Atracţiile litoralului românesc

mareAm trecut deja de mijlocul verii, dar aceasta nu înseamnă că sezonul distracţiilor s-a încheiat. Unii abia îşi fac planurile de vacanţă, fapt pentru care le venim în ajutor cu câteva dintre cele mai importante atracţii turistice ale litoralului românesc.

Aqua Magic se situează primul în topul preferinţelor iubitorilor de amuzament. Parcul acvatic este situat în partea de sud a staţiunii Mamaia şi are o capacitate de 3000 de locuri. Inaugurat în 2003, de atunci acest loc a devenit principala sursă de voie bună, distracţia împletindu-se armonios cu relaxarea.

Aqua Magic deţine 14 instalaţii acvatice foarte moderne şi este prevăzut cu spaţii destinate atât adulţilor, căt şi copiilor. Astfel, atracţiile favorite ale celor mici devin Waterplayground şi Baby Pool, spaţii în cadrul cărora mini-tobogane colorate, piscine buclucaşe şi personaje de poveşti le transformă viaţa într-un univers de basm. Continuă să citești Atracţiile litoralului românesc

O vizită copleşitoare la Grădina Zoologică din Wrocław

O invitație neașteptată

Sâmbătă dimineața, mă trezește un bâzâit enervant şi sacadat, dar cunoscut; peste treizeci de secunde îmi dau seama că-mi vibrează telefonul. Apăs hazarduos butoanele telefonului în speranţa de a-l potoli, simt cum o lumină puternică îmi aruncă ochii în focurile iadului şi, încercând să-mi vindec durerea usturătoare ce-mi cuprinde întregul trup, dau luminozitatea la minim, moment în care îmi închid ochii şi las văpaia ce-mi amenință vederea să se mistuie ușor. În sfârșit mi-am recăpătat vederea şi pot distinge niște forme ciudate pe ecranul telefonului, forme care, cu fiecare fracțiune de secundă trecută, capătă noimă. Trecu aproape un minut de când am despărțit genele, acum sunt capabilă să identific cauza bâzâitului, este un mesaj pe Facebook. Desigur gândurile trimise instant către expeditorul mesajului nu au fost cele mai frumoase, dar conținutul mesajului m-a făcut să-mi pară rău pentru asta. Prietenul meu din Turcia ne invita pe mine și pe colega mea de cameră să-l însoțim într-o „scurtă” vizită la grădina zoologică din Wrocław. Continuă să citești O vizită copleşitoare la Grădina Zoologică din Wrocław

Agricultura acvaponică sau agricultura viitorului

Agricultura acvaponică (Sursa: http://agricultura-acvaponica.blogspot.ro/)
Agricultura acvaponică (Sursa: http://agricultura-acvaponica.blogspot.ro/)

Agricultura acvaponică are la bază ideea de simbioză între plante și pești pentru a economisi cantitatea de apă folosită și renunțarea definitivă la folosirea îngrășămintelor. Ideea de simbioză între pești (acvacultură) și plante (hidrocultură sau hidroponie) reprezintă o tehnologie revoluționară care funcționează pe baza recirculării apei între mediul de creștere al peștilor și straturile hidroponice. Pentru acesată tehnologie cerința de apă este scăzută deoarece reziduurile din bazinele cu pești hrănesc plantele care cresc prin folosirea tehnicilor de hidrocultură, iar plantele filtrează apa care se întoarce în bazinele peștilor.

Prin agricultura acvaponică, care se pretează și ca fermă urbană, producția de legume bio (legume care au gust mult mai bun: sunt dulci, gustoase şi pline de arome) este de 8 ori mai mare decât cea care ar putea fi obținută pe aceeași suprafață de pământ, ceea ce duce la o eficientizare a folosirii spațiului, cât și costuri mult mai mici pentru exploatare. Continuă să citești Agricultura acvaponică sau agricultura viitorului