The Beatles – rockul scrie istorie

3357_the_beatlesThe Beatles reprezintă un remarcant edificiu muzical în istoria rockului ce a succedat cel de-Al Doilea Război Mondial. În mod incontestabil membrii formaţiei – John Lennon (vocal, chitară ritm), Paul McCartney (vocal, chitară bas), George Harrison (chitară solo) şi Ringo Starr (baterie) – au exercitat o influenţă colosală asupra tinerei generaţii, de la acel moment, din Anglia, SUA, dar şi în alte ţări, cele 1,1 miliarde de discuri vândute în întreaga lume servind drept mărturie în acest sens. Mai mult, în anul 2004, trupa a figurat, în cadrul revistei Rolling Stone, în topul celor o sută de artişti ce au manifestat un puternic impact în orizontul cultural-artistic din toate timpurile.

Iniţiativa formării unei trupe muzicale i-a aparţinut lui John Lennon care, în 1954, grupând o serie de amici de şcoală, creează The Quarrymen. Ulterior, în anul 1957, acesta este impresionat de o prestaţie originală a lui Paul McCartney, care reuşeşte să pătrundă astfel în formaţie. În următorul an, McCartney îl recrutează pe George Harrison, foarte cunoscut şi admirat pentru prestaţiile sale solistice la chitară.

Dar până a ajunge să deţină în 1960 acest nume, grupul de artişti a suferit o perioadă de timp mai multe schimbări. Astfel, până a fi statornicită sub emblema The Beatles, trupa a purtat anterior denumiri ca Moondogs, John And The Moondogs şi Silver Beatles. Raţionamentul denumirii sub care artiştii şi-au consolidat unicitatea constă în asocierea conceptului de insectă – beetle (idee inspirată din numele formaţiei Crickets, a lui Duddy Holly) cu cel de bătaie a măsurii – beat. Anul următor, decembrie 1961, îl aduce ca impresar pe Brian Epstein. Continuă să citești The Beatles – rockul scrie istorie

Semnal M – o trupă de renume și succes

“Văd, la fereastra ta târziu

O lumină și nu știu

De ești trează sau visezi…”

(Semnal M – Romanţă cu parfum)

Aceste versuri îmi răsună în căști, mă emoţionează și mă poartă pe aripile trecutului, undeva prin 1977,  când pe scena muzicală a poporului român avea să se nască o trupă de succes, apreciată și cunoscută pentru sensibilitatea și originalitatea ei unică. Iuliu Merca a înfiinţat această trupă rock. El s-a născut în 1948, dar moartea l-a răpit mult prea devreme, în 1999, din cauza unei probleme de sănătate.

https://www.youtube.com/watch?v=OW2KP3Jl8sE

 

 

 

 

 

 

Acesta a fost însă un mare muzician român, vocalist, chitarist, basist și compozitor de mare prestigiu, iar unul dintre cele mai mari merite, zic eu, este faptul că în 1977, împreună cu Ștefan Boldijar au decis să creeze trupa Semnal M, aceasta lăsându-ne însă o moștenire muzicală de excepție. Lansarea trupei a avut loc la Costinești, la Terasa Tineretului. În toamna lui 1977, a fost lansată piesa „Moara”, iar un an mai târziu, apare și primul album cu denumirea de: ”Trenul cursă de persoane Apahida – Cluj-Napoca.”

Trupa Semnal M
Trupa Semnal M, cu Iuliu Merca

Inițial, trupa era compusă din oameni talentați precum: Iuliu Merca, Ștefan Beldijar, Octavian Popovici și Liviu Hrișcu, iar apoi, în locul lui Tavi Popovici, vine George Ciolac – un muzician  talentat și cunoscut la nivel internațional, iar în locul lui Liviu Hrișcu vine Ioan Moca.

Chiar dacă au apărut mai multe oportunități de relansare în Occident, membrii trupei au ales să rămână în România și să continue în același ritm cu concertele și lansarea de melodii.

Continuă să citești Semnal M – o trupă de renume și succes

The Rolling Stones

stones_6/23-5h

La începutul anului 1960, în momentul în care trupa The Beatles făcea deja senzaţie în rândul marilor iubitori de rock, o nouă formaţie, se încheagă. The Rolling Stones se lansează în lumea muzicii, căpătând o aură de legendă, prin cele 55 de albume şi compilaţii produse, cu o vânzare de peste 200 de milioane de albume în întreaga lume.

În 1960, Mick Jagger și Keith Richards, foşti colegi de şcoală, împreună cu Dick Taylor formează grupul Little Boy Blue & The Blues Boys. Ulterior, în iunie 1962, inspiraţi de piesa lui Muddy Waters – piesa Rollina”½ Stones Blues, membrii îşi aleg noua denumire. Primul concert (12 iulie 1962) are loc la Marquee club din Londra, grupul fiind format din Mick Jagger (voce), Keith Richards (chitară solo), Ian Stewart (pian), Brian Jones (chitară ritmică), Dick Taylor (bass) și Tony Chapman (tobe). În 1963, Dick Row, director al casei de discuri Decca devenit celebru prin refuzul adresat formaţiei The Beatles, The Rollong Stones înregistrează primul single.

Trupa a vizitat pentru întâia oară România în urma unei invitaţii din partea unui operator de telefonie mobilă. Concertul de la Bucureşti a avut loc pe 17 iulie 2007, ca parte a turneului european A Bigger Bang 2007, ce s-a desfăşurat în oraşele: Werchter, Nijmegen, Newport, Isle of Wight, Frankfurt, Paris, Lyon, Barcelona, San Sebastian, Lisabona, Madrid, Almeria, Roma, Budva, Belgrad, București, Budapesta, Brno, Varșovia, Sankt Petersburg, Helsinki, Göteborg, Copenhaga, Oslo, Lausanne, Düsseldorf, Hamburg, Dublin, Londra. În ţara noastră s-a înregistrat un record prin vânzarea celor peste 56.000 de bilete.

Dintre albumele lor de studio fac parte: The Rolling Stones (1964), Out of Our Heads (1965), Aftermath (1966),  Some Girls (1968), Let It Bleed (1969). Trupa s-a remarcat şi prin albume live, precum: Got Live if You Want It! (1966), Love You Live (1977), Shine a Light (2008). De asemenea, un număr mare de compilaţii le-au sporti faima – Big Hits (High Tide and Green Grass) (1966), Flowers (1967), Through the Past, Darkly (Big Hits Vol. 2) (1969), Metamorphosis (1975), Made in the Shade (1975).

The Rolling Stones cuprinde în prezent ca membri de trupă pe Mick Jagger – lead și back vocal, harmonica, chitare, bass, clape, percuție; Keith Richards – chitare, bass, clape, lead și back vocal, percuție; Charlie Watts – drums, percuție; Ronnie Wood – chitare, bass, saxophone, baterie, back vocal.

Adelina-Mihaela Poenaru