Pictorul care a suferit de foame pentru artă. Este considerat unul din cei mai importanți reprezentanți ai postimpresionismului românesc

Călin Alupi s-a născut pe 20 iulie 1906 în Basarabia, care făcea parte la acea vreme din Imperiul Rus. A fost desenator și pictor, fiind un reprezentant de seamă al postimpresionismului românesc.

Fiu de țărani săraci din Basarabia, Călin Alupi a păstrat din copilăria și adolescența sa o dragoste profundă pentru natură și un atașament particular pentru oamenii și lucrurile simple, care vor marca întreaga sa operă.

Cu toate că nimic nu-l predestina picturii, vocația lui se manifestă spontan la 13 ani, când intră la Școala normală din Șendriceni. Profesorul său Nicolae Popovici Lespezi îi descoperă talentul și-l îndrumă. Intră în 1925 la Academia de Belle Arte din Iași, avându-l ca profesor pe Ștefan Dimitrescu, datorită căruia își desăvârșește bazele în desen.

Continuă să citești Pictorul care a suferit de foame pentru artă. Este considerat unul din cei mai importanți reprezentanți ai postimpresionismului românesc

Cum aș încălca legea educației dacă aș fi director de școală

Aș chema copiii la școală de la 9, ca să aibă timp să se odihnească destul și să își ia micul dejun în tihnă. Și aș începe orele cu o scurtă înviorare. În loc de ghiozdane le-aș cere să vină cu telefonul sau cu tableta, cu un caiet și poate una-două cărți. Ca să nu facă scolioză și să poată accesa informație recentă.

Și aș pune programul de 3 ore de la 9 la 12, iar la de la 12 o pauză de masă o oră. Și fondul clasei l-aș folosi pentru masa de prânz. Ca să mănânce sănătos, și nu prostii de la chioșc. Și aș continua cu încă 3 ore de la 13, iar la 16 i-aș trimite acasă fără teme, ca să aibă timpul lor de la ora 16, ca la ora 22 să fie în pat, nu la 1 noaptea.

Și biologia s-ar desfășura afară, iar geografia în excursii. Și chimia și fizica în laboratoare, cât de des se poate, iar în rest în clase. Nu i-aș lăsa să citească informații greșite din manuale făcute pe genunchi sau din cărți depășite. I-aș pune să folosească resursele gratuite online.

Și aș pune profesorii să predea interdisciplinar, iar băncile să fie puse în semicerc. Și aș aduce specialiști din ONG-uri sau companii, ca să ajute la predare și să vină cu conținuturi actuale și cerute pe piața muncii.

Și aș scoate orele de umplutură de la fiecare profil în parte. Dacă e la științele naturii, să pună accent pe științele naturii. Dacă e la mate-info pe matematică și pe informatică.

Eu așa aș încălca legea educației, dacă aș fi director. Doar că eu sunt Bogdan și, deși sunt profesor, nu sunt director.

Tu dacă ai fi director, cum ai încălca legea educației?

 

Atitudinea profesorului și procesul de învățare

speakers-414557_640Este știut faptul că pentru a exercita profesia de dascăl este nevoie de multă pregătire intelectuală în domeniu. Individul care tinde să pătrundă în sistemul educațional trebuie să urmeze cursuri de psihopedagogie, să fie licențiat și de multe ori masterat. De altfel, datorită complexității sarcinii de la catedră,  trebuie să-și valorifice nivelul de cunoștințe prin susținerea unor examene dificile (inspecții la clasă, titularizare, definitivat, etc.).

Astfel, odată pătruns în sistem, profesorul, pe lângă suita de sarcini pe care trebuie să le îndeplinească (pregătirea profesională de la clasă, întocmirea nenumăratelor documente ș.a.), se confruntă cu situații imprevizibile. Performanța elevilor la disciplina predată, problemele familiale ale elevilor, inadaptarea acestora la sistemul de reguli impus de societate creează situații ce necesită dirijate cu multă atenție și profesionalism. Continuă să citești Atitudinea profesorului și procesul de învățare

Şerban C. Solacolu

Şerban Solacolu
Şerban Solacolu

Şerban C. Solacolu (n. 30 decembrie 1905, Bucureşti – d. 21 martie 1980, Bucureşti), fost chimist, profesor universitar doctor inginer şi membru corespondent al Academiei Române, s-a remarcat prin studiile teoretice pe care le-a realizat în domeniul chimiei silicaţilor cu aplicaţii în producţia materialelor refractare şi a cimenturilor speciale.

