Piaţa Unirii din Cluj a reprezentat în trecut centrul oraşului medieval, al cărui punct de referinţă l-a constituit Biserica Sfântul Mihail. Având o dimensiune de cca. 220 m pe 160 m, aceasta este cea mai mare dintre vechile pieţe din centrul și sud-estul Europei.
Fiind precedată de existenţa Pieţei Mici (denumită astăzi Piaţa Muzeului), aceasta devine a doua piaţă a Clujului ce, în Evul Mediu, purta denumirea dePiaţa Mare, spre a se realiza o diferenţiere între cele două. Spre sfârşitul sec. al XIX-lea, a primit denumirea de Piaţa Principală, iar în prima parte a sec. al XX-lea numele i-a fost schimbat în Piaţa Regele Matia, în onoarea regelui Matia Corvin. După Unirea de la 1918, piaţa a căpătat numele acestui eveniment istoric deosebit de important. În timpul regimului comunist a purtat denumirea de Piaţa Libertăţii, dar ulterior s-a revenit la forma actuală a numelui său. Continuă să citești Piaţa Unirii din Cluj
Piaţa Unirii, situată în centrul municipiului Timişoara, constituie un punct de referinţă în vechea cetate a oraşului, întinzându-se pe o suprafaţă de 150 x 110 m. Aceasta reprezintă cea mai veche piaţă a urbei amenajată într-un excelent stil baroc, dobândind denumirea actuală în cinstea trupelor române care au intrat în Timişoara la 3 august 1919 şi au instaurat administraţia românească. Definitivând în această manieră unirea Banatului cu România, data a devenit, de altfel, ziua oficială a oraşului.
În decursul timpului, aceasta a purtat şi alte denumiri, precum Hauptplatz(Piața Principală), Domplatz (Piața Domului) și Piața Losonczy – în onoarea comitelui Stefan Losonczy, ucis de turci la 1552, când aceştia cuceresc cetatea. După 1717, când armatele austriece au cucerit cetatea din mâna turcilor, ea a dobândit forma actuală, funcţionând o lungă perioadă de timp ca piaţă comercială.
Dintre semnificativele obiective turistice ce se impun în perimetrul acestei pieţe, o notă dominantă o deţine Domul romano-catolic, a cărui proces de construcţie s-a derulat de-a lungul a zeci de ani (1736-1774). Arhitectul acestei impozante clădiri a fost Joseph Emanuel Fischer von Erlach, fiul lui Johann Bernhard Fischer von Erlach, ambii fiind reprezentanţi de seamă ai barocului vienez. Mai mult, viziunea artistică a arhitectului Fischer von Erlach tatăl a stat la baza constituirii unui mare număr de palate din Viena. Continuă să citești Piaţa Unirii din Timişoara
Cu ochii spre soarele de foc a lui august, am încercat astăzi să mă ascund de el la umbra amintirilor. Am fugit înapoi în februarie, în răcoarea din vestul țării, bătută de vântul și ploile timișorene. M-am întors în Timișoara, în orașul curcubeului, cum îmi place mie să îl alint.
Povestea dintre mine și Timișoara a început în februarie, odată ce s-a legalizat călătoria gratuită cu trenul în întreaga Românie pentru studenți. Mi-am dorit să fiu studentă la Timișoara. Și dacă această dorință nu s-a îndeplinit, m-am urcat hotărâtă în tren și am pornit spre îndeplinirea visului de a vedea și admira, cel puțin, acest oraș. Douăzeci și ceva de ore am făcut până la Gara de Nord din Timișoara. Aceste ore de călătorie mi s-au părut două decenii atunci. Acum, însă, aș călători cu trenul și două secole, doar pentru a ajunge din nou să-mi zbânțui picioarele pe străzile acestui oraș.
În aceste zile de călătorie, februarie își juca festa în vestul țării. Ghioceii se zvârcoleau sub pământul ud de ploaie, iar norii cenușii au uitat să mai ningă. Îmbodolită cu căciulă și mănuși, cu speranța de a nu mă ține frigul în casă, am ieșit să fac cunoștință cu Timișoara. Și, cum mă așteptam, m-am îndrăgostit de ea la prima vedere. Timp de 3 zile, Timișoara a reușit să îmi disvirgineze dorința de a mă plimba impresionată pe străzile ei. În tot acest timp, în care orașul mă cucerea, deja nu mă simțeam o străină printre străini, ci mă visam romantică, pierdută printre clădiri și culori.
Ne-am dat întâlnire în Centrul Vechi, seara târziu. Cerul ploios a făcut lumina zilei să ardă la lumânare. Totuși ceața nu m-a fugărit înapoi, spre casă. Mi-am potolit foamea cu un covrigel Petru și m-am lăsat împinsă înainte spre sunetul viorii nostalgice și plină de dor. Întreg centrul Vechi l-am mers tăcută, fără a pune întrebări despre locuri și clădiri. Ochii îmi mângâiau liniștea sufletului, iar pașii mi se încâlceau curioși pe busola centrului. Și s-au oprit cuminți în fața Catedralei Mitropolitane, Sfinții Trei Ierarhi, lăsându-mi ochii să se roage. În următoarea zi, m-am întors din nou în centrul orașului. Ziua e și mai frumoasă Timișoara! Poți să îi vezi noblețea în cele trei piețe ca din povești.
Piața LibertățiiCatedrala Ortodoxă
Piața Unirii, fosta Piața a Domului, este un curcubeu pentru zilele ploioase ale orașului. Istoria Timișoarei s-a păstrat în culorile caselor canonicilor și ale palatelor. Barocul urban al pieții te îmbracă într-o rochie de baroneasă și te lasă cuceritoare în trecutul medieval timișorean. În această Piață, timpul își pune pauză. Cana o umpli cu cafea și-ți tolănești gândurile în vise.
Domul romano-catolicCase în stil baroc
Piața Libertății îmi place să o numesc Piața Roșie a Libertății. Aici dragostea iese la paradă și dansează în cercurile roșii, sub melodiile instrumentelor Facultății de Muzică și Teatru. Atunci când treci prin ea, băncile stau în umbră și goale. Nu ai dorința să stai jos într-o piață în care libertatea a fost obținută prin sânge și îngenuncheri.
Piața Roșie a Libertății
Libertatea Timișoarei a fost proclamată prima în întreaga Românie. Arta și întreaga cultură au devenit libere și-au fost cântate în Piața Operei. Astăzi, această piață este denumită Piața Victoriei, care păstrează gustul dulce al libertății pe scenele teatrelor și-n ferestrele deschise ale palatelor de pe cele două promenade. În stânga sau în dreapta, în dreapta sau în stânga, sau, pur și simplu, numai înainte, oamenii făceau schimb de artă: de muzică, de poezie, de iubire. Și uiți de noțiunea timpului. Ceasul din piață fiind doar de decor, în jurul căruia păsările zboară libere.
Piața VictorieiCeasul din Piața Victoriei
Nu a fost nevoie să petrec mult timp în Timișoara să-mi dau seama că dorința mea a fost bine venită pentru sufletul meu. Aici am lăsat o parte din gândurile, visele și libertatea mea. Aici mi se îndreaptă dorul.
Piaţa Unirii din Cluj a reprezentat în trecut centrul oraşului medieval, al cărui punct de referinţă l-a constituit Biserica Sfântul Mihail. Având o dimensiune de cca. 220 m pe 160 m, aceasta este cea mai mare dintre vechile pieţe din centrul și sud-estul Europei.
