Arhive Mihai Viteazul - Revista EduSoft

Sculptorul român care a creat peste 30 de monumente în bronz, marmură și piatră ale unor personalități istorice

Marius Butunoiu s-a născut pe 22 octombrie 1919 la Turtucaia și a fost un sculptor român. A devenit ofițer în arma geniu și având, în urma liceului, specialitatea de maestru sculptor, a fost șef al Studioului de Arte Plastice al Armatei până la trecerea în rezervă, în 1977.

Este autor a peste 30 de monumente în bronz, marmură și piatră. A fost preocupat și inspirat îndeosebi de personalitățile istorice (Burebista, Decebal, Traian, Basarab I, Mircea cel Bătrân, Bogdan I, Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare, Ioan Vodă cel Cumplit, Mihai Viteazul, Dimitrie Cantemir, Aleksandr Suvorov, Alexandru Ioan Cuza).

Unele monumente realizate de el, în 1961, și consacrate ostașului român, au fost amplasate inclusiv în Ungaria, în orașele eliberate de armata română în Al Doilea Război Mondial (Miskolc, Nyíregyháza și Hajdúböszörmény), însă cel mai cunoscut este Monumentul eroilor patriei, realizat în 1956-1957 împreună cu Zoe Băicoianu, Ion Dămăceanu și T. N. Ionescu și amplasat în fața Universității Naționale de Apărare din București.

Continuă să citești Sculptorul român care a creat peste 30 de monumente în bronz, marmură și piatră ale unor personalități istorice

Sculptorul care a impresionat o lume întreagă cu basoreliefurile și busturile simbol din istoria României pe care le-a creat

Gheorghe Adoc s-a născut în anul 1926. A terminat cursurile Institutului de Arte Plastice din București, avându-i ca profesori pe M. H. Maxy, Jean Alexandru Steriadi și Simion Iuca.

Gheorghe Adoc transferă virtuțiile graficii în medalistică, basorelief și sculptură cu multă dăruire și abilitate. Concepția sa ilustrativă, realistă, ilustrează știința coagulării mijloacelor de expresie, profunzimea și simțul nuanțelor. El aduce prin coerența compozițională de la sfârșitul anilor 1970, o revigorare a reliefului monumental, revigorare ce este caracterizată de forța dinamică a formelor ce în final aduc plusvaloare de expresie personajelor.

Continuă să citești Sculptorul care a impresionat o lume întreagă cu basoreliefurile și busturile simbol din istoria României pe care le-a creat

Țara Românească (Valahia)

Ţara Românească (Ţara Rumânească, Valahia, Ungro-Vlahia, Wallachia, Valacchia etc.) este un stat feudal românesc, creat la începutul sec. XIV între Carpaţi, Dunăre, Siret şi Milcov.

Primul domn al Țării Româneşti a fost Basarab I, care, prin victoria de la Posada (1330) asupra regelui Ungariei, a consacrat independenţa ţării, consolidată în timpul lui Vadislav I (Vlaicu) şi desăvârşită odată cu domnia lui Mircea cel Bătrân (1386-1418), când Ţara Românească cunoaşte întinderea teritorială maximă. A două jumătate a sec. XIV şi sec. XV au fost marcate de eroicele lupte duse de Mircea cel Bătrân, Dan I, Vlad Ţepeş pentru apărarea independenţei ameninţate de expansiunea otomană.

La mijlocul sec. XVI, Ţara Românească a recunoscut suzeranitatea Imperiului Otoman, dar rămâne un stat autonom, în schimbul plăţii tributului. La sfârşitul secolului XVI, Mihai Viteazul (1593-1601) a reluat războiul antiotoman, obţinând un şir de victorii asupra turcilor, dintre care cea mai importantă la Călugăreni (1595), reuşind apoi (în 1600) să unească sub autoritatea lui cele trei ţări române (Ţara Românească, Transilvania, Moldova). Continuă să citești Țara Românească (Valahia)

Mihai Viteazul

Mihai Viteazul – date generale

Mihai Viteazul a fost domn al Ţării Româneşti (1593-1601), al Transilvaniei (1599-1600) şi al Moldovei (1600), fiul lui Pătraşcu cel Bun.

Politica internă a lui Mihai Viteazul

Pe plan intern, Mihai a urmărit întărirea autorităţii centrale şi consolidarea poziţiilor acelei părţi din boierime care îi era fidelă. A dat un „legământ” prin care ţăranii dependenţi rămâneau pe moşiile unde erau stabiliţi.

