Arhive Marin Preda - Revista EduSoft

Relaţia dintre individ şi istorie la Marin Preda

„Istoria este una dintre obsesiile mele şi, probabil, şi a altor scriitori.” (1)

Convins că „nu există prin definiţie istorie fără întâmplări sublime sau tragice” (2), prozatorul Marin Preda mărturiseşte că, de copil, a avut revelaţia faptului că se va desprinde treptat de lumea satului în căutarea unui alt destin: „(…) Nu împlineam 10 ani când îmi doream din tot sufletul să nu mai fiu ţăran.” (3) . Cu toate acestea, este evident că originalitatea şi forţa creatoare a operei marelui scriitor sunt izvorâte tocmai din spaţiul ţărănesc primordial, cu tradiţii şi obiceiuri bine conservate, cu legi nescrise, dar respectate cu sfinţenie.

Omul – elementul central al operei lui Marin Preda

În creionarea noului destin, Marin Preda este nevoit să înfrunte valurile istoriei, de multe ori să se supună unor legi absurde şi să se integreze într-un sistem în care valorile umane erau „sugrumate”. Dar, în ciuda greşelilor istorice comise în timpul şi după cel de-al Doilea Război Mondial, de către cei care au permis instalarea regimului comunist şi pe care apoi l-au slujit, distrugând democraţia şi libertăţile fundamental umane, Marin Preda a crezut mereu în frumuseţea morală a omului, pe care-l va considera elementul principal al creaţiei sale, afirmând că „oricare i-ar fi condiţia şi oricare situaţia cuvântului, scriitorul nu trebuie să părăsească omul, chiar dacă omul, sătul de propriile fapte, n-ar dori să i se pună în faţă o oglindă şi să-şi vadă în ea chipul. Nu totdeauna e plăcut să te vezi aşa cum eşti. Dar nu poţi urca niciun fel de culmi morale şi ale conştiinţei, dacă nu ştii cum arăţi”. (4)

La Marin Preda, istoria îndeplineşte un rol major în existenţa şi în destinul omului, fapt care reiese din mărturisirile literare ale autorului, dar şi din întreaga operă artistică a acestuia. Istoria afectează atât viaţa individuală (familia, profesia, cercul de prieteni, cuplul), cât şi cea colectivă (relaţiile socioprofesionale, activitatea politică, performanţele cultural-artistice ş.a.). Marin Preda consideră că în afara unor noţiuni ca istorie, adevăr, realitate, proza n-ar avea niciun sens („fără istorie, literatura se asfixiază”). Datoria prozatorului este aceea de a alege „un erou al cărui destin individual să-l reprezinte sau să se confunde cu cel istoric şi social.” Tensiunea lăuntrică a operei lui Marin Preda este o ilustrare a acestei pendulări între timpul individual şi cel istoric, uneori cu efecte tragice pentru individ, drama lui fiind, cum se relevă în Imposibila întoarcere, una eternă, aceea că nu are „decât o singură viaţă de trăit, în timp ce istoria este înceată şi nepăsătoare.”

Continuă să citești Relaţia dintre individ şi istorie la Marin Preda

Cel mai iubit dintre pământeni – metafora unei vieți de om

marin-preda-114400l-poza — Sursa: www.cinemagia.ro

Toți trecem în viață, la un moment dat, prin momente grele, în care contemplăm asupra existenței umane, asupra iubirii, asupra umanului în general. Ne gândim la cine suntem, la ce facem, la oamenii care ne-au pășit în suflet și la cât de mult ne-au făcut unii să suferim.

Scris la persoana I, „Cel mai iubit dintre pământeni” este un roman care îmbină cu dibăcie toate aceste stări și trăiri și este un roman de succes al lui Marin Preda, scris în 3 volume, reprezentând o operă despre dragoste și viață, despre pasiune și realitatea uneori tristă, alteori atât de plină și fructuoasă.

Victor Petrini, personajul principal, este prezentat cititorilor drept un deținut, care inițial a fost asistent la o catedră a culturii și care își înșiruiește gândurile și trăirile, precum și viața lui până la acel moment. Este un text de tip memorialistic și cumva toți comentatorii au observat legătura strânsă dintre autorul romanului și personajul acestuia. Cu alte cuvinte, Victor Petrini ar fi un alter-ego al lui Marin Preda.

Memorii scrise în închisoare, gândurile împărtășite de Victor Petrini se delimitează în 3 categorii, din punctul meu de vedere: viață, iubire și politica acelor vremi, lucru care l-a durut pe personaj, l-a făcut să deteste acel regim și să se simtă constrâns. Iubirea în viața lui e de nelipsit, ca și în roman, de altfel, iar despre viață și aspectele ei, Petrini relatează de multe ori întâmplări care l-au marcat, împărtășește principii și valori în genere.

