Ziua de 3 august ne-a adus multe surprize și a fost încă un pas spre finalul expediției noastre în Bulgaria. Încă de dimineață, planurile au luat o întorsătură radicală când am aflat că părinții mei sunt prin zonă, așa că am hotărât să le fim ghizi pentru această zi. Cu toate acestea, ghid a fost chiar destinul care ne-a dus pe meleaguri necunoscute și prima destinație a fost Kaliakra.
Nu părea un obiectiv greu de atins vizitarea acestui loc, însă cum indicatoare mai rar găsești în Bulgaria, am apelat la GPS. Cu cât ne îndepărtam mai mult de Balcic, cu atât aveam impresia că nu este drumul corect, iar după 35 de km am ajuns în pustietate într-o zonă uitată de lume. Dar după cum spune și citatul, momentul când te pregătești să renunți, e chiar momentul când lucrurile bune se întâmplă, așa că aruncând un ochi prin împrejurimi ne-am dat seama că acea “pustietate” era, de fapt, un camuflaj pentru ce urma să vedem.
Peninsula Kaliakra, situată în regiunea Kavarna, cuprinde mai multe obiective importante, cum ar fi: Capul Kaliakra și Golful Bolata. Capul Kaliakra este un monument al naturii din Cadrilater, cuprinzând o cetate medievală și o rezervație naturală.
Pe vremea dacilor în această zonă s-a ridicat o cetate numită Tirizis. A fost redenumită de greci Kali Akra însemnând „bun adăpost” (față de vânturile din nord-est). În secolul al XIV-lea, Despotatul Dobrogei și-au ales acest loc drept capitală, iar călugării au transformat peșterile din faleză în schit. În anul 1396 cetatea a fost asediată de turci,dar salvată prin intervenția voievozilor munteni,iar 25 de ani mai târziu a fost cucerită și distrusă. Cea mai populară legendă spune că 40 de fecioare s-au aruncat de pe faleză în mare ca să nu fie prinse de turci.
Deși nu am reușit să ajungem la Capul Kaliakra, ne-am bucurat totuși la găsirea Golfului care deține denumirea de rezervație naturală și pe care l-am asociat imediat cu un colț rupt din rai. Am rămas pentru câteva momente fără cuvinte, contemplând atât rocile stâncoase, dar și marea de un albastru-verzui.
Valurile se întreceau până la stânci, iar ajunse acolo încercau să se ascundă sfioase după pietre, ca într-un joc. Pentru moment, mă simțeam infimă în fața naturii, aveam un sentiment de vulnerabilitate, mă simțeam un pion în mâna Creatorului care mă așezase chiar acolo. Cuvintele erau de prisos. Ochii mei devorau cu poftă fiecare centimetru din acea priveliște.
Imediat, totuși, am ieșit din starea de reverie datorită zgomotelor oamenilor ce ocupau plaja. Abia atunci am realizat că nu eram singură în acel paradis și simțeam că intimitatea mi-a fost invadată. Eram egoistă, nu voiam să împărtășesc acea fericire cu nimeni, îmi doream totul numai pentru mine. Privind în jur, am observat că se afla chiar și un mini-bar. Nu am rezistat tentației de a ne apropia de apă, așa că am pășit timide către mare. Extazul din mine mă împingea să fug până în mare, să calc grăbită pe nisipul fierbinte, însă mi se părea că aș comite o imprudență, că aș strica ceva.
Cu greu m-am putut despărți de această oază , dar necesitatea de a descoperi locuri noi a fost mai puternică,iar alte sentimente m-au încercat pe parcursul zile la următoarea destinație. Am plecat cu gândul că mă voi întoarce oricând voi mai reveni în Bulgaria. Am lăsat o parte din mine în aceste locuri, ca motiv pentru a mă întoarce oricând să o recuperez.
Claudia-Elena Lupu
Fiind puse pe vizitat 
