Cascada Buciaș și cascada Fata Moartă, două din frumusețile ascunse ale României

Buciaș este o cascadă din ţară mai puţin cunoscută de către turişti. Cascada se găseşte în Rezervaţia Naturală Buciaș din judeţul Bacău. Căderea de apă se află mai sus de Mănăstirea Caşin, mănăstire ctitorită la jumătatea secolului al XVII-lea. Lăcaşul de cult se află la aproximativ 25 de kilometri de Oneşti.

Cascada are o înălţime de aproximativ 15 metri şi este cea mai mare cădere naturală de apă din judeţul Bacău. Aceasta este formată de Râul Buciaș înainte de a se vărsa în Râul Caşin şi de a forma Cheile Cașinului. Turiştii care ajung în zonă trebuie să ştie că localnicii îi spun Cascadei Buciaș şi cascada Zimnicioara.

Cascada Buciaș FOTO onestiul.ro

La cascada Buciaș se ajunge din satul Scutaru, aflat pe DJ 115, la circa cinci kilometri de mănăstirea Caşin. Din satul Scutaru se urcă pe drumul forestier circa o oră până la cabana Buciaș. De aici şi până la cascada Buciaș mai este de mers încă jumătate de oră. În apropierea cascadei se află și o păstrăvărie cu un nume care iese din tipare: ”Înţărcătoarea”.

Crescătoria de păstrăvi o întâlnim la vărsarea pârâului Zboinea în Caşin. Tot în această zonă întâlnim şi un aşezământ monahal, Schitul Buciaș – schit de călugări având hramul Sfântului Gheorghe. Pe versanţii Măgurii Cașinului, vizitatorii pot admira capra neagră, specie protejată şi una dintre cele mai valoroase din fauna ţării noastre.

Povestea tristă a cascadei Fata Moartă

Pentru a ajunge la Cascada Fata Moartă, se pleacă din Onești, pe DJ 115, spre Mănăstirea Cașin și apoi, mai departe, spre satul Scutaru. În total, de la Onești până la Scutaru, sunt cam 15 kilometri, apoi încă patru pe un drum forestier bine întreținut.

Continuând deplasarea în amonte, după aproape doi kilometri, ajungem la o intersecție de la care, după alți 2,3 kilometri parcurși pe drumul din stânga, ajungem la Cascada Fata Moartă. În aceste locuri istoria se împletește cu legendele, câteva dintre acestea fiind amintite de Ioan Missir în volumul „Fata Moartă”.

Numele cascadei Fata Moartă este un emoționant jurnal de front, o tulburătoare cronică de război, o carte de notații și mărturisiri, scrise la persoana întâi, aparținând unui om care s-a aflat nemijlocit pe front, în linia întâi a câmpului de bătălie.

Cascada Fata Moartă FOTO urbanbacau.ro

Fata Moartă, pentru cei care sunt de prin părțile locului, este o legendă tristă, dar adevărată. Pe muntele Fata Moartă şi-a dat viaţa pentru ţară în toamna anului 1916, locotenentul Alexandru Florescu din Ploieşti. Trupele lui cuceriseră muntele ocupat de duşmani printr-o ofensivă teribilă, înaintând pieptiș de-a lungul coastei muntelui.

Când a fost încercuit de trupele inamice, a refuzat să se predea. A căzut doar după o crâncenă luptă la baionetă. Scrisoarea de înştiintare a morţii eroului a fost trimisă soţiei lui, Victoria. Locotenentul își doarme azi somnul de veci alături de alți 8.000 de viteji în cimitirul eroilor din Mănăstirea Cașin.

Pentru cei care au luat parte la luptele din preajma Cașinului, denumirea Fata Moartă a devenit simbolul unei și mai mari drame: “Pentru noi combatanții – spune Ioan Missir – este o dâră de sânge tânăr și curat; este locul unde trunchiurile copacilor, retezați de uraganul artileriei, poartă schije și gloanțe, unde fiecare brazdă e însemnată. Pentru cei rămași acasă, Fata Moartă este locul către care a zburat gândul reîntoarcerii celui drag plecat pe front, prefăcut în cimitir, unde soți, frați ori părinți au închis ochii pentru totdeauna”.

