Istorie
Până la cel de Al doilea război mondial, România a fost o țară preponderent agrară, datorită și existenței unui fond funciar de calitate, cu o pondere foarte importantă a terenurilor arabile, care constituie cea mai mare și mai sigură bogăție a țării. Totuși, mai ales în perioada interbelică, s-au dezvoltat semnificativ și unele ramuri industriale importante, printre care extracția și prelucrarea petrolului au ocupat un loc de frunte, România situându-se din acest punct de vedere, la vremea respectivă, pe primul loc în Europa. Trebuie menționat faptul că în anul 1857 a fost pusă în funcțiune, în apropiere de Ploiești, una dintre primele instalații de rafinare a petrolului din lume. O pondere semnificativă au avut, în ansamblul economiei, și industria ușoară și alimentară pentru care existau materii prime necesare din producția internă. Dupa război, regimul comunist a trecut la naționalizarea mijloacelor de producție și la colectivizarea forțată a agriculturii. A fost introdus un sistem centralizat de planificare, economia, aproape total etatizată, fiind supusă unui sistem birocratic de conducere, cu nesocotirea cvasitotală a mecanismelor pieții. A avut loc o accelerare forțată a creșterii industriale, dar unele salturi spectaculoase ale industriei grele, îndeosebi, erau în contradicție cu resursele de materii prime și energetice ale țării, ceea ce a provocat o puternică criză în aceste domenii, criză care a atins apogeul în deceniul precedent.
