Etichetă: monumente

Sculptorul care a creat monumentele eroilor din primul Război Mondial. Lucrările sale au fost cumpărate de instituții de stat din România și străinătate

Ion C. Dimitriu-Bârlad s-a născut pe 17 mai 1890 în orașul Bârlad. A absolvit Liceul “Gheorghe Roșca Codreanu” din localitatea natală și apoi Școala de Belle-Arte din București, fiind remarcat de profesorul Dimitrie Paciurea (sculptură) si Fritz Storck (desen și sculptură).

Ulterior a studiat și la Academia Julian din Paris (1913-1914). Între anii 1910-1911, a urmat și cursurile Școlii militare de infanterie din București. A participat la Războiul de întregire a Neamului. A efectuat călătorii de studiu în numeroase țări din Europa (Italia și Grecia – 1921 și 1922; Spania – 1929). A lucrat ca profesor de desen artistic și liniar la Liceul “Gheorghe Lazăr” din București, după care a devenit inspector de specialitate (1927-1929).

El s-a afirmat în primul rând ca autor de monumente ale eroilor din primul Război Mondial, dar și prin numeroase busturi dedicate unor personalități ale științei și culturii românești (Titu Maiorescu, Vasile Pârvan, Bogdan Duică, Dimitrie Brândză, doctorul neurolog Gheorghe Marinescu, Generalul Ion Dragalina – 1920, Ion Bassarabescu, Ion Creangă, Ion Manu, Mihai Eminescu – 1930, Mihai Viteazul, Nicolae Bălcescu, Nicolae Leonard, Nicolae Gane, poetul Ion Dragoslav, prof. N. Longinescu, Raul Bulfinski, Samson Bodnărescu).

A primit numeroase premii și distincții

Dimitriu-Bârlad a obținut mai multe premii și distincții ca de exemplu Premiul Salonului Oficial din București (1911), Premiul de compoziție al Ministerului Artelor (1943), Ordinul “Meritul Cultural” cl. I pentru artă nr. 149068/30 octombrie 1943, Premiul de creație al Fondului Plastic (1949) și Premiul pentru lucrarea “Discobolul” al Uniunii Artiștilor Plastici (1952).

Izvorul “Sissi” din Parcul Cișmigiu FOTO ro.wikipedia.org 

A avut mai multe expoziții personale în țară: Iași (casele Drossu – 1918), Chișinău (Liceul de fete – 1919), București (Sala Mozart – 1919), București (Cercul Militar – 1920), București (Arenele Romane – 1921/1922), București (Sala Minerva – 1925), București (Ateneul Român – 1930), București (Sala Dalles – 1935) și București (Sala Universul – 1940). De asemenea, a expus și la Salonul Oficial din Paris (1914).

Ion C. Dimitriu-Bârlad a încetat din viață în anul 1964. În prezent, o stradă din municipiul Bârlad îi poartă numele. Pictorul Sever Burada a fost un elev a lui.

Zeci de lucrări donate Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad

Mare parte dintre operele sale au fost declarate monumente de artă plastică, fiind achiziționate de organizații de stat, cum ar fi Ministerul Artelor (Bustul lui I. Anestin – 1911 și Bustul din bronz al lui Octav Băncilă – 1949), Ateneul Român (Bustul din bronz al lui Al. Odobescu, bronz – 1937 și Bustul din bronz al lui Petre Poni – 1940), Muzeul Aman din Craiova și Muzeul Militar Central din București, precum și de personalități străine: rectorul Universității din Atena (bustul lui Anghelopulos – 1921), directorul Muzeului Bizantin din Atena (bustul lui Adamantios – 1921), marele arheolog Cavadias din Atena sau rectorul d’Orsi al Academiei de Belle-Arte din Napoli (1922).

În anul 1957 a donat Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad, circa 30 de lucrări dintre care amintim: Vasile Pârvan4, Emil Gârleanu, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Al. Vlahuță, I. Dragoslav, A.D. Xenopol, C. Nottara, George Palade, Titu Maiorescu, George Enescu, Matei Millo, Titu Maiorescu, Radu Rosetti, Vasile Lupu, Tudor Vladimirescu, Dimitrie Cantemir, Mărășești, Maxim Gorki, Lenin, Belinschi

Ștefan Domnițeanu

Piaţa Unirii din Timişoara

puPiaţa Unirii, situată în centrul municipiului Timişoara, constituie un punct de referinţă în vechea cetate a oraşului, întinzându-se pe o suprafaţă de 150 x 110 m. Aceasta reprezintă cea mai veche piaţă a urbei amenajată într-un excelent stil baroc, dobândind denumirea actuală în cinstea trupelor române care au intrat în Timişoara la 3 august 1919 şi au instaurat administraţia românească. Definitivând în această manieră unirea Banatului cu România, data a devenit, de altfel, ziua oficială a oraşului.

În decursul timpului, aceasta a purtat şi alte denumiri, precum Hauptplatz (Piața Principală), Domplatz (Piața Domului) și Piața Losonczy – în onoarea comitelui Stefan Losonczy, ucis de turci la 1552, când aceştia cuceresc cetatea. După 1717, când armatele austriece au cucerit cetatea din mâna turcilor, ea a dobândit forma actuală, funcţionând o lungă perioadă de timp ca piaţă comercială.

