Tradiţia teatrului liric românesc numără mai mult de două secole. Încă din 1772, la Bucureşti, era semnalată prezenţa unei trupe de operă. În 1836, concertul de sfârşit de an, dat de elevii Şcolii de Muzică şi Declamaţie, atragea atenţia nu doar asupra frumuseţii muzicii de operă ci şi a unor tinere talente precum Eufrosina Vlasto, care avea să facă o carieră internaţională. În cea de a două jumătate a secolului al XIX-lea mulţi alţi interpreţi români şi-au câştigat celebritatea pe renumite scene ale lumii. Faima unor interpreţi ca Elena Teodorini, Haricleea Darclee, Margareta Iamandi-Nuovina, Zîna de Nori, Grigore Gabrielescu, Dimitrie Popovici Bayreuth s-a creat într-un spaţiu cultural care a inclus Scala din Milano, Opera din Paris, Metropolitan-House sau Opera din Petersburg.
Opera Națională București
Tradiţia teatrului liric românesc numără mai mult de două secole. Încă din 1772, la Bucureşti, era semnalată prezenţa unei trupe de operă. În 1836, concertul de sfârşit de an, dat de elevii Şcolii de Muzică şi Declamaţie, atragea atenţia nu doar asupra frumuseţii muzicii de operă ci şi a unor tinere talente precum Eufrosina Vlasto, care avea să facă o carieră internaţională. În cea de a două jumătate a secolului al XIX-lea mulţi alţi interpreţi români şi-au câştigat celebritatea pe renumite scene ale lumii. Faima unor interpreţi ca Elena Teodorini, Haricleea Darclee, Margareta Iamandi-Nuovina, Zîna de Nori, Grigore Gabrielescu, Dimitrie Popovici Bayreuth s-a creat într-un spaţiu cultural care a inclus Scala din Milano, Opera din Paris, Metropolitan-House sau Opera din Petersburg.
Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă se încadrează în caracteristicile basmului cult, fiind publicat în 1877, în revista Convorbiri Literare.
Basmul cult este o specie narativă a cărei structură urmează o serie de stereotipuri. Astfel, se urmărește construcția subiectului structura narativă și construcția personajelor. În basmul cult protagoniștii sunt posesorii unor valori simbolice universale, care iau parte la o acțiune cu un caracter fabulos. Personajele participante sunt martore și părtașe la traseul maturizării eroului.
Tema basmului este una arhicunoscută, lupta binelui împotriva răului, conturându-se prin prisma unei acțiuni simple, ce se desfășoară linear prin înlănțuire. Întreaga acțiune a basmului se supune unui model structural în concordanță cu momentele subiectului după cum urmează: o situație inițială de echilibru (expozițiunea), o întâmplare sau o serie de întâmplări care dereglează echilibrul inițial (intriga), trecerea probelor (desfășurarea acțiunii), acțiunea reparatorie (punctul culminant) și refacerea echilibrului și răsplătirea eroului (deznodământul). Continuă să citești Harap-Alb: lupta binelui împotriva răului
Teatrul conceput de scriitorii pașoptiști a reprezentat o manieră de educare a cetățenilor și o tehnică de luptă împotriva regimului feudal, aducând în prim-plan comicul și satira. În vederea definirii obiectivelor teatrului, Vasile Alecsandri argumenta:
Fiindcă noi nu posedăm libertatea tribunei, nici arma zilnică a jurnalismului, am proiectat să-mi fac din teatru un organ spre biciuirea năravurilor rele și a ridicolelor societății noastre.
Ceiakovski este cel mai cunoscut compozitor rus din toate timpurile. Muzica sa a avut tot timpul succes datorită melodiilor armonioase și ritmului suav.
Când mă gândesc la Ceaikovski, mă gândesc la Lacul Lebedelor, Valsul florilor, Spărgătorul de nuci, la muzică de balet.
Aș spune că feminitatea și stilul suav al balerinelor izvorăște din frumusețea muzicii lui Ceaikovski. Acest vindecător de suflete, aduce alinare prin notele muzicale alese pe sprânceană. Muzica lui inspiră emoție, sentimente nedefinite.
Ceaikovski face încă minuni pentru mințile noastre stresate și ocupate zi de zi. Valsurile lui te îndeamnă să-ți liniștești mintea agitată pentru câteva minute și să te bucuri de frumusețea valsului, a vieții, a muzicii.
Operele lui Mircea Eliade ilustrează două tendințe, care formează un întreg univers epic. Pe de o parte este ,,experiența”, trăirea intensă a realității, iar pe de altă parte este ,,fantasticul” în care se oglindește ,,experiența sacrului”.
Din prima tendință, a autenticității și a experienței, face parte ,,Maitreyi”, un roman modern de analiză psihologică. Romanul a apărut în anul 1933 și s-a bucurat de un real succes, fiind apreciat atât de lumea criticii, cât și de public, în țară și în străinătate.
