Pictura este una dintre cele mai profunde metode de exprimare
Ea captează emoții, surprinde evenimente din trecut și te poartă în locuri îndepărtate unde doar cu gândul poți ajunge. Pictura transmite idei într-un fel curat și ușor de înțeles. Fiecare tablou are o esență proprie. În mod obișnuit te-ai aștepta să întâlnești tablourile agățate pe un perete prăfuit, înconjurate de o ramă enormă, prea mare pentru finețea operei, dar ce-ar fi dacă în loc să rămână stinghere, picturile ar putea fi etalate zilnic privirii lumii, emoția, vibrația lor să fie transmisă tuturor oamenilor?
Nu cu mult timp în urmă, am descoperit și eu un mod neconvențional de a te bucura de o pictură oriunde ai merge. Îmi placea demult ideea de a personaliza, de a-ți pune amprenta pe ceva, mai ales când știi că va fi purtat cu drag, dar am ezitat să gândesc că voi ajunge vreodată să fiu chiar eu cea care transformă hainele banale în piese unicat.
Pășind în diverse librarii nu pot să nu rămân surprinsă și puțin dezamăgită când văd faptul că literatura clasică e ascunsă undeva într-un colț uitat iar cărțile noi apărute pe piață ori bestsellerurile sunt puse desigur, la vedere. Apreciez faptul că proaspeții autori sunt încurajați și nu neg calitatea cărților noi apărute pe piață, dar în acest articol vorbesc despre un anumit tip de cărți, acelea scrise doar pentru divertisment. Nu consider că o carte ar trebui să reprezinte doar o formă de divertisment pentru mase. Desigur, poate e plăcut să citim doar povești fericite, doar dialog și zero descriere, dar care e scopul? Ne ajută cu ceva acele cărți? Rămânem cu ceva din ele? Deși genul acela de cărți sunt extraordinar de prost scrise, surprinderea mea stă în faptul că tot mai mulți tineri aleg să le citească. O întrebare apare: de ce?
De ce subliteratura atrage?
Foarte mulți copii sau adolescenți refuză să citească. Toți am avut și avem anumite lecturi școlare alcătuite din cărți cu adevărat valoroase, literatură națională ori internațională adaptată vârstei fiecărui elev. Desigur, elevii refuză să citească acel gen de cărți. Părinții se mulțumesc să îi vadă că citesc ceva, orice. Măcar nu stau pe telefon. Astfel putem întâlni acel tip de tineri care se consideră educați doar pentru că au citit o dată „Suge-o Ramona!”. Da, acest gen de cărți prind. De ce? Pentru că nu există descrieri, dialogul e foarte simplu, personajele nu sunt complexe, cartea nu necesită activarea procesului de gândire iar pe alocuri e amuzantă. Nu judec cu nimic cărțile de genul acesta, dar fără supărare, eu nu le pot considera cărți. Se aseamană unui film la care te uiți duminică după-amiaza doar pentru a te relaxa. Și nu unul foarte bun. O carte ar trebui să te învețe ceva, o carte ar trebui să îți dea de gândit. Pentru asta citim. Pentru a ne forma un vocabular, pentru a primi anumite sfaturi prețioase în viață și pentru a deveni persoane mai inteligente. Când vine vorba de subliteratură, aceasta nu reușește să trezească niciun sentiment prea nobil în noi.
În ziua de azi, oricine poate scrie o carte
Da, chiar așa e. Ești pușcăriaș? Mai bine ai scrie o carte! Ai 10,000 de urmăritori pe instagram? Mai bine ai scrie o carte pentru a descrie călătoria inițiatică pe care a trebuit să o parcurgi până la numărul de 10,000! Nu prea ai dat pe la orele de română dar e vacanță și te plictisești? Mai bine ai scrie o carte! În ziua de azi, toți suntem autori. Eu cred că pentru a scrie o carte trebuie în primul rând să fi citit foarte mult la viața ta, și nu subliteratură. În al doilea rând, nu poți scrie doar de dragul de a scrie. Subiectul trebuie să fie unul serios, o problemă ce te macină de ceva timp ori ceva ce ai observat și crezi că mai mulți oameni ar trebui puși în temă. După cum și Eminescu spunea: „ E ușor a scrie versuri când nimic nu ai a spune, înșirând cuvinte goale ce din coadă au să sune”.
