Am înţeles că azi o să cunosc un tip deştept şi interesant (că deh, fără de calităţile astea nu ai cum să pretinzi a-mi mişca degetul pe tastatură ca să scriu despre tine), pentru care se merită să sacrific două ore de sedentarism „delicios” în favoarea unei invitaţii la cafea, ce se cheamă, pretenţios, interviu. Las la birou radiaţiile monitorului şi înfrunt avec courage lumina zilei, că mă cheamă datoria la o ţâră de socializare şi n-aş vrea să scap vreodată de aşa sarcină grea. Pe drum aflu că Jean acesta e super-cunoscut, le are tare cu istoria, şi se pricepe la evaluat oamenii! Perfect, nici n-am emoţii, mai ales că nu ne despart decât… vreo 60 de ani, cam aşa. Deci, mă întâlnesc, practic, cu o „bibliotecă”, căci la cei 88 de ani ai săi, domnul profesor Ioan Ciută e, vorba aia, doxă, frăţioare!
