Etichetă: opere

Sculptorul care a creat lucrări atât pentru Casa Regală, cât și pentru regimul comunist. Operele sale impresionează și în prezent

Boris Caragea s-a născut pe 24 ianuarie 1906 la Balcic (Bulgaria) și a fost un sculptor român, membru corespondent al Academiei Române din 1955. În tinerețe a fost barcagiu în Balcic. După Primul Război Mondial, între 1924-1925, a luat lecții de desen cu Hrandt Avakian.

Un an mai târziu, sprijinit de sculptorița Zoe Băicoianu, s-a înscris la Școala de Arte Frumoase din București, unde i-a avut ca profesori pe Frederic Storck și Oscar Han. Și-a perfecționat sudiile cu Dimitrie Paciurea, lucrând doi ani în atelierul maestrului, după ce, în 1932 câștigase bursa ”Paciurea”.

La un moment dat, din cauza lipsei resurselor materiale, Boris Caragea a vrut să părăsească școala. Oscar Han l-a ajutat să-și ia examenele din doi ani într-unul singur și astfel Caragea a reușit să-și termine studiile.

S-a făcut cunoscut încă din 1933, imediat după absolvirea Academiei, când a expus primele sale lucrări de sculptură mică la Salonul Oficial, făcându-se remarcat prin construcția volumelor și finețea modelajului.

Premiat de Ministerul Artelor

În 1934 a deschis prima expoziție de lucrări cu subiect folcloric în care a expus și câteva de inspirație dobrogeană: „Femeie cu cobiliță”, „Dans dobrogean” sau „Pescarii”. Tot în 1934, a făcut o călătorie de studii de-a lungul coastelor Mării Mediterane, poposind la Constantinopol, Atena, Alger, Marsilia, Cassis și Neapole. În 1937 a primit premiul pentru sculptură al Ministerului Artelor.

Statuia lui George Enescu amplasată lângă Universitatea Națională de Muzică din București  Foto ro.wikipedia.org

Lucrările din prima fază de creație a artistului au avut ca subiect scene religioase sau portrete realizate cu măiestrie. Cea de-a doua fază l-a făcut pe Caragea un important reprezentat al realismului socialist, el devenind sculptorul oficial al ideologiei comuniste, în care a crezut sincer, influențat fiind și de spiritul vremii. În această fază, Boris Caragea s-a dedicat spațiului exterior, propice ansamblurilor arhitectonice.

În anul 1951, Boris Caragea a fost ales președintele Uniunii Artiștilor Plastici, la conducerea căreia s-a aflat până în 1957, iar în anul 1962 a fost numit președintele Consiliului artelor plastice din cadrul Comitetului de Stat pentru cultură și artă.

Și-a distrus lucrările după ce a fost numit președintele Uniunii Artiștilor Plastici

Radu Bogdan relatează că, după ce Boris Caragea, care fusese și artistul Casei Regale, a ajuns în postul de președinte al UAP, și-ar fi distrus toate operele concepute înainte de 1944, lepădându-se astfel de trecutul său.

A fost ales membru corespondent al „Academiei Republicii Populare Române”, a primit titlul de „Maestru emerit al artei” și, ceva mai târziu, pe cel de „Artist al poporului”. I s-a acordat de câteva ori „Premiul de stat”.

A primit numeroase comenzi oficiale, realizând importante lucrări plastice, printre acestea numărându-se: Durere, monumentul ”Aruncătorul de disc” (opera lui Boris Caragea din 1958 este amplasată pe faleza din Constanța), lucrarea monumentală ”George Enescu”, reliefurile ”Muzica” și ”Monumentul Constanței”, amplasat la Constanța.

Ștefan Domnițeanu

Artă cenzurată sau libertate de exprimare a viziunii?

picturaÎntr-un sistem democratic prioritară este decizia majorităţii, fapt pentru care şi în artă aceasta ar trebui să aibă posibilitatea de a-şi impune voinţa. Opinia publică, după părerea unora, este cea mai îndreptăţită pentru a accepta sau a refuza anumite manifestări artistice, în funcţie de modul în care societatea le percepe. Astfel, respingerea anumitor opere de către conştiinţa colectivă – o opinie, deci, de natură intrinsecă – ar deveni plauzibilă în contextul protejării unor categorii de persoane vulnerabile, precum minorii (evitarea nudismului sau a ilustraţiilor cu implicaţii obscene) sau anumite grupuri religioase (unele forme de exprimare pot intra în conflict cu principiile spirituale ale acestora).

Pe lângă acestea, se consideră că cenzurarea artei de către societate ar putea constitui o cale optimă de obţinere a echilibrului şi a stabilităţii culturale dorite. Opinia publică reprezintă, de altfel, cel mai bun factor reglator în orizontul de manfestare artistică a unor forme dăunătoare, prin prisma faptului că trebuie să existe o concordanţă între principiile, valorile colective şi mesajul transmis de operele de artă. Anumite tematici, precum moartea, nuditatea, violenţa, grotescul pot fi configurate de o manieră exacerbată, stârnind reacţii negative în cadrul societăţii. Trebuie luat în considerare faptul că psihologia colectivă deţine un carcater mai instabil şi mai impulsiv decât cea individuală şi este mult mai receptivă în cazul unor motive ce ar putea determina un sentiment sau chiar o atitudine de revoltă. Continuă să citești Artă cenzurată sau libertate de exprimare a viziunii?

Tristan Tzara – fondator al Dadaismului

Tristan TzaraTristan Tzara, cu pseudonimul Samuel Rosenstock, născut la Moinești, la 16 aprilie 1896 și decedat la 25 decembrie 1963, la Paris a fost un poet și eseist român, de origine evreiască. Născut în România, dar stabilit ulterior în Franța, Tristan Tzara este unul din fondatorii dadaismului, care a avut mari influențe asupra artei plastice și literaturii și a creat chiar o revoluție majoră în acest sens.

În anul 1912, atunci când se afla la liceu, publică Revista Simbolul, alături de Marcel Iancu și Ion Vinea, însă cu ajutorul lui Iosif Iser și Alexandru Macedonski. Inițial, semnează cu pseudonimul S. Samyro, apoi Tristan Ruia și tocmai după aceea alege să se semneze cu Tristan Tzara – nume care exprimă o referință importantă pentru simboliștii care l-au influențat pe poet, dar și o stare de spirit a lui, una de poet “trist în țară.”

Continuă să citești Tristan Tzara – fondator al Dadaismului