Continuă să citești Mihai Viteazul

Castelul Corvinilor – un bal medieval

Pe cât de entuziast ești atunci când ajungi la destinația dorită, pe atât de îmbufnat ești atunci când trebuie să te întorci acasă. Într-o astfel de stare eram în ultima seară petrecută la Alba Iulia. Momentele artistice la care am asistat, oamenii pe care i-am întâlnit, obiectivele pe care le-am vizitat, toate m-au ademenit între zidurile Cetății Alba Carolina, iar acum, gândul că a două zi de dimineață trebuia să fac cale întoarsă spre casă ducea o luptă acerbă cu încăpățânarea mea de a mai rămâne.

Deși, ore bune am început să frământ în mintea-mi buclucașă diverse planuri pentru a mai rămâne, într-un final am fost nevoită să mă dau bătută. Clar, mâine mă voi întoarce! Dar, cum de obicei se întâmplă să fii salvat de clopoțel din diverse situații, iată că spiritul meu aventurier a fost salvat de un apel telefonic de la mama.

Astfel, aflu că familia mea se afla deja la Alba Iulia și mâine vom merge spre Hunedoara. Întreaga noapte s-a scăldat în entuziasm și bună dispoziție. Dis de dimineață, cam adormită ce-i drept, m-am îmbarcat în mașina părinților și am purces la drum. După o vizită la Mănăstirea Prislop, îmi conving părinții (nu cu prea multe insistențe) să ne abatem puțin din drumul nostru pentru a ajunge la Castelul Corvinilor.

Continuă să citești Castelul Corvinilor – un bal medieval

Alba Carolina – sacralitate și istorie

Cum e bine știut faptul că atunci când vizitezi pentru prima dată un loc, somnul nu prea îți dă târcoale, iată că nici eu nu fac excepție în inima Cetății Alba Carolina. Dis de diminață pătrund în Cetate prin poarta I, cu dorințade a vizita cât mai mult. Bineînțeles că nu mulți au fost atât de matinali, așa că mă opresc preț de câteva minute să inspir aburii boabelor de cafea, la o terasă, situată exact în centrul Pieței Unirii, pentru a putea admira locul.

Nu departe de locul în care mă aflam, dau cu ochii peste două construcții ce-mi par a fi, după arhitectură, două lăcașuri de cult. Îmi savurez cafeaua și mă îndrept spre ele. De o parte și de alta a străzii bisericile stau neclintite de veacuri. Au atâtea de spus, lucrurile pe care le-au văzut, lucrurile pe care le-au auzit stau zăvorâte între pereții de sacralitate. Încerc să descopăr o părticică din taina lor și mă îndrept spre Catedrala Reîntregirii Neamului. Așezată în inima Transilvaniei, Catedrala este un simbol al unității noastre naționale. Continuă să citești Alba Carolina – sacralitate și istorie

Transilvania

Transilvania este o provincie istorică din centrul României. Într-un sens mai restrâns, sub acest nume se înţelege teritoriul cuprins între Carpaţii Orientali, Carpaţii Meridionali şi Munţii Apuseni, adică Ardealul (inclusiv Câmpia Transilvaniei).

În accepţiune mai largă, Transilvania cuprinde un teritoriu de 102.000 kmp, adică, pe lângă teritoriile amintite, şi Banatul, Crişana, Maramureşul şi Oașul. Transilvania a constituit o parte însemnată a Daciei dinainte de stăpânirea română. Aici a locuit o mare parte a populaţiei daco- romane în timpul valurilor de populaţii migratoare şi a fost leagănul de formare a poporului român.

În sec. IX-X existau în Transilvania mai multe formaţiuni politice („ţări”, voievodate), dintre care izvoarele scrise le pomenesc pe cele din Banat, sub conducerea lui Glad, din Crişana sub conducerea lui Menumorut şi din Podişul Transilvaniei sub conducerea lui Gelu romanul (Blacus). Deşi cucerită de statul feudal ungar (sec. XI-XIII), Transilvania a continuat să-şi păstreze însă forma de organizare în voievodat, cu o relativă largă autonomie (de ex. la sfârşitul sec. XIII şi în sec. XIV).

Continuă să citești Transilvania