Clujul rămâne de neuitat

Clujul matinal este atât de liniștit, încât ai putea să-ți auzi bătăile inimii. Clujul matinal este foarte răcoros, ceea ce te face să cauți soare, mult soare. Și la Cluj chiar e mult soare.

Când am coborât din tren și am plecat spre Strada Horea, am mers zgribuliți pe lângă clădirile vechi și pe lângă mașinile adormite. Soarele abia răsărea și se zărea de după blocuri, zâmbindu-ne și ademenindu-ne. Ne opream la câte o intersecție să ne încălzim și mergeam mai departe. Spre bucuria mea, am dat și de Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai”, lângă care m-am oprit și pe care am admirat-o.

Am staționat la Casa Țărăncuței să luăm micul dejun: plăcințele ca la mama acasă! Mi-aș bea cafeaua de dimineață zilnic acolo. Personal ospitalier, prăjituri și plăcințele excepționale, muzică tradițională și atmosferă ca într-un sătuc cu 5 clădiri în care toți se cunosc și-s fericiți.

Continuă să citești Clujul rămâne de neuitat

Snagov – oaza de relaxare în care istoria vorbește

minastire-insula-snagov-300x194O bucată de pământ ce păstrează istoria seculară a unui popor viteaz. Un loc unde s-au odihnit, retras și sfătuit multe persoane importante care au făcut și scris istorie.

Pe malul sudic al lacului Snagov, își scrie povestea comuna Snagov, o perlă a ținutului Munteniei.

Simbol al păstrării entității de neam, întemeierea acestei localități este strâns legată de construirea  Mănăstirii Snagov pe ostrovul din nordul lacului Snagov.

Acest loc e scăldat de istorie, păstrează vie amprenta marilor voievozi ai neamului de după Basarab, Vladislav și succesorul său Radu I, care au pus umărul la construirea acestei mănăstiri. Continuă să citești Snagov – oaza de relaxare în care istoria vorbește