Cum putem opri acest fenomen?
Cred că o campanie de promovare a literaturii clasice a lumii ar trebui inițiată. Tinerii ar trebui să înțeleagă că în ziua de azi, cele mai bune sfaturi le găsești în cărțile bune. Viața e prea scurtă pentru a citi subliteratură. Există autori mari, oameni cu adevărat geniali care au reușit să descopere ceva prin cărțile lor, care au reușit să schimbe oameni, mentalități, vieți. Nu putem să îi trecem cu vederea și să citim în schimb o poveste de dragoste siropoasă care e așa dulce încât ne face să ne dorim să devenim celibatari. Poate nu e la fel de relaxant să citim marea literatură, dar ne ajută. Am citit cărți care m-au frustrat, am citit cărți care m-au făcut să plâng și am citit cărți care m-au enervat, dar în final, acele sentimente pe care le-am trăit au fost cu adevărat constructive.
Haideți să nu mai citim subliteratură! Marii autori ne așteaptă, trebuie doar să îndrăznim!
Atunci când există dorință, stă în puterea fiecărui om să facă ceea ce știu să facă și alții.
Thomas Young, renumitul fizician englez, a fost un copil-minune. Citea de la vârsta de 2 ani, la 6 ani învăța geometria, n-avea decât 8 ani când se ocupa cu lucrări serioase de geodezie. Cunoștea multe limbi, iar într-un timp s-a ocupat cu descifrarea hieroglofelor. Consecvent, el a devenit un bun cunoscător în probleme de artă, s-a ocupat de acustică, de construcții navale, de medicină și agronomie, de zoologie, fiziologie și de alte științe. A ajuns să se afirme inițial chiar la circ, executând acrobații călare și dansuri pe sârmă.
Pentru oricine, numele marelui Mendeleev se asociază cu legea periodicității elemenentelor chimice. Puțini știu, însă, că la vremea lui, Mendeleev a avut parte de o dublă celebritate, determinată de cele două pasiuni ale lui. Cea de a doua fiind confecționarea geamantanelor. În acest scop, el a preparat și un clei special, pe care au început să-l utilizeze toți fabricanții de valize. Într-o zi, în timp ce-și cumpăra materialul necesar acestei ocupații, cineva l-a întrebat pe vânzător cine este venerabilul bătrânel. Vânzătorul s-a arătat foarte mirat că nu este cunoscut și i-a răspuns că este vestitul meșter de geamantane – Mendeleev.
Strălucitul matematician rus N. I. Lobacevski a rămas cunoscut posterității drept creatorul geometriei neeuclidiene. Contemporanii l-au cunoscut însă și sub alt aspect: acela de agronom. Printre distincțiile primite de Lobacevski se numără și medalia de argint acordată de Societatea agricolă din Moscova drept răsplată pentru contribuțiile sale în horticultură și agricultură.
Una din cele mai frecvente pasiuni ale savanților a fost și rămâne literatura. Matematicianul Bolzano spunea: „Toate realizările mele științifice i le datorez lui Schiller”. Fizicianul american Willard Gibbs știa pe dinafară o mare parte din opera lui Shakespeare, iar Niels Bohr, mai modest, memorase în întregime Faust, de Goethe. Einstein, deși se plângea mereu că n-are timp destul pentru lectură, afirma, totuși, că Dostoievski i-a oferit mai mult decât Gauss.
