Sunt cel mai iubit pământean. Sunt cel mai fericit și mai norocos om. Sunt cea mai privilegiată ființă din acest univers, pentru că am alături doi îngeri păzitori, o mamă blajină și un tată protector.
Nu cred că Dumnezeu ne-ar fi putut oferi un dar mai prețios, decât o familie frumoasă și niște părinți iubitori.
Mamele noastre sunt icoanele noastre. Dar tații noștri, de ce de multe ori stau în umbră, de ce nu li se cântă numele în ode mărețe?
Putere… uneori avem prea multă și nu știm ce să facem cu ea, sau dimpotrivă, distrugem. Altădată însă, ne lipsește puterea și nu putem înainta. E o variabilă de care depinde calitatea vieții în genere. Există clipe în care ne rugăm la Dumnezeu să ne dea răbdare și putere – două calități greu de menținut vii. Pentru că răbdarea se termină, iar putere s-ar putea să nu avem niciodată. Continuă să citești Luptele tale te fac mai puternic
Ai nevoie de o persoană care să te inspire? Cu siguranță. Oamenii sunt niște ființe ale căror inimi caută de multe ori afecțiune și atenție. Așadar, oamenii au nevoie să fie mereu încurajați, ascultați, inspirați, motivați. Au nevoie să știe că cineva e acolo, alături de ei și că în felul ăsta, drumul către împlinire e unul mai ușor de parcurs. Căci acest drum e unul greu dacă merg în singurătate pe el. Un drum e mai ușor de parcurs alături de cineva care contează pentru tine și pentru care tu contezi mult. Dar de cele mai multe ori, constatăm cu tristețe că noi, cei care avem nevoie de alinare și companie, ne plimbăm singuri pe un drum pustiu. Continuă să citești Inspirație? Motivație? Tu ești cheia succesului tău!
Mi se perindă în fața ochilor imagini tainice din trecut: un trecut care s-a dus și a apus. Îmi amintesc cum recitam cu lacrimi în ochi și noduri în gât, prin clasa a 8-a, la lecțiile de română, în fața clasei, versurile poetului meu preferat – Nicolae Labiș. ”Moartea Căprioarei” este, pentru mine, poate cel mai frumos cânt al existenței umane. Versurile atât pline de sensibilitate, de copilărie și maturitate în același timp, mă inspiră, mă duc cu gîndul la el, la cel care mi-a devenit poet la sufletului.
S-a stins din viață la vârsta fragedă de numai 21 de ani. În scurta lui viață, acesta a reușit să câștige inimile oamenilor prin sensibilitatea aparte de care a dat dovadă, prin talentul său unic și inegalabil. Născut în Poiana Mărului, comuna Mălini, județul Suceava la 2 decembrie 1935 și decedat la 22 decembrie 1956 la București, Nicolae Labiș a învățat să scrie, să citească și să deseneze la doar 5 ani, pentru că era fiu de învățători (Eugen și Ana – Profira). Continuă să citești Nicolae Labiș – buzduganul unei generații
Alexandru cel Bun (d. 1 ianuarie 1532) a domnit în Moldova între anii 1400 – 1432, rămânând în istorie printre primii domnitori care și-au îndreptat atenția spre organizarea politică, administrativă și ecleziastică. În timpul domniei sale a avut loc o evoluție în plan economic, reprezentativ fiind privilegiul pe care l-au avut negustorii polonezi în 1408. Tot în același an este atestat documentar și orașul Iași.
Este considerat de Biserica Ortodoxă un puternic pion al creștinătății, sub domnia lui a fost recunoscută existența mitropoliei de către Constantinopol, iar la doi ani de la urcarea sa pe ton, au fost aduse la Cetatea Albă de la Suceava moaștele Sf. Ioan cel Nou. Acest moment a fost gravat pe zidurile bisericilor și mănăstirilor din Moldova.
Domnia sa s-a desfășurat sub simbolul păcii, domnitorul fiind un conducător cu aptitudini abile în planul politicii externe. A reușit să mențină pacea pe teritoriul Moldovei prin numeroase tratate încheiate în anii 1402, 1404, 1407, 1411, respectiv 1415. A încercat să mențină o bună colaborare atât cu Ungaria, cât și cu Polonia (recunoscându-i suzeranitatea lui Vladislav II Iagello). Continuă să citești Alexandru cel Bun – domnitorul păcii și prosperității