Dintre semnificativele obiective turistice ce se impun în perimetrul acestei pieţe, o notă dominantă o deţine Domul romano-catolic, a cărui proces de construcţie s-a derulat de-a lungul a zeci de ani (1736-1774). Arhitectul acestei impozante clădiri a fost Joseph Emanuel Fischer von Erlach, fiul lui Johann Bernhard Fischer von Erlach, ambii fiind reprezentanţi de seamă ai barocului vienez. Mai mult, viziunea artistică a arhitectului Fischer von Erlach tatăl a stat la baza constituirii unui mare număr de palate din Viena. Continuă să citești Piaţa Unirii din Timişoara

Piaţa Mică din Sibiu

pmSibiul respiră artă, istorie, cultură… În Ringul cel Mic al urbei se îmbină acorduri baroce de un deosebit farmec şi parfum arhaic. Construită între sec. XIV-XVI şi aflată în cea de-a doua incintă de fortificaţii a acestui oraş legendar, Piaţa Mică reprezintă vechiul său centru comercial.

Perimetrul pieţei este secţionat în două părţi distincte de strada Ocnei, ce se îndreaptă spre centrul Sibiului, coborând pe sub Podul Minciunilor. Latura de nord se prezintă sub formă circulară, iar clădirile ce se înlănţuie în această parte au o formă concavă, deosebindu-se de cele aflate în Piaţa Mare prin absenţa portalului masiv, boltit, specific respectivei zone.

Latura sudică înfăţişează o suită de clădiri a căror particularitate rezidă atât în înălţimea specifică, cât şi în prezenţa arcadelor semicirculare susţinute de portanţi şi a loggilor, la parter, semideschişi spre piaţă. Acesta constituia locul unde odinioară negustorii îşi adăposteau mărfurile meşteşugite în ateliere şi expuse ulterior cumpărătorilor. De asemenea, o notă în plus de autenticitate este conferită Pieţei Mici din Sibiu de către ochii oraşului, aşa cum denumesc localnicii lucarnele lenticulare. Începând cu secolul al XIX-lea, o nouă vrajă se ţese deasupra pieţei prin împodobirea elementelor arhitecturale cu felinare confecţionate din fier forjat. Continuă să citești Piaţa Mică din Sibiu

Clujul rămâne de neuitat

Clujul matinal este atât de liniștit, încât ai putea să-ți auzi bătăile inimii. Clujul matinal este foarte răcoros, ceea ce te face să cauți soare, mult soare. Și la Cluj chiar e mult soare.

Când am coborât din tren și am plecat spre Strada Horea, am mers zgribuliți pe lângă clădirile vechi și pe lângă mașinile adormite. Soarele abia răsărea și se zărea de după blocuri, zâmbindu-ne și ademenindu-ne. Ne opream la câte o intersecție să ne încălzim și mergeam mai departe. Spre bucuria mea, am dat și de Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai”, lângă care m-am oprit și pe care am admirat-o.

Am staționat la Casa Țărăncuței să luăm micul dejun: plăcințele ca la mama acasă! Mi-aș bea cafeaua de dimineață zilnic acolo. Personal ospitalier, prăjituri și plăcințele excepționale, muzică tradițională și atmosferă ca într-un sătuc cu 5 clădiri în care toți se cunosc și-s fericiți.

Continuă să citești Clujul rămâne de neuitat

Cluj- Napoca – oglindă a trecutului, capodoperă a contemporaneității

Există locuri care ne atrag prin clădiri impresionante și peisaje rupte de pe file de basm. Altele, însă, ne cheamă acolo, punându-ne pe tavă veritabile momente de respiro, de liniște, de nici prea mult și nici prea puțin.

Orașul Cluj-NapCluj-Napocaoca e tocmai combinația perfectă între frumusețe, istorie, rafinament, cultură unică și autentică. Toate învăluite ușor în note de simplitate și amintiri ale trecutului.

Trebuie să ajungi la Cluj-Napoca ca să realizezi că istoria nu și-a părăsit niciodată țara.

Monumente arhitecturale de mare valoare, statui impunătoare și străzi cu miros de veșnicie, toate așezate exact acolo unde vrea trecătorul să-și odihnească pașii grăbiți.

Istoria acestui ținut stă scrisă în palmele a zeci de secole glorioase, căci vechiul oraș Napoca, întemeiat încă din 106, când Imperiul Roman a cucerit Dacia, a fost martor ocular al tuturor vremurilor de cumpănă sau, dimpotrivă, de glorie ale României.

Sădit de Dumnezeu în inima Transilvaniei, Cluj-Napoca nu încetează să pună cărămizi trainice la temelia culturii românești.

Continuă să citești Cluj- Napoca – oglindă a trecutului, capodoperă a contemporaneității

Monumente importante uitate de-a lungul timpului

monumente-uitateRomânia este un loc care merită vizitat atât datorită splendorii peisajelor pitorești, cât și datorită încărcăturii istorice regăsită la fiecare pas. Așa cum marile valori ale societății sunt date uitării, așa și clădirile în care s-a scris istorie sunt îngropate de negura vremurilor, nu puține fiind clădirile regăsite în Lista A a monumentelor istorice care astăzi nu mai reprezintă un interes pentru societate.

Fie că vorbim despre conace, castele sau case construite în stilul arhitectural specific veacurilor de demult, aceste clădire poartă în zidurile mai mult sau mai puțin afectate de trecerea timpului amprenta identității noastre ca neam. Aceste construcții răsfirate în toate colțurile României amintesc de specificul de odinioară și, totodată, ne amintesc că nu suntem generația care desfac firele ce ne leagă de trecut.

Cetatea de Baltă este o localitate la 60 km de municipiul Alba Iulia, ce este atestată documentar din anul 1197. În cadrul acestei localități poți vizita Castelul Bethlen-Haller. Construcția renascentină datează de la sfârșitul secolului al XVI-lea, însă forma actuală este așezată sub tutela anului 1773. Continuă să citești Monumente importante uitate de-a lungul timpului