Cititul: un hobby pe care îl poți lua cu tine oriunde

,,Dacă nu îți place să citești înseamnă că nu ai găsit cartea potrivită.” spune J. K. Rowling. Cititul reprezintă o activitate prin care ne putem desprinde pentru o perioadă de timp de monotonia, stresul și oboseala pe care le resimțim din ce în ce mai mult în fiecare zi.  Ne ajută să uităm de probleme și să explorăm o nouă lume imaginară.

„Niciodată doi oameni nu vor citi la fel una şi aceeaşi carte.”
Din păcate, putem observa că din ce în ce mai puține persoane aleg să citească o carte în timpul liber. De ce se întâmplă acest lucru? Deseori, pentru că le impunem copiilor de la vârste foarte mici ce să citească. Crescând, aceștia asociază cititul cu o activitate care le este impusă, cu o obligație. Pe când cititul ar trebui să reprezinte pentru ei o plăcere. Cu toții ar trebui să facem tot ce ne stă în putință pentru a le trezi interesul și să îi motivăm să citească.
Continuă să citești Cititul: un hobby pe care îl poți lua cu tine oriunde

Cândva…

17E noapte. Vântul rece de toamnă îmi retrezește amintiri de candva (3)undeva. De departe se aud zumzete, zumzete acoperite de albia valurilor ce trec peste noi. Privesc spre cer, e o noapte senină, stelele licăresc în tihnă, ba chiar mi se pare că se mișcă, în ritm, toate formând un cerc și se învârt și se rotesc ca într-un vârtej… jocul lor mă ademenește și mă las purtată de lumina lor departe, tot mai departe… mirosul de fân proaspăt uscat mă învăluie… un ghem de copil stă acoperit de o claie de fân și privește cerul… bunicul e în față, ghidează căruța spre casă, uitându-se din când în când în urmă, ca nu cumva să piardă ghemotocul din fân…. privesc cerul… e atâta liniște… fără griji, fără probleme mă las capturată de amintirile ce vin val după val. Continuă să citești Cândva…

Viața pe un peron

“Închipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat. Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Şi ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren…”

road, train

Octavian Paler își începe cartea cu un citat din Wilhelm von Humboldt: „Modul în care un om își acceptă destinul este mai important decât însuși destinul său.” De aici pornește întregul roman. E un roman despre destin, despre cum te trezești într-o bună zi fugind de propriul tău destin și te trezești singur într-o gară pustie, gustând din traiul pe un peron.

Continuă să citești Viața pe un peron

Harap-Alb: lupta binelui împotriva răului

Povestea-lui-Harap-Alb-3
Harap-Alb, Sura aici

Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă se încadrează în caracteristicile basmului cult, fiind publicat în 1877, în revista Convorbiri Literare.

Basmul cult este o specie narativă a cărei structură  urmează o serie de stereotipuri. Astfel, se urmărește construcția subiectului structura narativă și construcția personajelor. În basmul cult protagoniștii sunt posesorii unor valori simbolice universale, care iau parte la o acțiune cu un caracter fabulos. Personajele participante sunt martore și părtașe la traseul maturizării eroului.

Tema basmului este una arhicunoscută, lupta binelui împotriva răului, conturându-se prin prisma unei acțiuni simple, ce se desfășoară linear prin înlănțuire. Întreaga acțiune a basmului se supune unui model structural în concordanță cu momentele subiectului după cum urmează: o situație inițială de echilibru (expozițiunea), o întâmplare sau o serie de întâmplări care dereglează echilibrul inițial (intriga), trecerea probelor (desfășurarea acțiunii), acțiunea reparatorie (punctul culminant) și refacerea echilibrului și răsplătirea eroului (deznodământul).  Continuă să citești Harap-Alb: lupta binelui împotriva răului

Popas în timp

O pată de istorie îşi odihneşte culorile trecutului pe pământul Moldovei, la Ruginoasa. Călătorului modern i se aşterne la picioare o lume de poveste, impregnată până şi-n firul de iarbă, care-şi trage seva din amintirea unei epoci păstrate în manualele şcolare. Cine spune că basmele sunt închise în cărţi, să afle că-s de fapt fragmente de realitate, cu personaje ce-au pictat cu viaţa lor tabloul identităţii unui neam, lăsând în urmă locuri zugravite de frumuseţe, a căror însemnătate se păstrează vie generaţie după generaţie.

