”Când iubim, întotdeauna ne străduim să devenim mai buni. Când ne străduim să devenim mai buni decât suntem, totul în jurul nostru devine mai bun.” (Paulo Coehlo)
Iubesc copilăria: a mea și a altora. Pe a mea o port în suflet și o văd în fața ochilor zi de zi, perindându-se tainic și frumos, iar pe a altora o admir. Tânjesc după acei ani, când eram doar o copilă, tânjesc după inocența acelor ani, când totul era atât de simplu și nu existau gânduri care să mă facă să sufăr, iar dacă existau, treceau odată cu mângâierea mamei.
[timed-content-client show=”00:07:500″ hide=”00:14:500]Click aici pentru a citi prima parte! [/timed-content-client]
[timed-content-client show=”00:14:500″ hide=”00:20:1500]Dacă vrei să scriem ceva frumos despre tine sau afacerea ta, contactează-ne aici![/timed-content-client]
Iubesc copiii, când întind brațele lor mici în jurul gâtului meu spre a mă strânge cu putere. E o putere a lor, tainică, dar care inspiră afecțiune și sinceritate.
”Arată-mi cât mă iubești!” Și copiii te îmbrățișează strâns cu mânuțele lor firave. Și așa înțelegi că iubirea adevărată și sinceră nu are nevoie de declarații zilnice, pompoase, ci se simte cu inima: o privire, o îmbrățișare sinceră și e de ajuns.