Dar marea pasiune a oamenilor de știință a fost și rămâne, totuși, muzica. O strălucită mărturie în acest sens a oferit-o autorul operei Cneazul Igor, compozitorul și chimistul Aleksandr Borodin. Einstein era un excelent violonist, iar Plank și Max Born erau cunoscuți ca foarte buni pianiști. De altfel, istoria muzicii și a științei a consemnat în analele ei un celebru cuplu de interpreți alcătuit din pianistul Plank și violonistul Einstein. Richard Feynman, laureat al Premiului Nobel, unul din creatorii electrodinamicii cuantice, avea o mare slăbiciune pentru instrumentele de percuție. O fotografie îl înfățișează pe Feynman lângă unul din instrumentele lui favorite, o tobă bongo-bongo. Mai mult, marele Feynman, profesor universitar, obișnuia să cânte în orchestre de jazz, bineînțeles, la baterie. Este adevărat că mai avea, însă, și o altă pasiune, aceea pentru cifruri secrete de seifuri.
Vioara, instrumentul muzical favorit al lui Einstein
Una din marile pasiuni a oamenilor de știință a fost și colecționarea de creioane. Bulgarul Vasily Diankov poseda o inedită colecție de creioane. El a reușit să adune peste 2.000 de modele diferite, provenind din 40 de țări. Cel mai vechi exponat datează din anul 1877, iar cel mai mare – un creion publicitar, produs de firma Koh-i-Noor – are 1 metru lungime și, pentru a putea fi ascuțit, a trebuit să se apeleze la strung.
O colecție de același fel posedă și ungurul Janos Fulop. Bogata lui colecție cuprinde exemplare din peste 50 de țări, unul din creioane datând tocmai din anul 1450. Este o adevărată raritate la care colecționarul ține cel mai mult.
Colecționarea de creioane, o pasiune comună pentru mulți oameni de geniu
Acum mai bine de jumătate de veac, V. Ciumakov, profesor la Institutul de Construcții din Rusia, a făcut pasiune pentru colecționarea creioanelor. De atunci el a strâns o colecție care cuprinde mii de exponate și ilustrează producția a circa 100 de firme din toată lumea. Pe planșete speciale se pot vedea exemplare rare sau unice, realizate de firme autohtone sau străine cu prilejul unor jubilee, creioane de reclamă, de forme, mărimi și culori diferite, cu mina de formă dreptunghiulară, triunghiulară, plată, pătrată, rotundă, groasă, subțire. El deține și câteva creioane așa-numite ale viitorului, cu mină fasonată, din lemn, carton, masă plastică. Unele din creioane se pot ascuți fără briceag și fără ascuțitoare.
Secolul al XIX-lea înregistrează data nașterii fotografiei: 7 ianuarie 1839, când fizicianul francez François Jean Dominique Arago (1786-1853) a făcut o comunicare pe teme fotografice la Academia de științe din Paris. Au urmat alți pionieri veritabili ai artei fotografice precum Joseph Nicéphore Niépce (1765-1833), alt nume fiind Louis-Jacques-Mandé Daguerre (1787-1851). Niépce, în anul 1826, reușește să obțină cu un timp de expunere de 8 ore, pe o placă de cupru, cu un strat de bitum, prima fotografie, și anume o vedere în curtea unei case de la țară. Primul pas fusese făcut. Termenul de fotografie derivă din cuvintele grecești photon, lumină și grapho, a scrie; așadar, a scrie cu lumină. Dar ce drum lung a trebuit să străbatem până la descoperirea camerei obscure, până la fotografia care să ne reprezinte în fel și fel de ipostaze.
Găsirea unui hobby potrivit poate fi un lucru dificil, mai ales atunci când încă nu știi cine ești, ce vrei de la viață (sau ce vrea ea de la tine) și, în special, dacă nu știi câte posibilități ai. Dacă din diferite motive încă nu ți-ai găsit pasiunea, acest articol te va ajuta să-ți iei inima-n dinți și să explorezi numeroasele metode de a-ți umple timpul liber cu activități ce îți vor îmbogăți existența. Important este să vrei să experimentezi, să jonglezi cu idei noi și să îți dorești cu adevărat să schimbi ceva.
Dansul este un hobby cunoscut și iubit de oameni din toată lumea, deoarce are nenumărate efecte pozitive atât asupra corpului, cât și a minții. Astăzi ne vom axa pe Street Dance și vom afla mai multe despre acest stil de dans chiar de la un dansator.