palatul Cuza ruginoasa
Palatul Cuza de la Ruginoasa. Sursa: www.romania-redescoperita.ro

Trec pragul porţii către o altfel de lume, pătrunzând în aerul istoric al domeniilor Ruginoasei, despre care atât de frumos vorbea cândva Constantin Negruzzi: “Călătorul […] pare că se trezeşte transportat, ca printr-un farmec, într-un castel descris de Walter Scott.” Îmi lipseşte rochia din secolul al XIX-lea, în rest ma simt ca o prinţesă. Plutind pe culmile imaginaţiei, latura-mi visătoare s-a contopit cu decorul, purtându-mă preţ de o vizită într-un tip de viaţă în care altminteri mă furişam citind romane. Înlăuntru-mi mocneşte un dor de ceva de n-am trăit. Un dor de poale lungi, ce lasă dâre de parfum pe iarbă, un dor de razele soarelui de vară, ce se-mpletesc în dantela umbrelei, un dor de broderia unui eventai din al cărui dans de desprinde un aer ludic… Aş vrea să schimb mângâierea mănuşilor de mătase cu atingerea unei file îngălbenite din care se nasc versuri, iar mâna puternică a stăpânului inimii mele să-mi domolească blând şuviţa rebelă alunecată pe frunte, lăsându-mi chipul senin atins numai de dragostea din ochii lui…

Continuă să citești Popas în timp

Dacă citești asta, înseamnă că am murit

”De ce să nu avem și povești care au ceva de spus despre condiția umană ?“ Andrew Nicoll

cartiNu vă speriați, titlul nu e unul horror sau pentru a vă induce o stare de spaimă. Este vorba aici despre o carte, este titlul unei cărți. Este vorba despre o poveste pentru oamenii mari, pentru oamenii care mai păstrează în ei o doză de copilărie, o doză de inocență și haz. Continuă să citești Dacă citești asta, înseamnă că am murit

Marin Preda – cel mai iubit dintre… bărbați

„Primejdia în care se află un bărbat care iubeşte total o femeie seamănă cu aceea a unui om care a atins un fir de înaltă tensiune şi care, dacă nu se zbate, dacă instinctul nu l-a ajutat să se smulgă în chiar clipa când a fost zgâlţâit, moare agăţat acolo fără scăpare” (Marin Preda)

Pentru cele 3 soții pe care le-a avut, Marin Preda, a fost cel mai iubit dintre pământeni, era genul de bărbat pe care orice femeie și-l dorește alături. Scriitorul a iubit cu pasiune și a suferit din dragoste, așa cum face fiecare om, la un moment dat.

Viața amoroasă a lui Marin Preda s-a limitat la trei iubiri: Aurora Cornu, Eta Vexler și Elena Mitev. Aurora Cornu a fost marea lui iubire, Eta Vexler a fost soția evreică a lui, iar Elena Mitev a fost cea care i-a dăruit doi fii.

Marin-Preda-Aurora-CornuSe spune că Preda era atât de ocupat de carieră, încât acesta nu a avut iubiri în adolescență care să-l marcheze în mod unic și deosebit și să-i influențeze felul de a scrie și de a-și înșirui gândurile, dar totuși prima lui mare iubire l-a marcat și l-a făcut să sufere, iar din această suferință s-a născut sensibilul Marin Preda.

Pe Aurora a cunoscut-o la vârsta de 32 de ani, iar aceasta avea atunci numai 20 de ani. Povestea lor de dragoste a început la mare, unde aceștia s-au văzut întâmplător în anul 1952, însă între ei nu a fost nimic mai mult decât câteva dialoguri. Ironia sorții este că, 2 ani mai târziu, aceștia se revăd din nou la mare, de parcă aceasta îi aștepta ca să-i unească sufletește.

Continuă să citești Marin Preda – cel mai iubit dintre… bărbați