E o zi cu încărcătură magică, în suflete e pace, iar pe chip voie bună… Soarele ne zâmbește blând de pe cer… Păi logic că ne zâmbește! Doar își îndreaptă razele spre ce au Miclăușenii mai frumos în zilele de 5 și 6 septembrie: festivalul! Acum avem și noi, bieții monotoni de astăzi, șansa de a sparge banalul cel de toate zilele cu puțină culoare. Nu e Halloween, dar cine a zis că ne putem costuma doar atunci? Moldovenii și-au făcut propria ocazie specială de a îmbrăca costume de epocă și de a defila mândri pe lumina zilei. Și nu vă imaginați că s-au trezit ei așa… să concureze cu sărbătoarea americană. Motivul este atât de solid precum zidurile unui castel. La propriu!