Prăjești – un sat care, fără o monografie, fără o istorie împărtășită și fără un caracter cultural evidențiat, s-ar pierde în noaptea timpurilor. Este un sat cu o „zestre” vastă, care merită a fi descoperită, cu oameni frumoși care păstrează încă îndelungatele tradiții populare. Existența acestei așezări se datorează celor care, plini de curaj si dorință, au luptat pe timp de război, au trăit aici și au muncit pentru a o îmbogăți și a o umple de frumusețe.
Situat in județul Bacău, Prăjești este atestat documentar de peste 500 de ani. Tezaurul material și spiritual al acestei zone a fost păstrat cu sfințenie, înțelepciune și responsabilitate. Greutățile prin care oamenii simpli dar cu suflet mare au trecut victorioși , lasă o amprentă puternică în istorie și determină contemporanii să păstreze cu respect portul, datinile, tradițiile și obiceiurile locului.
Profesorul Eduard Ștraub devine un autor remarcabil prin lansarea cărții „Comuna Prăjești, Județul Bacău – file de monografie” în 2006. În urma unei documentații amănunțite, profesorul realizează o lucrare amplă, atent structurată, care pune în evindență laturi deosebite ale acestui sat. Îi marchează evoluția printr-un scurt istoric, pornind de la descoperirile arheologice, la luptele țăranilor pentru pământ și ajungând la evoluția economică datorată acestor oameni ai locului.
Continuă să citești File de monografie – Prăjești