De ce este un roman al experienței? Tocmai pentru că fructifică trăirile personajelor care sun părtașe la experiențe definitorii pentru caracterul și viața lor. Sursa de inspirație a romanului o constituie povestea de dragoste trăită de autor alături de fiica profesorului și gazdei sale Dasgupta, din India.
Jurnalul personal al acestuia vor sta la baza construirii operei epice. Însuși Eliade mărturisește acest aspect în ,,Memorii”, cu mențiunea că realitatea a fost camuflată în roman, modificând atât numele și ocupațiile anumitor personaje, cât și finalul întâmplării narate. Continuă să citești Maitreyi și Allan – protagoniștii unei iubiri tulburătoare
Ion Luca Caragiale a fost și va rămâne în literatura română un geniu al expresiei, fiind cunoscut ca dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, director de teatru, comentator politic și gazetar. În ceea ce privește dramaturgia, a realizat opere care l-au consacrat ca fiind unul dintre cei mai iluștri dramaturgi ai timpurilor.
O scrisoare pierdută este apreciată ca fiind o operă artistică de valoare excepțională, una dintre cele mai reprezentative comedii ale lui I. L. Caragiale. Începând cu anul 1844, când a fost publicată și jucată, comedia de moravuri a devenit un ,,bici” împodobit în culorile comicului, dar a cărui usturime este resimțită de fiecare componentă a societății, indiferent de timpul istoric. Tocmai pentru că este o satiră adusă societății românești , dar care are în vedere și o paletă de anomalii comportamentale general valabile ale ființei umane, O scrisoare pierdută se pliază pe fiecare generație, indiferent de timp și spațiu.
Subiectul acțiunii evoluează în capitala unui județ de munte, în timpul alegerilor parlamentare. Tocmai plasarea acțiunii într-un spațiu nedefinit, indică tendința autorului de a crea tipologii umane și aspecte ale societății, potrivite în orice context istoric. Din seria tipologică de personaje create, favorizați sunt Nae Cațavencu, un avocat înverșunat în obținerea puterii, care reprezintă ,,mărul discordiei” în orașul periferic și Zaharia Trahanache, un om politic cunoscut în județ.
Poziția socială a lui Cațavencu este dezvăluită prin intermediul didascaliei din începutul piesei. Astfel, aflăm că Nae Cațavencu este avocat, director-proprietar al ziarului Răcnetul Carpaţilor, prezident-fundator al Societăţii enciclopedice-cooperative Aurora economică română, iar Zaharia Trahanache este rezidentul Comitetului permanent, Comitetului electoral, Comitetului şcolar, Comiţiului agricol şi al altor comitete şi comiţii. Trahanache este soțul Zoei și leagă o prietenie frumoasă (cel puțin așa crede el) cu Ștefan Tipătescu, prefectul județului care avea o aventură amoroasă tocmai cu soția șefului local al partidului de guvernământ, Trahanache. Cei trei (Trahanache, Zoe și Tipătescu) formează un triunghi amoros, fiind conturată (cu intenție) nepotrivirea dintre esență și aparență în ceea ce privește caracterul personajelor.
Nae Cațavencu râvnește calitatea de deputat, dar nu demonstrează nici spirit analitic, nici verticalitate, ci doar un intelect mecanic și un parvenitism acut. Mânat de o râvnă oarbă în a deține puterea, Cațavencu este incapabil să-și analizeze cu adevărat compatibilitatea cu această funcție. Omite cel mai important aspect în desfășurarea unui scrutin: stabilirea unui plan politic de a acționa. În comparație cu acesta, Zaharia Trahanache, deși pare ușor de manipula și încet mai ales în discurs, Ai puțintică răbdare, stimabile!, este un om politic iscusit și oportunist, care consideră că viața politică nu trebuie să fie afectată de viața personală. El acceptă infidelitatea soției, tocmai pentru a se axa pe izbutirea propriului interes.
Cum nici un personaj caragialesc nu se încadrează în aria moralității, nu avem așteptări ca cele două personaje să fie diferite. Nae Cațavencu nu recurge la acțiuni diplomatice și morale, ci dorește să urce pe scara socială prin șantaj. Odată ce intră în posesia unei scrisori de amor dintre prefectul Tipătescu și Zoe, acesta dorește să obțină susținerea în campania electorală, amenințând că de nu, o va face publică. Pe de altă parte, Trahanache apelează la înșelăciune atât în viața privată, cât și în cea publică. Pe de o parte acceptă adulterul în sânul familiei, iar pe de altă parte falsifică listele electorale alături de Farfuridi și Brânzovenescu.
