Copiii sunt mâinile cu care ne prindem de rai, mugurii vieții, mesajele vii pe care le transmitem unor vremuri pe care nu le vom vedea, viitorul nostru.
Copiii înfloresc ca niște flori, dar ei nu sunt buchete, ci o minunată livadă de meri. Şi această livadă e a noastră. Şi această livadă trebuie cu drag îngrijită; trebuie să depunem mult efort şi dragoste necondiţionată pentru a mânca mere mari şi dulci atunci cînd va fi vremea recoltei.
Înainte de a sădi livada, trebuie să ne mai gândim încă o dată la ceea ce facem: suntem noi oare gata pentru aceasta? Vom avea timp destul pentru grădină? Va fi lângă noi cineva care ne va oferi ajutor constant când vom avea nevoie? Căci a avea o livadă implică multă muncă și grijă.
Apoi, cînd răspunsurile sunt deja gândite, sădim cu foarte multă iubire livada; şi nu o sădim pur şi simplu, ci cu foarte multe gânduri frumoase şi luminoase. Încet-încet, copăceii cresc şi noi trebuie să lăsăm alte lucruri deoparte, pentru a putea fi acolo, pentru a îngriji puii, pentru a-i uda în fiecare zi, pentru a-i hrăni cu dragoste, valori spirituale şi educaţie, pentru a le cânta melodii și pentru a le spune povești. Dacă depunem o muncă contiuă și asiduă, livada va creşte sub ochii noştri şi ne vom simţi pur şi simplu împliniţi când vom vedea că toata munca depusă şi dragostea prind uşor-uşor o formă.
Vor veni timpuri grele. Timpuri în care omul care ne-a promis să ne ajute cu livada se va dovedi un ajutor nu prea bun și ne va fi greu atunci să ne descurcăm singuri, dar vom avea două variante: fie acea persoană va pleca, fie lucrurile se vor limpezi și acea persoană va rămâne cu noi, iar lucrul în livadă va continua, de data asta, cu mai multă putere și voință.
Va veni un timp când va trebui să curăţim livada de uscături şi va trebui s-o facem foarte atent, cu multă educaţie și răbdare. Altădată, un vânt mare va bate şi va trebui să susţinem copăceii cu toată forţa şi grija. Uneori vom privi cu scepticism și nesiguranță la copaci și vom realiza că e o muncă zilnică și grea și că acest lucru ne epuizează enorm, dar ceva din noi ne va da un impuls de a continua ceea ce am început.
Toată nesiguranța va fi în curând spulberată, atunci când mireasma florilor ne va îmbăta în prospeţime și plăcere spirituală. Atunci vom realiza că e timpul să meșterim o bancă, ca să venim acolo zi de zi şi să fim la curent cu tot ceea ce se întâmplă… Şi într-o zi, fără ca măcar să ne dăm seama cât de repede a trecut timpul, vom putea sta pe acea bancă, învăluiţi de împlinire și vom gusta cu poftă dintr-un măr mare şi roşu, analizîndu-i gustul şi simţindu-i aroma.
Vom avea atunci un sentiment curat de plăcere, de bucurie sufletească: că am făcut și noi ceva frumos în lumea asta, ceva care e al nostru, care a pornit de la noi, ceva cu rădăcini adânc înfipte în inimile noastre, iar această poveste nu e numai despre rețeta perfectă a livezii de meri, ci este și despre cum să crești copii în modul cel mai frumos cu putință.
Maria Bocicov
postuniversitar
