Clădirile vechi ale Romanului, comori arhitecturale ale României. Printre ele se numără Casa Celibidache și Casa Ioachim

Orașul Roman are câteva clădiri de referință națională, acestea fiind trecute, de altfel, pe lista monumentelor istorice şi de arhitectură din judeţul Neamţ. Unele dintre acestea au fost lăsate în paragină ani de zile din cauza legislației care nu permite reabilitarea lor sau a lipsei de finanțare.

Casa Celibidache

Casa Celibidache (Casa Vornicului Done) a fost retrocedată moștenitorilor fostului mare compozitor după 1990. Aceștia plănuiseră inițial să o reabiliteze și să deschidă acolo un muzeu dedicat celebrului compozitor și dirijor. După o estimare a costurilor, moștenitorii și-au dat seama că nu pot suporta costurile și au cedat clădirea în favoarea Primăriei din Roman.

Casa Celibidache FOTO www.ziarulderoman.ro

Municipalitatea s-a lovit de aceeași problemă a finanțării, costurile ridicându-se la câteva milioane de lei. În 2019, clădirea a fost introdusă pe lista de proiecte de la Compania Națională de Investiții (CNI), care a aprobat documentația pentru finanțarea lucrărilor de modernizare. Casa Celibidache va fi inclusă, ulterior, în circuitul muzeal județean, imobilul urmând să fie dotat corespunzător pentru a pune în valoare viața celebrului dirijor și compozitor Sergiu Celibidache.

Clădirile bisericilor armeană şi ortodoxă

Lipsa fondurilor necesari reabilitării a afectat și clădirile bisericilor armeană și ortodoxă. Prima a intrat în proprietatea Arhiepiscopiei Armene din Bucureşti, iar o vreme a funcționat acolo și Clubul Copiilor şi Elevilor. Clădirea se află într-o stare avansată de degradare, iar propunerile făcute de autorităţile locale de la Roman nu au fost acceptate la acel moment de Arhiepiscopia Armeană din Bucureşti.

În schimb, Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului și-a anunțat intenția de a demara lucrările de restaurare a Spitalului Vechi din Roman. Proprietate a Parohiei „Precista Mare”, din 2011, vechea clădire a spitalului, un simbol al oraşului Roman, ridicată în stil neoclasic romantic, pe două nivele, cu firide şi mici turnulețe crenelate, se află, de asemenea, într-o avansată stare de degradare.

Casa Ioachim

Casa Ioachim a fost salvată de la ruină. Lucrările de renovare au început în 2012 şi au fost finalizate în 2015. Clădirea în care funcţionează Biblioteca Municipală „George Radu Melidon” se află în patrimoniul Primăriei Roman din 1900. Reparațiile făcute după cutremurele din 1977 şi 1986 au fost superficiale, de aceea s-a impus un proiect amplu de restaurare a clădirii. Proiectul de reabilitare a început în 2012 şi s-a finalizat în 2015.

Casa Ioachim FOTO www.ziarulderoman.ro

Casa «Vasile Ioachim» a primit această denumire de la numele primului proprietar care a adus meșteri francezi pentru a o construi. În nișele de pe fațadă vestică se află statui din teracotă, foarte bine păstrate, care reprezintă zeiţa frumuseţii și cea a abundenţei. Cel mai spectaculos element al arhitecturii îl reprezintă holul de la intrare cu multiple elemente decorative și valoroase picturi în ulei. Negustorul Vasile Ioachim a adus meşteri francezi pentru a o construi în stilul specific arhitecturii clasice franceze. Unicat în Moldova este turnul de influență florentină.

Corpul B al Colegiului Naţional „Roman-Vodă

Corpul B al Colegiului Naţional „Roman-Vodă” a intrat în reabilitare după ce intemperiile și cutremurele i-au accentuat starea de degradare.

Corpul B al Colegiului Naţional „Roman-Vodă”  FOTO www.ziarulderoman.ro

Lucrările de reabilitare au început în 2009, fiind oprite un an mai târziu, din lipsă de fonduri. Lucrările de reabilitare au fost încheiate în 2015. Clădirea are o valoare istorică şi arhitecturală deosebită, fiind construită la cererea prințeselor Maria Sturza și Ecaterina Cantacuzino.

Relaţia dintre individ şi istorie la Marin Preda

Istoria este una dintre obsesiile mele şi, probabil, şi a altor scriitori.” (1)

Convins că „nu există prin definiţie istorie fără întâmplări sublime sau tragice” (2),  prozatorul Marin Preda mărturiseşte că, de copil, a avut revelaţia faptului că se va desprinde treptat de lumea satului în căutarea unui alt destin: „(…) Nu împlineam 10 ani când îmi doream din tot sufletul să nu mai fiu ţăran.” (3) . Cu toate acestea, este evident că originalitatea şi forţa creatoare a operei marelui scriitor sunt izvorâte tocmai din spaţiul ţărănesc primordial, cu tradiţii şi obiceiuri bine conservate, cu legi nescrise, dar respectate cu sfinţenie.

