Mi se perindă în fața ochilor imagini tainice din trecut: un trecut care s-a dus și a apus. Îmi amintesc cum recitam cu lacrimi în ochi și noduri în gât, prin clasa a 8-a, la lecțiile de română, în fața clasei, versurile poetului meu preferat – Nicolae Labiș. ”Moartea Căprioarei” este, pentru mine, poate cel mai frumos cânt al existenței umane. Versurile atât pline de sensibilitate, de copilărie și maturitate în același timp, mă inspiră, mă duc cu gîndul la el, la cel care mi-a devenit poet la sufletului.
S-a stins din viață la vârsta fragedă de numai 21 de ani. În scurta lui viață, acesta a reușit să câștige inimile oamenilor prin sensibilitatea aparte de care a dat dovadă, prin talentul său unic și inegalabil. Născut în Poiana Mărului, comuna Mălini, județul Suceava la 2 decembrie 1935 și decedat la 22 decembrie 1956 la București, Nicolae Labiș a învățat să scrie, să citească și să deseneze la doar 5 ani, pentru că era fiu de învățători (Eugen și Ana – Profira). Continuă să citești Nicolae Labiș – buzduganul unei generații