Viața e o călătorie, așa se spune. Și această călătorie e cu atât mai frumoasă cu cât uneori întâlnești oameni frumoși la suflet, care văd în tine un potențial, o lumină pe care tu n-o simți încă, nici măcar nu știi că o găzduiești. Și atunci ei muncesc alături de tine, pentru a dezvolta acel potențial. Munca, desigur, e una grea. E greu să cultivi într-un om niște calități frumoase, e greu să-i sculptezi talentul într-un mod în care acesta să se materializeze, într-un mod în care acest talent să se preschimbe-n artă. Continuă să citești Dăruire de la dumneaei, recunoștință de la mine
Etichetă: scoala
Cum aș încălca legea educației dacă aș fi director de școală
Aș chema copiii la școală de la 9, ca să aibă timp să se odihnească destul și să își ia micul dejun în tihnă. Și aș începe orele cu o scurtă înviorare. În loc de ghiozdane le-aș cere să vină cu telefonul sau cu tableta, cu un caiet și poate una-două cărți. Ca să nu facă scolioză și să poată accesa informație recentă.
Și aș pune programul de 3 ore de la 9 la 12, iar la de la 12 o pauză de masă o oră. Și fondul clasei l-aș folosi pentru masa de prânz. Ca să mănânce sănătos, și nu prostii de la chioșc. Și aș continua cu încă 3 ore de la 13, iar la 16 i-aș trimite acasă fără teme, ca să aibă timpul lor de la ora 16, ca la ora 22 să fie în pat, nu la 1 noaptea.
Și biologia s-ar desfășura afară, iar geografia în excursii. Și chimia și fizica în laboratoare, cât de des se poate, iar în rest în clase. Nu i-aș lăsa să citească informații greșite din manuale făcute pe genunchi sau din cărți depășite. I-aș pune să folosească resursele gratuite online.
Și aș pune profesorii să predea interdisciplinar, iar băncile să fie puse în semicerc. Și aș aduce specialiști din ONG-uri sau companii, ca să ajute la predare și să vină cu conținuturi actuale și cerute pe piața muncii.
Și aș scoate orele de umplutură de la fiecare profil în parte. Dacă e la științele naturii, să pună accent pe științele naturii. Dacă e la mate-info pe matematică și pe informatică.
Eu așa aș încălca legea educației, dacă aș fi director. Doar că eu sunt Bogdan și, deși sunt profesor, nu sunt director.
Tu dacă ai fi director, cum ai încălca legea educației?
Mâine – între realism şi idealism
Ce va aduce viitorul? Cum va arata lumea şi cum vom fi noi? Adesea ne punem astfel de întrebări. Cum e de aşteptat, răspunsul nu poate consta decât în ipoteze, scenarii în mai multe variante până la faptul împlinit. Ziua de mâine este o pagină albă. Mâine este, în esenţă, un mister. Mâine înseamnă vise, planuri, speranţă, incertitudine, teamă… Este un gol pe care încercăm să-l umplem, dar nu ştim cât din ce sperăm se va împlini. Este o uşă întredeschisă prin care încercăm să privim. În realitate, mâine există doar în clipa prezentă şi este acel ceva care ne face să pierdem o mare parte din viaţă fără să vedem ceea ce ar trebui uneori să conteze mai mult: prezentul. Mâine, de multe ori, ne împiedică să trăim azi şi astfel ne răpeşte din zile.
Suntem adesea întrebaţi cum vedem viitorul sau cum ne vedem în viitor. Cu ceva timp în urmă aş fi răspuns mai idealist la astfel de întrebări. Mulţi tineri vor să ajungă departe, îşi doresc să exceleze, să se impună prin puterea exemplului, să schimbe lumea, dacă se poate. Aspiraţii măreţe, planuri uneori prea mari. Adevărul este că dintre cei care îşi doresc asta, unii reuşesc şi o ştiu, alţii reuşesc dar nu vor afla, ori n-au aflat, pe când alţii continuă să viseze pentru a realiza apoi că şi-au irosit existenţa rătăcind printre vise. O astfel de constatare trebuie să fie teribilă, însă nu toţi avem o asemenea menire, deşi nu renunţăm şi poate mai avem şi impresia că înfăptuim lucruri care vor dăinui în conştiinţa unora. Nu tot ceea ce facem, uneori absolut nimic din ceea ce facem, nu contează pentru restul lumii şi nu pentru că ceva este cu mult mai bun decât altceva, ci pentru că orice selecţie este subiectivă şi corespunde gusturilor celor care fac selecţia asta.
Atitudinea profesorului și procesul de învățare
Este știut faptul că pentru a exercita profesia de dascăl este nevoie de multă pregătire intelectuală în domeniu. Individul care tinde să pătrundă în sistemul educațional trebuie să urmeze cursuri de psihopedagogie, să fie licențiat și de multe ori masterat. De altfel, datorită complexității sarcinii de la catedră, trebuie să-și valorifice nivelul de cunoștințe prin susținerea unor examene dificile (inspecții la clasă, titularizare, definitivat, etc.).
