Mănăstirea cu două hramuri de la Luncani, un inedit lăcaș de cult romano-catolic construit de Ordinul Carmelitan

Mănăstirea carmelitană de la Luncani este un lăcaș de cult romano-catolic, fiind construită de către Ordinul Fraților Sfintei Fecioare Maria de pe Muntele Carmel, cunoscuți ca și Ordinul Carmelitan.

Provincia Italiană a Carmelitanilor, sub a cărei jurisdicție canonică se află mănăstirea, a fost cea care a sponsorizat construcția, primind donații de la credincioșii italieni care au dorit să participe la acest proiect.

 

Interiorul bisericii FOTO ofmconv.ro

Inaugurarea ei și sfințirea bisericii a fost făcută de către Preasfințitul Petru Gherghel, episcop de Iași, împreună cu Preasfințitul Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași, pe 3 august 2002. De atunci a început să fie un punct de referință pentru credincioșii din dieceza de Iași, și în mod special din zona Bacău.

Credincioșii vin constant la slujbele religioase FOTO ziare.com

Biserica este destinată devoțiunii publice, în slujba credincioșilor catolici și nu numai. Este „un loc de reculegere, rugăciune şi pelerinaj, deschis tuturor celor de bunăvoinţă, pentru o Europă unită, un omagiu adus poporului român pentru mărturia eroică a credinţei sale creştineşti atât în trecut cât şi în prezent. Pentru pacea generală, libertatea, adevărul, dreptatea, speranţa şi întelegerea între oameni”, scrie pe placa de marmură care se află la intrarea în mănăstire.

Loc de pelerinaj pentru credincioși

Mănăstirea se află la 15 kilometri de oraşul Bacău, fiind amplasată la poalele unei păduri din satul Luncani, comuna Mărgineni. Se întinde pe o suprafaţă de 11.654 metri pătrați şi este compusă din mai multe clădiri; Biserica, Casa comunității şi două case pentru cazare compuse din 41 de camere cu 73 de paturi, 3 săli de întălnire și o sală de mese, pentru pelerini și grupurile organizate care vin special pentru zile de reculegere și formare.

Sute de credincioși participă la evenimentele religioase orgaizate la mănăstire www.desteptarea.ro

Construcţia a fost realizată din ofertele membrilor Familiei Carmelitane din Italia pentru a marca cei două mii de ani de la venirea lui Cristos, semn de comuniune pentru o Europă unită în credinţă.

Studenți veniți pentru exercițiu spiritual la Luncani FOTO ofmconv.ro

Mănăstirea este deschisă zilnic de dimineață și până seara și primește pe oricine dorește să se roage. Centrul de spiritualitate primește grupurile de persoane organizate, pentru zile de rugăciune sau formare, dar organizează, în colaborare cu laicii carmelitani, și zile de reculegere pentru credincioși, părinți, tineri și alte categorii de credincioși.

Mănăstirea Moldoviţa

manastirea_moldovitaUn punct de referinţă în panopticul spiritualităţii creştine româneşti, Mănăstirea Moldoviţa, glorioasă prin tumultosul său trecut istoric, a străjuit de-a lungul veacurilor hotarul nordic al Moldovei.

Originea acestui monument înscris pe lista patrimoniului cultural mondial Unesco este învăluită în mister, întrucât nu se cunoaşte cu certitudine de când data vechea ruină lângă care a fost înălţat noul edificiu religios. Totuşi, tradiţia pomeneşte de existenţa acesteia în timpul voievozilor Muşatini. Atestările documentare din perioada anilor 1402-1410 menţionează despre prima construcţie din piatră, cu hramul Buna Vestire. Astfel, în timpul paşnicei domnii a lui Alexandru cel Bun, Mănăstirea Moldoviţa a fost ocrotită, rezistând până la sfârşitul secolului al XV-lea, moment în care se prăbuseşte datorita unei alunecări de teren. De altfel, la mică distanţă de râul Ciumarnei, unde a existat odinioară o bisericuţă de lemn, nu departe de construcţia actuală, pot fi observate şi astăzi ruinele ruinele celei mai vechi biserici de piatra de pe tărâmul Moldovei.