Omul – elementul central al operei lui Marin Preda

În creionarea noului destin, Marin Preda este nevoit să înfrunte valurile istoriei, de multe ori să se supună unor legi absurde şi să se integreze într-un sistem în care valorile umane erau „sugrumate”. Dar, în ciuda greşelilor istorice comise în timpul şi după cel de-al Doilea Război Mondial, de către cei care au permis instalarea regimului comunist şi pe care apoi l-au slujit, distrugând democraţia şi libertăţile fundamental umane, Marin Preda a crezut mereu în frumuseţea morală a omului, pe care-l va considera elementul principal al creaţiei sale, afirmând că „oricare i-ar fi condiţia şi oricare situaţia cuvântului, scriitorul nu trebuie să părăsească omul, chiar dacă omul, sătul de propriile fapte, n-ar dori să i se pună în faţă o oglindă şi să-şi vadă în ea chipul. Nu totdeauna e plăcut să te vezi aşa cum eşti. Dar nu poţi urca niciun fel de culmi morale şi ale conştiinţei, dacă nu ştii cum arăţi”. (4)

La Marin Preda, istoria îndeplineşte un rol major în existenţa şi în destinul omului, fapt care reiese din mărturisirile literare ale autorului, dar şi din întreaga operă artistică a acestuia. Istoria afectează atât viaţa individuală (familia, profesia, cercul de prieteni, cuplul), cât  şi cea colectivă (relaţiile socioprofesionale, activitatea politică, performanţele cultural-artistice ş.a.). Marin Preda consideră că în afara unor noţiuni ca istorie, adevăr, realitate, proza n-ar avea niciun sens („fără istorie, literatura se asfixiază”). Datoria prozatorului este aceea de a alege „un erou al cărui destin individual să-l reprezinte sau să se confunde cu cel istoric şi social.” Tensiunea lăuntrică a operei lui Marin Preda este o ilustrare a acestei pendulări între timpul individual şi cel istoric, uneori cu efecte tragice pentru individ, drama lui fiind, cum se relevă în Imposibila întoarcere, una eternă, aceea că nu are „decât o singură viaţă de trăit, în timp ce istoria este înceată şi nepăsătoare.”  

Continuă să citești Relaţia dintre individ şi istorie la Marin Preda

Franz Kafka și Existența Omului-Insectă.

Am început să citesc nuvela „Metamorfoza” de Franz Kafka într-o zi toridă de vară. Am vrut de mult să îl citesc pe Kafka deoarece îmi place literatura fantastică și în general, cărțile profunde, care lasă o amprentă în noi într-un fel sau altul. Vreau să spun că nu m-a dezamăgit. Tot ce am căutat în această nuvelă am găsit, ba chiar mai mult. Desigur, am început să o recomand prietenilor și cunoscuților și nu mică mi-a fost mirarea când am observat că fiecare persoană înțelegea ceva diferit. Pe unii nu îi impresiona prea mult iar alții înțelegeau din ea altceva față de ce înțelesesem eu.

Scurt rezumat

Nuvela este, fără dar și poate, inedită. Un anume Gregor se trezește într-o dimineață într-un corp de insectă. Gregor era un simplu muncitor, avea un job care îi displăcea dar totuși lucra pentru a-și întreține întreaga familie, mama, tatăl și sora. Familia descoperă incidentul, îl tratează cu răceală și încep să-i poarte de grijă lui Gregor până când acesta moare. Totul revine la normal.

Absurdul

Desigur, oricare om care s-ar trezi mâine dimineață într-un corp de insectă nu ar putea să nu se panicheze și să nu înnebunească chiar. În această nuvelă totuși, totul decurge normal și firesc. Gregor observă că e insectă, dar se gândește mai mult la cum va reacționa șeful la faptul că a întârziat la muncă. Deși îi era fizic imposibil și să se ridice din pat, gândurile lui erau la cum va putea prinde un tren mai repede pentru a ajunge totuși la muncă. Căuta să găsească o soluție pentru a le explica tuturor că asemenea evenimente nu sunt prevăzute, și că se poate întâmpla oricui. Șeful ar fi putut înțelege. Nici momentul în care observă că nu mai poate vorbi nu îl sperie prea tare. Putea să fie totul din cauza unei răceli. Când familia observă că Gregor s-a transformat într-un gândac imens, lucrurile intră foarte repede în firesc. Deși la început surprinși, aceștia nu încearcă să găsească motivul ori să facă ceva mai mult, ci doar se mulțumesc să îl închidă în cameră. Sora sa Grete, îi arată compasiunea prin faptul că îi aduce mâncare în fiecare zi. Straniu, personajele acestei nuvele tratează totul firesc, deși evenimentul era cu adevărat straniu și grotesc. Absurdul stă în această atfmosferă construită de Kafka, în care deși situația e cu adevărat gravă, viața își urmează cursul normal.

