Toți trecem în viață, la un moment dat, prin momente grele, în care contemplăm asupra existenței umane, asupra iubirii, asupra umanului în general. Ne gândim la cine suntem, la ce facem, la oamenii care ne-au pășit în suflet și la cât de mult ne-au făcut unii să suferim.
Scris la persoana I, „Cel mai iubit dintre pământeni” este un roman care îmbină cu dibăcie toate aceste stări și trăiri și este un roman de succes al lui Marin Preda, scris în 3 volume, reprezentând o operă despre dragoste și viață, despre pasiune și realitatea uneori tristă, alteori atât de plină și fructuoasă.
Victor Petrini, personajul principal, este prezentat cititorilor drept un deținut, care inițial a fost asistent la o catedră a culturii și care își înșiruiește gândurile și trăirile, precum și viața lui până la acel moment. Este un text de tip memorialistic și cumva toți comentatorii au observat legătura strânsă dintre autorul romanului și personajul acestuia. Cu alte cuvinte, Victor Petrini ar fi un alter-ego al lui Marin Preda.
Memorii scrise în închisoare, gândurile împărtășite de Victor Petrini se delimitează în 3 categorii, din punctul meu de vedere: viață, iubire și politica acelor vremi, lucru care l-a durut pe personaj, l-a făcut să deteste acel regim și să se simtă constrâns. Iubirea în viața lui e de nelipsit, ca și în roman, de altfel, iar despre viață și aspectele ei, Petrini relatează de multe ori întâmplări care l-au marcat, împărtășește principii și valori în genere.
Petrini și toată povestea lui ar fi în roman două elemente fictive și chiar dacă coresponența dintre autor și personaj este una strânsă, totuși personajul creat este cumva imaginar, ca și toate evenimentele prin care trece, de altfel. Victor Petrini, deși se consideră un bărbat urât, are totuși câteva relații de dragoste: fete și, ulterior, femei care se îndrăgostesc de el. Cert este că fiecare poveste de iubire este trăită intens de către el, deși la un moment dat, este rănit și suferă. Prima lui iubire este o fată simplă, Nineta Romulus, pe care o întâlnește în cârciuma ”Mama Răniților”, în vremea când era la liceu. Relația de dragoste nu durează prea mult, pentru că ea, fiind o fată cu puțin echilibru psihologic, dispare pur și simplu, iar Petrini se confruntă cu primul lui eșec în dragoste. Pe lângă asta, părinții lui (monteur la o fabrică de avioane și, respectiv, o femeie casnică și credincioasă, cu frică de Dumnezeu) îl ceartă și fac scandal din cauza faptului că Nineta avea o reputație mai proastă.
În studenție, Victor se îndrăgostește de Căprioara, care dispare și ea în împrejurări misterioase (ea fiind însărcinată cu altul decât personajul nostru, este susținută de către Petrini să facă avort , el o duce la ginecolog B, și din acel moment pierde orice legătură cu ea, presupunându-se că ea a murit din vina medicului, dar moartea ei este una misterioasă totuși, pentru că nimeni nu poate demonstra nimic, iar cadavrul ei nu poate fi găsit).
O a treia poveste de dragoste, cea mai complexă și mai chinuitoare. Matilda este fata de care Petrini se îndrăgostește orbește, iar cea de-a patra iubire devine Suzy, care apare instantaneu în viața lui Victor Petrini și care îi dă iluzia unei vindecări sufletești. Pentru Suzy, Petrini săvârșeșe o crimă și ajunge în pușcărie.
Trebuie să recunoaștem că în opera lui Preda, eseistica se îmbină perfect cu epica. Eseistica e o formă de exprimare a idelilor prin visare, prin recurgerea la naivitate chiar, iar epica este punctul forte al scriitorului, care denotă sugestivitate, expresivitate și originalitate.
Personajul, pe tot parcursul operei, vorbește mereu despre o tristețe a lui durută, despre nefericirea de care are parte pe pământ și așa, devine un povestitor al vieții lui, se plânge și își plânge neliniștile cititorilor.
Mi-l imaginez deseori pe Petrini cu lacrimi în ochi și cu o umbră pe obrazul lui șters; o umbră de dezamăgire și neîmplinire pe pământ. Îmi imaginez cât de greu e să-ți deplângi cu putere și tărie, durerile pe care le ai în suflet și să faci acest lucru în fața tuturor, cu sinceritate și devotament. Marin Preda a știut cel mai bine să facă acest lucru, prin personajul pe care l-a creat și a știut să se apropie subtil de sufletele cititorilor și să îi facă pe aceștia să aibă încredere în scrierile sale.
De aceea, sunt de părerea că „Cel mai iubit dintre pământeni” este o capodoperă de suflet, o mărturisire sinceră și impresionantă, un plâns al tristeților interioare, o metaforă a iubiri și a vieții omenești.
Maria Bocicov
Iubesc buzele și spațiul dintre ele prin care se scurg, la rând, cuvinte. Mai cu seamă iubesc buzele atunci când se lipesc și se dezlipesc tainic pentru a rosti cuvinte frumoase, cuvinte dulci.
Se spune că viața este o zebră nu din cauza repetării binelui și a răului, ci din pricina oscilării zilei cu noaptea. Bine, poate mai mult din perspectiva unui optimist.