Petru Rareş, manifestând acelaşi gust artistic ca tatal său, Ştefan cel Mare, din dorinţa de a exista o continuitate a acestei mănăstiri, iniţiază în 1532 ctitoria aşezământului actual, păstrând acelaşi hram religios. În plus, acesta împrejmuieşte mănăstirea cu ziduri şi turnuri de apărare, conturând imaginea unei mici fortăreţe. Pe vechea fundaţie, episcopul Efrem de Rădăuți pune bazele, între anii 1610-1612, casei egumenice (clişarniţa), în intenţia de a păstra odoarele bisericii şi de a întemeia o şcoală de copişti şi miniaturişti, continuând astfel opera culturală a succesorului său. Continuă să citești Mănăstirea Moldoviţa

Mănăstirea Suceviţa – verde de smarald

sucevitaSe spune adesea că orice român are datoria morală faţă de patrie şi Dumnezeu să întreprindă o călătorie în fascinantul tărâm bucovinean, unde s-au cristalizat cele mai fermecătoare mărturii ale spiritualităţii creştine româneşti. Aşa se face că în rândul lăcaşelor de cult, ce fac o deosebită cinste conduitei religioase a poporului nostru, se înscrie şi Mănăstirea Suceviţa ctitorie comună a familiilor Movileștilor (mari boieri, cărturari și chiar domnitori ai Moldovei și Țării Românești în perioada secolelor XVI-XVII), înscrisă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Deşi se cunosc cei care au iniţiat consolidarea acestui deosebit monument, există totuşi o aură de legendă pe care credinţa populară o proiectează asupra procesului de fundamentare al edificiului. Un sâmbure de mister se naşte astfel în conştiinţa societăţii tradiţionale, care vorbeşte despre o anumită femeie, necunoscuta sau muta, cum este denumită pe aceste meleaguri, ce timp de 30 ani a cărat zilnic piatră pentru ridicarea aceastei mănăstiri. Întrucât până în anul 1937 aici a fost doar mănăstire de călugări, misterioasa femeie purta un voal negru pe faţă şi nu vorbea cu nimeni. Nu se ştie care sunt cauzele pentru care ea şi-a asumat acest canon, însă se vorbeşte despre dorinţa sa de a fi îngropată în biserică. Această cinste nu i-a putut fi acordată, dar în amintirea trudei şi evlaviei sale i-a fost sculptat chipul pe turnul clopotniţei.

Marginită de apele Suceviţei, ce-i scaldă unduios tihna ancestrală, Mănăstirea Suceviţa datează din secolul al XVI-lea, purtând ca hram al bisericii Învierea Domnului. Tradiţia menţionează ca bază a complexului religios actual un modest schit de lemn, atribuit călugărului Pahomie. Deşi la începututile sale lăcaşul de cult era de proporţii modeste, edificiul a devenit treptat o emblemă a marii familii boiereşti. Astfel, dacă din punct de vedere documentar Mănăstirea Suceviţa este atestată la anul 1586, ca rezultntă al iniţiativei Mitropolitului Gheorghe Movilă, odată ce, în anul 1595, la tronul Moldovei ajunge Ieremia Movilă, sălaşul monahal se îmbogăţeşte cu două pridvoare, zidurile şi turnurile de incintă – mănăstirea căpătând astfel aspect de cetate medievală, o casă domnească, ale cărei ruine mai pot fi observate şi astăzi pe latura de nord, precum şi chilii pentru călugări. De remarcat este şi faptul că tot în decursul domniei acestuia se realizează şi pictura bisericii, frescă realizată de fraţii Ioan Zugravul şi Sofronie, ceea ce a conferit mănăstirii o incontestabilă valoare culturală, artistică şi religioasă. Continuă să citești Mănăstirea Suceviţa – verde de smarald

La Maramureş, unde liniştea te provoacă să zâmbeşti

România este, în general, o ţară pitorească şi cu un trecut bogat. Oriunde vei ajunge, vei auzi o istorioară legată de teritoriul acela, una mai interesantă decât cealaltă. Fiecare locşor are un farmec al său şi fiecare îţi suplineşte necesităţile de călător într-un mod cu totul deosebit, astfel, încât nu poţi să faci altceva decât să revii constant în România.

