiale de profesie avocat, iar mama, Ecaterina Chiriac, urmașă a unei familii de origine greacă. Primele studii le urmează la Biserica „Sf. Gheorghe”, la Școala Domnească din Ploiești, ulterior absolvind Liceul „Sfinții Petru și Pavel”. Urmează Conservatorul de Artă, însă este nevoit să renunțe și ocupă funcția de copist la Tribunalul Prahova. În anul 1871 îl cunoaște pe Mihai Eminescu la Teatrul Național din București, unde fusese numit sufleor și copist. Pe cei doi îi va lega o strânsă prietenie, iar în 1889, anul trecerii în neființă a poetului romantic, Caragiale publică în memoria acestuia În Nirvana. Continuă să citești Caragiale și dramaturgia

Aspecte ale existenței în ,,Femeia mării”

9781840022070Femeia mării sau The Lady from the Sea a fost scrisă în 1888, după o perioadă de 6 luni, pe care Henrik Ibsen a petrecut-o în Saeby, locul care l-a inspirat în realizarea operei sale. În viziunea ibseniană, farmecul mării este conferit de puterea ei hipnotizatoare: Marea atotputernică peste stările sufletești. Considerat părintele teatrului idealurilor, personajele lui Ibsen trăiesc dincolo de limitele pe care le conferă realitate. Piesa a fost regizată pentru prima dată în anul 1889 pe scena Christiania Theatre. În România, premiera operei a avut loc în 1928.

Opera scriitorului norvegian aduce în fața cititorilor o realizare artistică, ce înfățișează povești de dragoste, eșecuri personale, dar și conceptul de libertate văzut prin prisma dreptului de a alege. Continuă să citești Aspecte ale existenței în ,,Femeia mării”

Bacău – o pată de culoare pe minunata hartă a țării noastre.

13078067_1067121803334230_568119943_oÎntr-o dimineață de sâmbătă, plină de soare pe cer, mi-am înșfăcat un mini băgăjel și am pornit spre autogară, de unde a13077260_1067036443342766_1483870278_nveam să iau autobuzul către Bacău. Mult așteptata mea escapadă avea să înceapă a prinde contur. Mi-am lipit ochii de geam și cam tot drumul mi-am bucurat sufletul cu peisajele minunate care-mi săreau pe fugite în ochi. Orologiul bătea ora 10:00, drumul meu avea sa se sfârșească în curând, iar eu mai aveam puțin și întâlneam bogățiile Bacăului, ce parcă m-așteptau de ceva vreme. Am ajuns la destinație, așteptarea luase sfârșit.

Mi-am revăzut colegele din echipa EduSoft, care într-un timp neașteptat mi-au devenit ca o a doua familie, am zăbovit rebele prin oraș, ne-am bucurat de razele soarelui care ne călăuzeau plimbarea, după care ne-am îndreptat nerăbdătoare către Centrul Internațional de Cultură și Artă „George Apostu”, unde urma să participăm la o succesiune de evenimente deosebite și pline de viață. Zic pline de viață referindu-mă în special la expoziția pictorului Emil Cassian Dumitraş, un om modest, dar care ne-a îmbrățișat pe toți cu sufletul său bogat și plin de culoare.

Ne-am mutat apoi într-o încăpere rustică, unde domul regizor Alexa Visarion ne-a bucurat și ne-a schițat senine zâmbete pe ale noastre chipuri. Ne-am hrănit dragostea și curiozitatea prin glasul calm al domnului regizor, care parcă rostea o poveste ce nu ne-am fi dorit să ia sfârșit.

Continuă să citești Bacău – o pată de culoare pe minunata hartă a țării noastre.

Vizita bătrânei doamne

vizita_batranei_doamne
„Vizita bătrânei doamne”, de Friedrich Dürrenmatt. Sursa: radioiasi.ro

Ne acoperă întunericul, lăsându-ne pătrunşi de răceala unei angoase. Scena devine portal către tabloul dezolant al unui orăşel german răpus de sărăcie, ce şade într-o umbră de uitare alături de locuitorii săi deznădăjuiţi. O mână de suflete secăuite, prinse în trupuri bolnăvicioase, ce zac sub povara lipsurilor, întregesc imaginea jalnică a gării din Gullen, unde toată lumea aşteaptă vizita bătrânei doamne Claire Zachanassian. Sub veşmintele şterse de un gri murdar, semn al omniprezentei suferinţe, se distinge cu greu ierarhia socială. Minţile agere ale celor din fruntea comunităţii zac bine acoperite sub chipuri îngălbenite de frământări, pe obrajii tuturor stând zidită adâncimea cruntă a crizei existenţiale. Aceste fiinţe subjugate de nenoroc sunt sustrase din amorţeala rutinei de o speranţă uriaşă, a cărei materializare le-ar zgudui existenţa, topind încleştarea durerilor atât de profund înrădăcinate în sufletul lor.

Continuă să citești Vizita bătrânei doamne

O seară friguroasă de joi- „Vizita bătrânei doamne”

O seară frigur12674186_1039252252787852_408964653_noasă de joi, îmbrățișată de căldura primitoare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, parcă desprins dintr-un tablou și amplasat lângă pietonalul Ștefan cel Mare, îmbrăcat și el la rândul său într-o multitudine de luminițe și oameni îmbrobodiți până la ochi. Așa o seară am petrecut noi, cei care nu reușeam să ne stăpânim nerăbdarea, la una dintre minunatele piese de teatru, numită „Vizita bătrânei doamne”, scrisă de Friedrich Dürrenmatt, un scriitor elvețian, care a pus în prim plan problematica dreptății și îndurării în ceea ce privește opera sa.

Un zâmbet voios ne-a întâmpinat încă de la intrare! Era chipul senin al doamnei care deținea responsabilitatea verificării biletelor noastre. Ochii mei erau lipiți de frumusețea care m-a înconjurat pe nesimțite, furându-mă cu totul din realitate. După câteva minute, ne-am așezat toți nerăbdători pe scaunele care parcă abia așteptau să ne îmbrățișeze.

Continuă să citești O seară friguroasă de joi- „Vizita bătrânei doamne”