,,Totu-i alb în jur cât vezi
Noi podoabe pomii-ncarcă.
Și vibrează sub zăpezi,
Satele-adormite parcă…” (Nicolae Labiș)
E sfârșit de noiembrie, sfârșit de doruri… Și e un nou început, de voie bună și de căldură în suflet. În curând, zâna iarnă ne va bate la ușă, iar primul ei semnal cum că e pe aproape a ajuns cu succes, pe meleagurile noastre: a nins. În curând, își va intra în drepturi și va aduce cu sine miros de sărbători și bucurie sfântă.
Și dacă tot a nins, e timpul să privim în suflet, să ne facem curățenie, să eliminăm tot ceea ce ne aduce nostalgie și să lăsăm în urmă tot ceea ce a plecat pentru totdeauna. E timpul să mai plângem ultima dată și apoi să lăsăm frumusețea iernii să ne pătrundă în sufletul curat și gata de sărbătoare.
În casă e forfotă, dar călduț și bine, iar afară se ține un dans ritmat, e un dans neobișnuit – dansul fulgilor de nea. Ei vin de departe, se rotesc prin văzduh, se învârt și ajung, într-un final, la ultima destinație: acasă, pe pământ, jos.