O istorie este a Maramureşului. Este una verde, sănătoasă şi plină de viaţă. O poveste frumoasă a unei regiuni din România care adună turişti din întreaga lume. Te-ntrebi, poate, de ce? De ce e atât de specială zona asta? Nimic mai simplu. Îţi explic.

De obicei, călătoriile te obosesc. Şi fizic, şi spiritual. Vrei să vezi cât mai multe, să reuşeşti să faci şi poze, şi să afli lucruri noi. Să guşti din mâncarea tradiţională şi să-i descoperi şi povestea. La Maramureş te duci atunci când vrei să te odihneşti într-o călătorie. Oricâte atracţii turistice vei vizita, te vei scălda într-o linişte molipsitoare şi, desigur, satisfăcătoare. Pentru că pământurile maramureşene te fură şi te ascund în adâncurile lor, ca să simţi până-n măduva oaselor armonia şi pacea care le domină. Acolo nu oboseşti. Acolo-ţi mulţumeşti sufletul care de atâta timp tânjea la o călătorie în sânul naturii. Iar Maramureşul, având şi munţi, şi râuri, şi păduri, este destinaţia perfectă. Dar, pe lângă toate astea, are şi o mulţime de alte atracţii turistice care merită să fie văzute.

Acestea sunt unele dintre ele:

Mănăstirea Bârsana – la mănăstirea asta domină o linişte care-ţi provoacă fiori (de bine!) din cap până-n picioare. Ajungând acolo, îţi dai seama că este exact locul în care trebuie să fii, să îi savurezi liniştea şi frumuseţea. Mănăstirea mai are şi un muzeu plin cu icoane. Icoane foarte vechi, icoane pictate pe sticlă şi lemn, dar şi cruciuliţe şi prosoape. Astfel, ai posibilitatea să afli mai multe despre regiune şi despre cultura maramureşeană.

Biserica Peri – Ei, pe asta chiar trebuie să o vezi! N-ai cum să o ratezi! Ştii de ce? Pentru că Biserica Peri este cea mai înaltă biserică din lemn din Europa. Fascinant, nu? Se poate chiar şi urca la baza turlei, care are aproape 78 metri, ca să te simţi şi tu „la înălţime”!

Muzeul Satului Maramureş – acesta chiar este o bogăţie a Maramureşului. Vezi de toate: ştergare lucrate manual, oale, polonice, unelte de lucru şi multe alte lucruri legate de gospodărie. Ba mai mult, ocazional se porneşte moara de apă ce se află în afara muzeului satului.

Mocăniţa – Ei, de Mocăniţă cred că s-a auzit peste tot. Unde altundeva, dacă nu la Maramureş cu Mocăniţa? Turul cu Mocăniţa durează în jur de 5 ore (poate că-ţi pare mult, dar după ce vor trece orele acestea, o să-ţi pară rău c-au fost atât de puţine!). Mocăniţa merge încet, cu 10 km/h, deci ai şi posibilitatea să faci cât mai multe poze şi guşti din peisaje.

Cimitirul vesel de la Săpânţa – Oare cum ar putea un cimitir să fie vesel?! La Maramureş se poate! Acesta se află în centrul comunei, la biserica parohială, cuprinzând în jur de 800 de monumente de artă populară, fiecare având o semnificaţie unică. Lângă cimitir se află şi muzeul cu acelaşi nume. De ce se numeşte Cimitirul Vesel? Se spune că meşterul cimitirului, Ioan Stan Pătraş, prin unicitatea crucilor şi monumentelor funerare, a încercat să înlocuiască tristeţea care vine odată cu moartea şi a „desenat” cimitirul în culori frumoase, picturi şi sculpturi originale, care, combinându-se, oferă acestuia un aspect mai pozitiv.

Ei bine, acestea sunt destinaţiile care m-au impresionat pe mine şi le recomand cu toată căldura. Desigur, mai sunt multe altele care aşteaptă să fie vizitate şi care vor să te cucerească numaidecât. Deci, nu ezita. Ai ce vedea. Poţi să combini frumosul cu utilul pentru sufletul şi trupul tău, căci, după ce vei părăsi Maramureşul, te vei simţi vindecat de toate tristeţile şi problemele şi îţi vei savura viaţa aşa cum n-ai mai făcut-o niciodată până atunci!