Petrini și toată povestea lui ar fi în roman două elemente fictive și chiar dacă coresponența dintre autor și personaj este una strânsă, totuși personajul creat este cumva imaginar, ca și toate evenimentele prin care trece, de altfel. Victor Petrini, deși se consideră un bărbat urât, are totuși câteva relații de dragoste: fete și, ulterior, femei care se îndrăgostesc de el. Cert este că fiecare poveste de iubire este trăită intens de către el, deși la un moment dat, este rănit și suferă. Prima lui iubire este o fată simplă, Nineta Romulus, pe care o întâlnește în cârciuma ”Mama Răniților”, în vremea când era la liceu. Relația de dragoste nu durează prea mult, pentru că ea, fiind o fată cu puțin echilibru psihologic, dispare pur și simplu, iar Petrini se confruntă cu primul lui eșec în dragoste. Pe lângă asta, părinții lui (monteur la o fabrică de avioane și, respectiv, o femeie casnică și credincioasă, cu frică de Dumnezeu) îl ceartă și fac scandal din cauza faptului că Nineta avea o reputație mai proastă.

În studenție, Victor se îndrăgostește de Căprioara, care dispare și ea în împrejurări misterioase (ea fiind însărcinată cu altul decât personajul nostru, este susținută de către Petrini să facă avort , el o duce la ginecolog B, și din acel moment pierde orice legătură cu ea, presupunându-se că ea a murit din vina medicului, dar moartea ei este una misterioasă totuși, pentru că nimeni nu poate demonstra nimic, iar cadavrul ei nu poate fi găsit).

O a treia poveste de dragoste, cea mai complexă și mai chinuitoare. Matilda este fata de care Petrini se îndrăgostește orbește, iar cea de-a patra iubire devine Suzy, care apare instantaneu în viața lui Victor Petrini și care îi dă iluzia unei vindecări sufletești. Pentru Suzy, Petrini săvârșeșe o crimă și ajunge în pușcărie.

Trebuie să recunoaștem că în opera lui Preda, eseistica se îmbină perfect cu epica. Eseistica e o formă de exprimare a idelilor prin visare, prin recurgerea la naivitate chiar, iar epica este punctul forte al scriitorului, care denotă sugestivitate, expresivitate și originalitate.

Personajul, pe tot parcursul operei, vorbește mereu despre o tristețe a lui durută, despre nefericirea de care are parte pe pământ și așa, devine un povestitor al vieții lui, se plânge și își plânge neliniștile cititorilor.

Mi-l imaginez deseori pe Petrini cu lacrimi în ochi și cu o umbră pe obrazul lui șters; o umbră de dezamăgire și neîmplinire pe pământ. Îmi imaginez cât de greu e să-ți deplângi cu putere și tărie, durerile pe care le ai în suflet și să faci acest lucru în fața tuturor, cu sinceritate și devotament. Marin Preda a știut cel mai bine să facă acest lucru, prin personajul pe care l-a creat și a știut să se apropie subtil de sufletele cititorilor și să îi facă pe aceștia să aibă încredere în scrierile sale.

De aceea, sunt de părerea că „Cel mai iubit dintre pământeni” este o capodoperă de suflet, o mărturisire sinceră și impresionantă, un plâns al tristeților interioare, o metaforă a iubiri și a vieții omenești.

Maria Bocicov

Marin Preda – cel mai iubit dintre… bărbați

„Primejdia în care se află un bărbat care iubeşte total o femeie seamănă cu aceea a unui om care a atins un fir de înaltă tensiune şi care, dacă nu se zbate, dacă instinctul nu l-a ajutat să se smulgă în chiar clipa când a fost zgâlţâit, moare agăţat acolo fără scăpare” (Marin Preda)

Pentru cele 3 soții pe care le-a avut, Marin Preda, a fost cel mai iubit dintre pământeni, era genul de bărbat pe care orice femeie și-l dorește alături. Scriitorul a iubit cu pasiune și a suferit din dragoste, așa cum face fiecare om, la un moment dat.

Viața amoroasă a lui Marin Preda s-a limitat la trei iubiri: Aurora Cornu, Eta Vexler și Elena Mitev. Aurora Cornu a fost marea lui iubire, Eta Vexler a fost soția evreică a lui, iar Elena Mitev a fost cea care i-a dăruit doi fii.

Se spune că Preda era atât de ocupat de carieră, încât acesta nu a avut iubiri în adolescență care să-l marcheze în mod unic și deosebit și să-i influențeze felul de a scrie și de a-și înșirui gândurile, dar totuși prima lui mare iubire l-a marcat și l-a făcut să sufere, iar din această suferință s-a născut sensibilul Marin Preda.

Pe Aurora a cunoscut-o la vârsta de 32 de ani, iar aceasta avea atunci numai 20 de ani. Povestea lor de dragoste a început la mare, unde aceștia s-au văzut întâmplător în anul 1952, însă între ei nu a fost nimic mai mult decât câteva dialoguri. Ironia sorții este că, 2 ani mai târziu, aceștia se revăd din nou la mare, de parcă aceasta îi aștepta ca să-i unească sufletește.

Continuă să citești Marin Preda – cel mai iubit dintre… bărbați