Minte versus trup

Deși Gregor s-a metamorfozat într-un gândac, mintea a rămas cea umană. El știa foarte bine ce are de făcut, își aducea aminte de viața precedentă și înțelegea tot ce vorbeau oamenii. Faptul că nu mai avea corpul de înainte era singura diferență pe care o putea observa. Îl surprindea și faptul că nu îi mai place laptele, acesta fiind în trecut alimentul său favorit. Cu timpul însă, mintea sa umană începe să sufere și ea anumite transformări. Dintr-o dată, lui Gregor îi plăceau locurile strâmte și întunecoase, îi plăcea mâncarea alterată și avea o dorință nestăpânită de a se cățăra pe pereți. Greta observând aceste ciudate deprinderi se gândește că poate ar fi mai bine să scoată tot mobilierul din cameră pentru a-i oferi gândacului mai mult spațiu de desfășurare. Deși pe Gregor îl încântă ideea la început, acesta suferă o decepție când realizează că nu se va putea despărți de toate obiectele care constituiau dovada existenței sale anterioare în formă umană. Dacă până și amintirile ori obiectele sale dragi ar fi fost scoase din cameră, scopul existenței sale, tot ce a încercat el vreodată să întreprindă ar fi pierdut. Totuși, el nu poate să oprească asta.

Înstrăinarea

Faptul că Gregor nu mai era fizic om îl scosese total din societate. Deși el gândea ca un om, aspectul fizic era mult mai important. Faptul că nu putea să vorbească și să comunice trăirile lui îl făceau total irelevant pentru toți cei din jur. La un moment dat, camera sa devenise un fel de depozit al lucrurilor vechi și nefolositoare. La fel ca el. Irelevant, nefolositor, nedorit. Exact ca un gândac. Gregor nu mai reprezenta un membru al familiei, nu mai aducea bani în casă, nu mai contribuia cu nimic în societate și astfel familia mai devreme sau mai târziu a realizat că ar fi mai bine dacă Gregor ar muri, deoarece Gregor, nu mai era tocmai Gregor. Nimeni nu s-a gândit la faptul că el încă simte și gândește la fel. Această înstrăinare totuși, a început poate chiar de dinainte de metamorfoză.

Concluzii

Părerea mea e că fiecare om se poate metamorfoza. Când nu avem curajul să punem piciorul în prag și ne complacem într-o situație neplăcută, ajungem să devenim ca acei gândaci care nu pot fi de folos nimănui. Kafka oferă omenirii prin această nuvelă o lecție dură despre umanitate, societate și condiția omului care se complace într-o situație din care nu poate evada, indiferent de eforturile pe care le face.

 

Ecaterina Filimon

Artwork by: Mario Jodra.

Controlul minții în romanul „1984” – contribuțiile tehnologiei și vocabularului

Controlul minții este subiectul care fascinează omenirea de veacuri. Inițial s-a început cu cercetarea mecanismului gândirii. Cum funcționează, ce factori îl influențează, cum anume poate fi stimulat și alte asemenea întrebări au fost subiectele principale ale multor lucrări filosofice. Însă, îndată ce mecanismul gândirii a fost deslușit sau măcar în parte explicat, noțiunile aflate au început a fi aplicate și testate în vederea obținerii de rezultate în alte subiecte direct legate de acesta. Unul dintre ele este, desigur, controlul minții.

Poster „Fratele cel Mare stă cu ochii pe tine” sursa: Wikipedia

Continuă să citești Controlul minții în romanul „1984” – contribuțiile tehnologiei și vocabularului

Jane Austen – „Mândrie și prejudecată”

În  romanul Mândrie și prejudecată, Jane Austen prezintă povestea familiei Bennet, care locuia într-un sat din Anglia la granița dintre secolele XVIII și XIX. Astfel, opera descrie societatea conservatoare a secolului trecut într-o oarecare opoziție cu ideile reformatoare ale secolului al XIX-lea. Jane Austen este considerată a fi una dintre premergătoarele feminismului, din operele sale preluând ideile și valorificându-le mai târziu scriitoare precum Emily Bronte, Charlotte Bronte și George Sand.

Romanul a fost cu greu publicat în anul 1813. Inițial a fost dus la editură de tatăl scriitoarei, dar a fost respins din cauza suspiciunii că ar fi scris de o femeie. Totuși, odată publicat, romanul a avut un mare succes. În acea perioadă, literatura era scrisă, în special, pentru femei, dar tocmai lor nu li se permitea să scrie. De aceea, romanele de până la Austen nu abordau teme feministe sau nu prezentau ca personaje principale femei independente și culte.