În spiritul caragialian, orice personaj simbolizează un anumit tip uman, Trahanache întruchipează statutul încornoratului, iar Cațavencu întruchipează poziția demagogului. Cațavencu demonstrează un comportament cameleonic, reușind să-și joace rolul perfect pentru a atrage atenția și simpatia celor din jur. De cealaltă parte, Trahanache sesizează lipsa de tact și de experiență a adversarului, iar cu un calm menit să detensioneze situația și să provoace râsul celor prezenți numește scrisoarea de amor o plastografie, să vezi imitație de scrisoare.
O scenă reprezentativă pentru relația dintre cele două personaje este cea a discursului electoral. La începutul dezbaterii, Cațavencu se adresează președintelui Trahanache cu o politețe exacerbată D-le preşedinte, vă rog, cerusem şi eu cuvântul… și se conturează o relație diplomatică. Însă, adevărata legătură dintre cei doi este reliefată în momentul în care Trahanache intervine în timpul discursului lui Cațavencu, pretinzând că dorește să potolească zarva din sală, pentru ca Nae să-și poată continua prelegerea. De fapt el dorește să pună capăt momentului de aclamație și admirație oferit de public lui Cațavencu. Ca drept replică, Cațavencu intervine în spiritul demagogiei care l-a consacrat, spunând: Puteţi, d-lor, să întrerupeţi, pentru că eu am tăria opiniunilor mele…
Discursul lui Cațavencu este împânzit de neologisme, cărora nu le cunoaște înțelesul și forma corectă: Noi aclamăm munca, travaliul, care nu se face deloc în ţara noastră!; Un om endepandent, care a facut servicii partidului, judeţului, ţări; sau de sintagme lipsite de logică: Industria română este admirabilă, sublimă am putea spune, dar lipseşte cu desăvârşire,După lupte seculare care au durat 30 de ani. etc.
Portretele celor două personaje sunt reliefate atât prin mijloace directe, cât și indirecte. Mijloacele indirecte predomină, caracterul protagoniștilor reieșind din atitudine, fapte, gesturi și relaționarea personajelor între ele. Un rol important îl are dialogul dintre personaje, un mod de expunere care ajută personajele să comunice, dar să se și comunici, în cazul scrierilor lui Caragiale.
Un alt mijloc prin care putem să intuim caracterul personajelor îl reprezintă chiar numele acestora: Cațavencu provine de la termenul ,,cață” ceea ce-i configurează statutul de demagog lătrător, iar Zaharia provine de la zahariseală, sugerând atitudinea dulceagă, dar și ramolirea de care dă dovadă.
Atât Nae Cațavencu, cât și Zaharia Trahanache reprezintă demagogia unei clase politice, pentru care întreaga atenție se răsfrânge asupra propriului interes.
Mihail Sadoveanu a fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician și om politic român a cărui activitate literară a macat o importantă etapă în dezvoltarea literaturii române. Lucrările sale abordează o serie de teme fundamentale în evoluția poporului român. Astfel, sunt aduse la lumină aspecte istorice, lumea satului, dar și peisagistica plaiurilor mioritice.
Romanul Baltagul, apărut în anul 1930, are ca principală sursă de inspirație opera definitorie a neamului românesc, balada populară Miorița, culeasă de Vasile Alecsandri. Urmărind conflictul dintre cei trei ciobani și tenacitatea femeii care pornește în aflarea ciobanului ,,moldovan” ucis, Mihail Sadoveanu izbutește să transpună în timp personajele mioritice, prin conturarea celor două entități Vitoria și Nechifor Lipan, atribuindu-le noi valențe morale.
Discursul narativ al romanului ,,Baltagul” este organizat pe două planuri: pe de o parte este urmărit drumul Vitoriei Lipan pe care îl parcurge alături de fiul său, Gheorghiță în căutarea lui Nechifor Lipan, iar pe de altă parte expunerea vieții păstorilor de la munte în primele decenii ale secolului al – XIX-lea. Continuă să citești Relația dintre două personaje ale romanului ,,Baltagul”
Emil Cioran (n. 8 aprilie 1911, Rășinari, Sibiu – d. 20 iunie 1995, Paris) se numără printre cei mai de seamă filozofi și scriitori români, fiind cel care a adus în atenția cititorilor, gândurile și sentimentele sale traversate de problematica morții și a inutilității.
S-a născut într-o familie respectabilă în acele vremuri, tatăl, Emilian Cioran a ocupat funcția de protopop ortodox și consilier al Mitropoliei Sibiului, iar mama sa, Elvira Cioran își avea originile în pătura nobilimii transilvănene.
Mihail Sadoveanu a fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician și om politic român a cărui activitate literară a macat o importantă etapă în dezvoltarea literaturii române. Lucrările sale abordează o serie de teme fundamentale în evoluția poporului român. Astfel, sunt aduse la lumină aspecte istorice, lumea satului, dar și peisagistica plaiurilor mioritice.
Emil Cioran (n. 8 aprilie 1911, Rășinari, 