De asemenea, numele său capătă rezonanţă în proiectarea, construcţia şi punerea în funcţiune a noilor fabrici de ciment de la Medgidia şi Bicaz, a fabricilor de refractare Silica din Turda şi de refractare magnezitice din Dej.

Printre cele mai semnificative lucrări ale sale se înscriu: „Aplicarea diagramei Rankin în practica arderii cimentului”, „Întărirea hidraulică a cimentului şi problema apei pentru beton”, „Asupra unor cazuri de cimenturi alterate”, „Chimia fizică a silicaţilor tehnici”.

Universitatea „Politehnica” Bucureşti a realizat un film în care prezintă personalitatea profesorului Solacolu:

https://www.youtube.com/watch?v=qYv9ZQ2V-DM

 

 

Spiru Haret şi învăţământul ca remediu al carenţelor societăţii

Spiru_HaretSistemul şcolar al unei ţări trebuie să fie oglinda fidelă a trebuinţelor, aspiraţiunilor şi caracterului naţional al poporului care o locuieşte. Reforma şcolară care se urmăreşte de câţiva ani are de obiect principal realizarea acestui deziderat, mărturisea, la vremea sa, Spiru Haret – cuvinte de o profundă esenţă spirituală, creând premisele unei acţiuni exemplare în domeniul educaţional.

Astăzi, un timp în care se conştientizează la scară largă necesitatea unei schimbări şi după multiple tenative eşuate, există, totuşi, mici zvâcuri de voinţă de a căuta în reforma iniţiată de matematicianul Spiru Haret, în calitatea sa de Ministru al Învăţământului, un model de inspiraţie pentru impasul actual.

Există numeroase mărturii cu privire la dorinţa acestuia de a produce o mutaţie în sistemul educaţional românesc, izvorâtă tocmai din experienţa personală a studiului în afară. Astfel, deja licenţiat în matematici la Bucureşti, simţise dureros la sosirea sa la Paris în 1874, ca bursier din partea statului român, enorma diferenţă a pregătirii şcolare din ţară şi cea din Occident […]; conştient fiind de starea precară a învăţământului de acasă, va gândi cu profunzime la cauze şi la reformele care să ducă la o schimbare radicală a acestei situaţii (Eufrosina Otlăcan, 2012). Mai mult, el a intuit, la fel cum au gândit Cuza, Kogălniceanu, Maiorescu şi Eminescu, că o societate predominant agrară şi ţărănească trebuie modernizată din interiorul ei de către instituţii adecvate (s.m.). Una dintre aceste instituţii este şcoala, concepută de Haret ca mijloc fundamental în mediul ţărănesc (Constantin Schifirneţ, 2012). El era convins că învăţământul joacă un rol de regulator social şi de remediu la numeroasele carenţe, plasându-l în miezul preocupărilor de reformă, de remodelare „ştiinţifică” a statului […] El a însemnat nu numai legislaţie şi organizare şcolară, într-o epocă de mari convulsii, ci şi soluţii de redresare a satului românesc, în primul rând, soluţii pragmatice şi mereu actuale (Alexandru Zub, 2011).

Cu un acut simţ al unui învăţământ desăvârşit, în concepţia lui Spiru Haret sălăşluiau trei scopuri esenţiale pe care sistemul educaţional trebuia să le atingă: să formeze buni cetăţeni, să asigure tinerilor un fond de cunoştinţe, considerate a fi indispensabile în viaţă, şi, nu în ultimul rând, să asigure corelaţiile necesare cu viaţa social-economică a statului. În plus, acesta are meritul de a fi punctat necesitatea de a modela si cultiva nu doar spiritualitatea tinerilor, dar şi aceea de a le fasona caracterul, de a-i îmbogăţi sufleteşte.

Întrucât legea asupra instrucţiunii, ce data din vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, de altfel prima care instalase şcolarizarea primară gratuită şi obligatorie, nu era integral aplicată, s-a impus nevoia unei schimbări. Astfel, în timpul primului său mandat, Spiru Haret iniţiază demersul de reformă vizată, promulgând legea învăţământului secundar şi superior (23 martie 1898) şi legea învăţământului profesional (1899), urmând ca, în cadrul celui de-al doilea mandat, să aibă loc şi introducerea legii învăţământului privat  (3 dec. 1904). Continuă să citești Spiru Haret şi învăţământul ca remediu al carenţelor societăţii