Arhive psihologie - Revista EduSoft

Jean Piaget – de la biologie la sociologie

Jean Piaget (1896-1980) a identificat stadii de dezvoltare mintală, numite Schema, și a stabilit domeniul teoriei cognitive și psihologia dezvoltării, însă a fost un biolog care a studiat mai intâi moluștele (publicând 20 de lucrări până la vârsta de 21 de ani).

Jean Piaget s-a născut în Neuchâtel (Elveția) pe 9 august, 1896, fiind cel mai mare copil al lui Arthur Piaget, professor de literature medieval și al Rebeccăi Jackson.

La vârsta de 11 ani, în timp ce era elev la liceul Neuchâtel Latin, Jean Piaget a scris o lucrare despre vrăbiile albinoase, lucrare care este considerată începutul carierei sale științifice strălucite.

Continuă să citești Jean Piaget – de la biologie la sociologie

Ștefan Odobleja – precursorul ciberneticii

Istoria nu stă pe gânduri și ne arată de fiecare dată câte minți luminate s-au născut pe meleagurile mioritice. Ne este dovedit faptul că statutul social nu este definitoriu pentru traiectoria pe care vrem să o urmăm. Deși, pentru societatea din prezent a te naște într-o familie modestă este un handicap destul de greu de ameliorat, iată că trecutul ne amintește că, prin determinare și sudoare, poți ieși la liman.

Dacă răsfoim biografiile oamenilor care au pus o piatră la dezvoltarea artei, a literaturii, a tehnologiei ș.a. vom constata că, de cele mai multe ori, oamenii care au scris o filă de istorie pentru națiunea română nu au făcut parte din pătura superioară a societății. Nu sărăcia te definește, ci munca pe care tu o depui într-o anumită direcție.

Zilele trecute aminteam de Norbert Wiener, considerat părintele ciberneticii. Iată că acum ne întreptăm atenția spre un precursor al ciberneticii, un român care a venit cu primele teorii asupra ciberneticii înainte cu 10 ani faţă de Wiener. Este vorba despre Ștefan Odobleja (n. 13 octombrie 1902, Valea Izvorului, judeţul Mehedinți – d. 4 septembrie 1978). Continuă să citești Ștefan Odobleja – precursorul ciberneticii

Fricile nu fac decât să ne amintească că suntem oameni

Ne temem de ploaie, ne temem de vânt, ne temem de doruri, ne temem de un gând…

Omul, o ființă atât de misterioasă, dar care poate fi citită dintr-o privire, măcinată de atâtea gânduri, dar născute dintr-o singură temere, teama de a rămâne singur, teama de a nu reuși, frica de Dumnezeu.

Ne credem de cele mai multe ori atât de invincibili, dar în unele momente tensionate vedem cât de neputincioși suntem de fapt.

Da, omul are puterea să ridice edificii mărețe, să fie doar în câteva ore la celălalt capăt al pământului, acolo unde-l duc gândurile, dar uneori nu are puterea să facă aparent cel mai simplu lucru, să-și controleze emoțiile.

Pe toate le poate face, la toate se crede bun, însă în fața gândurilor care-l macină și a lui Dumnezeu, omul nu e decât o frunză purtată de vânt.

Continuă să citești Fricile nu fac decât să ne amintească că suntem oameni

Lasă-ți sufletul să respire puritate…

Omule, oprește-te din necugetarea ta și gândește-te la suflet, oare nu crezi că l-ai nedreptățit prea mult, oare nu crezi că în el zac răni necicatrizate de luni bune, de ani grei? Lasă-ți un pic grijile deoparte, așează-te lângă el și încearcă să-i legi rănile adânci și să-i asculți necazurile.

Timpul ne schimbă, timpul ne dezbracă din fugă de haina tinereții și ne lasă mai goi, mai vulnerabili în fața plăcerilor carnale, dar sufletul… ce vină are sufletul că haina inocenței ne este smulsă atât de violent, iar noi rămânem goi? Dar, cât e de nepăsător omul în fața acestei nedreptăți, nu caută să lupte pentru a-și lua haina purității înapoi, ci se mulțumește să-și croiască una nouă, din stofa răutății, cusută cu ața vicleniei, apoi spălată-n apele minciunii.

Continuă să citești Lasă-ți sufletul să respire puritate…