Ce este Street Dance-ul?
Street dance-ul este un termen comun ce acoperă majoirtatea stilurilor de dans apărute din anii 60 până în prezent. În ghetourile din New York s-a creat așa numitul Hip Hop dance și Break dance-ul, în California a fost creat locking-ul, roboting, boogaloo și popping, fiind definite ca stiluri de funk. Toate aceste stiluri de dans diferă unul de celălalt, toate având în comun însă faptul că au fost create pe străzi, inspirându-se din anumite aspecte ale naturii sau ale oamenilor. Mai vechi de 50 de ani, stilul hip hop a devenit foarte cunoscut după ce au apărut primele trupe de acest fel în anii 70, în Statele unite. Cele mai influente trupe au fost Rock Steady, New York Breakers, The Lockers și The Electric Boogaloos. Ele au reușit să răspândească aceste stiluri de dans în toată lumea. În perioada respectivă, stilul de dans boogaloo era cel mai expus, fiind apoi egalat de reputația breakdance-ului, ce era totuși un stil de dans abia apărut și încă în proces de dezvoltare.
Odată cu evoluția stilurilor de dans, și muzica hip hop a crescut împreună cu cea a funk-ului în diferite forme și ritmuri. În anii 90 au apărut mișcări că Running Man, Worm, Cabbage Patch care au devenit forme de inspirație pentru generațiile ce aveau să cunoască mai târziu această cultură aparte. Trebuie de ținut minte faptul că hip hop-ul este un stil de dans care nu a apărut din studio-uri, ci de pe străzi. Celelalte stiluri și substiluri au fost create ca surse de inspirație de la James Brown, DJ Kool Herc (cel care a inventat Break Beat-ul) și de la Don Cornelius, care a adus pe ecranele televizoarelor show-ul Soul Train. Toate aceste stiluri de dans împreună cu multe altele, au fost astfel definite ca Street Dance.
Un veritabil edificiu al sentimentului amoros se sculptează în paginille unuia dintre cele mai controversate romane ce-au zdruncinat creaţia literară de-a lungului timpului. Amantul doamnei Chatterley, fiind o pledoarie încântătoare a stării de plenitudine emoţională trăită prin prisma experienţelor erotice, constituie o aversitate morală faţă de principiile etice în baza cărora societatea se dezvoltă în epoca respectivă. Totuşi, în ciuda vicisitudinilor la care este supus, fiind interzis o perioadă în Statele Unite, Marea Britanie şi Australia sub motivul sfidării moravurilor, romanul îşi dovedeşte ulterior nota distinctivă, urcând pe rampa celebrităţii, datorită eroinei sale, doamna Chatterley ̶ o figură emblematică, ce-şi câştigă rezonanţa specifică în eterna arie a femeilor adulterine. D. H. Lawrence îşi creionează amplu eroina, configurând o paletă largă de trăiri, emoţii, gânduri ce scindează universul interior al tinerei femei aflate în faţa unor oscilaţii dureroase. Continuă să citești Amantul doamnei Chatterley
Doamna Lilișoara ne dezvăluie secretele unui desert dumnezeiesc – coliva! Preparatul din grâu fiert amestecat cu zahăr și nuci, care se împarte de pomană și care este atât de cunoscut în rândul românilor, reprezintă astăzi o și mai mare atracție pentru felul în care este ornat. Doamna Maria Cucu a început să orneze colive dorind să aducă mulțumire Maicii Domnului: “Am vrut să fac ceva cu care să Îi mulțumesc și eu la rândul meu, iar ideea mi-a venit în biserică, atunci când am observat că lumea nu mai știe să prepare această rețetă. Am primit binecuvântarea starețului de la Mănăstirea Neamț și prima colivă ornată a fost cu Maica Domnului și Iisus binecuvântând. Mi s-a spus că îmi va fi foarte greu, pentru că este nevoie de multă răbdare și timp, dar m-am ambiționat să fac acest lucru și am și reușit după scurtă vreme.”