Jane Austen – portret alb-negru

Continuă să citești Jane Austen – „Mândrie și prejudecată”

Veronica Antal din Barticești – Crin însângerat

În seara aceasta am să vă povestesc despre o fată, născută în aceeași comună cu tatăl meu.
 
Tata s-a născut în comuna Botești, din județul Neamț, într-un loc frumos, lângă apa Moldovei. Comuna are în componență trei sate: Botești, Barticești și Nisiporești, care este la 3 km de Hanul Ancuței.
 

Copilul și adolescenta Veronica Antal

În urmă cu 83 ani, în Nisiporești, se năștea Veronica, o fetiță care avea să devină prima femeie din România, pe care Vaticanul a declarat-o Fericită.
Veronica Antal
Ca adolescentă, Veronica s-a înscris în corul bisericii şi într-o asociaţie de laici și a început să se gândească serios la viitorul ei. După vârsta de 16 ani a vrut să intre în mănăstire, pentru a-şi consacra viaţa Domnului. Dar, cum regimul comuniste deființase toate Ordinele religioase catolice, a făcut vot de castitate în privat și a trăit în lume, pe lângă casa părintească ca într-o mănăstire. (1)
Întrucât în Nisiporești nu se săvârşea Sfânta Liturghie decât duminica, participa în fiecare zi la Liturghie în parohia din satul alăturat, Hălăuceşti (8km). Tânăra iubea mult copiii şi bolnavii, pe care îi vizita deseori, iar încercările le suporta cu multă răbdare. De asemenea, ea ajuta la pregătirea catehetică a copiilor şi îi învăţa rugăciuni. Se ruga și pentru preoţii care erau în închisorile comuniste, din cauza credinţei lor.
 

Atacul dintr-o zi de vară

Avea 23 ani, când într-o zi de vară se intorcea pe jos de la slujbă și a fost atacată de un tânăr, care a vrut să o batjocorească pe tânăra fecioară. A atacat-o într-un lan de porumb și a înjunghiat-o cu un cuțit, apoi a plecat, crezând că a ucis-o. A revenit după câteva ore și a găsit-o agonizând, apoi a continuat să-i aplice zeci de lovituri cu cuțitul.
 

Continuă să citești Veronica Antal din Barticești – Crin însângerat

Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, un sanctuar al timpului

Fiecare dintre noi are un loc drag sufletului, unde poposește din când în când pentru a se refugia din monotonia cotidiană. Un astfel de loc, drag mie este orașul Roman. Nu puține au fost dățile când mi-am petrecut după-amiezile în parcul Municipiului Roman. Te poți relaxa în compania rățuștelor care înoată nestingherite pe lângă tine în timp ce tu încaleci pe o rățușcă ceva mai mare și faci turul Insulei Brâncuși. Numele este dat de existența a două copii ale sculpturilor lui Brâncuși: Masa Tăcerii și Coloana Fără Sfârșit.

Arhiepiscopia Romanului și Bacaului (13)

Credeam că orașul se rezumă doar la existența acestui parc, însă în spatele volburei citadine se ascunde o mare de sacralitate pe care o poți afla luând la pas urbia Romanului. Interesată de a cunoaște latura sacră a orașului, echipa EduSoft a încercat să cuprindă punctele cele mai importante ale orașului. Astfel, prin bunăvoința domnului profesor Ion Țuțuianu, am pătruns în spațiul sacru al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. O ferestră îndreptată spre Dumnezeu, dar în același timp și spre trecut. Continuă să citești Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, un sanctuar al timpului

Trecutul – o parte din noi

carte,,Noi nu ne deosebim prin ceea ce suntem, ci prin morţii pe care fiecare îi plângem.” (Varujan Vosganian)

Ce-am fi noi dacă nu ar fi părinții noștri? Ce ar fi părinții noștri, dacă nu ar fi fost bunicii noștri? Ce am fi fost noi, dacă nu ar fi fost strămoșii noștri? Poate am fi fost un infinit de particule fără un început, fără un sfârșit. Poate am fi fost o altă persoană, de altă origine, cu o altă entitate sau simplu, poate nu am fi fost. Istoriei îi datorăm existența noastră, faptul că ne trezim, privim cerul, stelele, tot ce ne înconjoară, faptul că avem suflu. Pentru fiecare dintre noi există hărăzită o filă în marea istorie a lumii, însă de noi depinde dacă ne transformăm existența într-un condei și o umplem cu cerneala faptelor noastre, sau o lăsăm albă, imaculată, neavând trecut nici măcar numele pe ea. Continuă să citești Trecutul – o parte din noi