Teama, conştientizare sau inconştienţă

Încerc să-mi găsesc curajul pentru a analiza teama. E cert că temerile trăiesc în noi, dar noi nu putem trăi decât controlându-le sau alungându-le. Consider că teama este starea care ne face prizonieri, iar curajul starea care ne eliberează. Să-ţi fie frică este firesc, dar să trăieşti doar cu teamă înseamnă că ai devenit propriul tău rob. Şi mă tem că din ce în ce mai mulţi oameni îşi pun singuri lanţurile robiei.

Cred că trebuie să-ţi fie teamă doar de tine însuţi, privindu-te ca pe singurul inamic care te-ar putea arunca în beznă. Şi mai trebuie să ai curajul de a fi tu însuţi, privindu-te ca pe singurul prieten care te poate conduce spre lumină.

Teama unei fiinţe se poate dezvălui sub mai multe forme. Cea mai tristă cred că este teama de a iubi şi de a fi rănit. Aceasta este teama de a pierde. Tot tristă este şi teama de eşec sau teama de a risca, o altă formă cu care ne confruntăm majoritatea dintre noi. Acestea pot avea un deznodământ trist, oglindit de altfel în constatarea lui Paulo Coehlo: Cât de mult am pierdut doar din cauză că mi-a fost frică să nu pierd nimic.

De asemenea, pot exista şi forme perfect justificabile ale stării de teamă. Ele iau naştere în mod firesc în noi şi nu pot fi condamnate.  Acestea sunt teama de singurătate, teama de boli şi teama de calamităţi. De multe ori ele se încheagă pe umerii trecutului. Şi chiar exemplele din viaţa celor care ne înconjoară ne provoacă teamă. Teama de Dumnezeu o găsesc însă nejustificabilă.

Continuă să citești Teama, conştientizare sau inconştienţă

Fricile nu fac decât să ne amintească că suntem oameni

Ne temem de ploaie, ne temem de vânt, ne temem de doruri, ne temem de un gând…

Oameni îngândurați

Omul, o ființă atât de misterioasă, dar care poate fi citită dintr-o privire, măcinată de atâtea gânduri, dar născute dintr-o singură temere, teama de a rămâne singur, teama de a nu reuși, frica de Dumnezeu.

Ne credem de cele mai multe ori atât de invincibili, dar în unele momente tensionate vedem cât de neputincioși suntem de fapt.

Da, omul are puterea să ridice edificii mărețe, să fie doar în câteva ore la celălalt capăt al pământului, acolo unde-l duc gândurile, dar uneori nu are puterea să facă aparent cel mai simplu lucru, să-și controleze emoțiile.

Pe toate le poate face, la toate se crede bun, însă în fața gândurilor care-l macină și a lui Dumnezeu, omul nu e decât o frunză purtată de vânt.

Continuă să citești Fricile nu fac decât să ne amintească că suntem oameni