Astfel, odată pătruns în sistem, profesorul, pe lângă suita de sarcini pe care trebuie să le îndeplinească (pregătirea profesională de la clasă, întocmirea nenumăratelor documente ș.a.), se confruntă cu situații imprevizibile. Performanța elevilor la disciplina predată, problemele familiale ale elevilor, inadaptarea acestora la sistemul de reguli impus de societate creează situații ce necesită dirijate cu multă atenție și profesionalism. Continuă să citești Atitudinea profesorului și procesul de învățare
Temele pentru acasă o povară pentru elevi?
Școala reprezintă mediul propice de însușire de noi cunoștințe și de formare profesională a indivizilor. În cadrul instituțiilor școlare elevii sunt antrenați în cunoașterea și aplicarea unor informații pentru a-și dezvolta aptitudinile și pentru a-și profila o viitoare carieră. Procesul de învățare presupune înțelegerea, fixarea, reactualizarea și aprofundarea noțiunilor învățate. Pentru o mai bună înțelegere a noțiunilor predate în clasă, elevii primesc sarcini de lucru individuale acasă. Școlarul este nevoit să aplice noțiunile învățate în rezolvarea cerințelor formulate ca temă. Această sarcină are scopul de a-l determina pe școlar să conștientizeze ceea ce învață, este înlăturată memorarea mecanică, iar informațiilor memorate vor fi învățate pentru o lungă perioadă. Continuă să citești Temele pentru acasă o povară pentru elevi?
Învăţământul românesc – încotro?
În ultimii ani, este tot mai evidentă încercarea învățământului românesc de a-și găsi un făgaș prielnic de evoluție, astfel încât instituțiile în cauză să reprezinte un spațiu de desfășurare a procesului instructiv-educativ cu idei consistente, rezonatoare, dorite a fi cu ecou şi materializate la nivelul societăţii. Desigur că sistemul educaţional prezintă numeroase conexiuni şi interdependenţe cu sistemul politico-economic al statului, ceea ce determină o paletă largă de influenţe, în baza cărora învăţământul se află într-un perpetuu proces de schimbare. Astfel, este cât se poate de evident că, deşi, aparent, există dorinţă de perfecţionare, nu au fost create încă premisele optime de dezvoltare, astfel încât să rezulte o sincronizare între demersurile ideatice şi canalizarea eforturilor spre reuşită. România încă se află la momentul său de răscruce, sforţându-se să-şi dovedească mai intens capacitatea de a participa la competiţia de amploare deschisă de sistemele educative europene.
În ciuda imperfecţiunilor pe care sistemul nostru le prezintă, nu putem contesta, totuşi, că există anumite avantaje pe care acesta le prezintă şi care stimulează uneori chiar şi interesul străinilor de a studia aici. Comparativ cu statele europene, România deţine, în primul rând, avantajul gratuităţii învăţământului obligatoriu, la care se adaugă sistemul de burse acordate. În timp ce în ţara noastră, pe perioada de desfăşurare a cursurilor obligatorii, elevii dispun gratuit de resursele bibliografice necesare studiului, există state, precum Italia, în care manualele şcolare nu sunt asigurate nici măcar la nivel de şcoală primară. Continuă să citești Învăţământul românesc – încotro?
Nicolae Labiș – buzduganul unei generații
Mi se perindă în fața ochilor imagini tainice din trecut: un trecut care s-a dus și a apus. Îmi amintesc cum recitam cu lacrimi în ochi și noduri în gât, prin clasa a 8-a, la lecțiile de română, în fața clasei, versurile poetului meu preferat – Nicolae Labiș. ”Moartea Căprioarei” este, pentru mine, poate cel mai frumos cânt al existenței umane. Versurile atât pline de sensibilitate, de copilărie și maturitate în același timp, mă inspiră, mă duc cu gîndul la el, la cel care mi-a devenit poet la sufletului.
S-a stins din viață la vârsta fragedă de numai 21 de ani. În scurta lui viață, acesta a reușit să câștige inimile oamenilor prin sensibilitatea aparte de care a dat dovadă, prin talentul său unic și inegalabil. Născut în Poiana Mărului, comuna Mălini, județul Suceava la 2 decembrie 1935 și decedat la 22 decembrie 1956 la București, Nicolae Labiș a învățat să scrie, să citească și să deseneze la doar 5 ani, pentru că era fiu de învățători (Eugen și Ana – Profira). Continuă să citești Nicolae Labiș – buzduganul unei generații
Temele pentru acasă – necesitate sau povară?
Temele pentru acasă, un subiect controversat atât pentru elevi cât și pentru profesori. Știm deja că elevii nu aprobă această metodă, pentru ei fiind doar responsabilități inutile care îi ține ocupați și stresați înafara orelor de curs.
De multe ori ne izbim de atitudinea defensivă a elevilor vis-a-vis de teme. Acest lucru se întâmplă probabil din cauza faptului că elevul în general nu înțelege de ce i se dă de făcut teme pentru acasă.
Deci dragi elevi, de ce primiți teme pentru acasă? Pentru că școala e nasoală… ați fi tentați să răspundeți, dar nu!
Continuă să citești Temele pentru acasă – necesitate sau povară?