Mihaela Guțu

Mănăstirile Bârsana și Săpânța-Peri – simbolul veșniciei maramureșene

Maramureșul se înscrie în circuitul marilor valori turistice și culturale ale Europei, acest fapt fiind dovedit de trecutul și prezentul acestui colț al României exprimate prin vestigii străvechi și edificii grandioase, cum sunt bisericile din lemn maramureșene.

Mănăstirea Bârsana - Sursa aici
Mănăstirea Bârsana – Sursa aici

Mănăstirea Bârsana este un lăcaș de cult din județul Maramureș, situat pe Valea Izei, considerat icoana sfințeniei din spațiul maramureșean. Lăcașul este atestat documentar la 21 iulie 1390, ca făcând parte din proprietatea familiei de rang înalt, Dragoș. Inițial, vechea biserică din lemn a fost construită în zona numită Părul Călugărului în 1711, ca gest de mulțumire pe care l-au adus localnicii lui Dumnezeu, fiindcă i-a ferit de ciuma care afectase împrejmuirile.

Din cauza faptului că mănăstirea era adâncită în inima unei păduri de foioase, la o impresionantă depărtare de așezarea sătească, iar accesul era dificil, s-a hotărât, douăzeci și opt de ani mai târziu, mutarea bisericii pe valea Izei, pe locul unui cimitir ivit după bătălia de la 1717 cu tătarii. Conform tradiției locale, mănăstirea Bârsana a fost mutată cu ajutorul voievodului  Balcu și a frate său Drag. Continuă să citești Mănăstirile Bârsana și Săpânța-Peri – simbolul veșniciei maramureșene

Mănăstirea Sinaia – Catedrala Carpaţilor

Mănăstirea Sinaia este un așezământ creștin-ortodox din orașul Sinaia, județul Prahova. Monumentul este supranumit „Catedrala Carpaților”, deoarece este situat într-un cadru natural de o frumusețe ireală și reprezintă identitatea din punct de vedere istoric a orașului, fiind prima construcție pe acest teritoriu.

Biserica nouă a Mănăstirii Sinaia (1842-1846) (Foto Marcin Szala, Wikipedia)
Biserica nouă a Mănăstirii Sinaia (1842-1846) (Foto Marcin Szala, Wikipedia)

Așezată la poalele masivului Bucegi, către capătul de apus al tăpșanului neted dintre Valea Peleșului și Valea Rea, a fost construită între anii 1690-1695, de către spătarul Mihail Cantacuzino. Se admite  că înainte de ridicarea acestui edificiu, acum 300 de ani, pe aceste locuri se întindeau impresionante păduri de brazi. Datorită pustietății locului și accesibilității reduse în împrejurimi, vieții monahale îi era asigurată liniștea necesară rugăciunii.

Legenda ce ține de construirea Mănăstirii Sinaia este oferită de  către  Protosinghelul Doroftei Bertescu în „Tradiția de știință” (1891). Aceasta relatează o întâmplare din viața paraclisierului de la Schitul Sfântul Nicolae, care în urma rugăciunilor de rânduială, fusese martor unei minuni.

Continuă să citești Mănăstirea Sinaia – Catedrala Carpaţilor

Călimănești – mai aproape de natură, mai aproape de prospețime

Călimănești este un oraș din România, situat la poalele masivului Cozia și Căpățânii din Carpații Meridionali, în partea de nord a județului Vâlcea și pe ambele maluri ale Oltului.

Acolo, Mircea cel Bătrân a ctitorit Mănăstirea Cozia, iar locurile sunt foarte cunoscute încă de pe vremea dacilor, pentru efectele incomparabile ale apei termale din zonă. Încă în 138, romanii, cucerind Dacia, au ridicat acolo un castru de apărare, cunoscut sub numele de castrul roman Arutela,  acesta fiind numele roman al Oltului. În jurul castrului a început să se dezvolte și să se extindă o așezare rurală destul de înfloritoare. Însă, această așezare a fost destrămată în secolul V, când conducătorii ei, Căliman, Șerban, Stoiam și Bogdan au împărțit-o și noile așezări au fost numite Călimănești.

 

Pavilionul Central din Călimănești, Sursa: http://www.flickr.com/photos/cod_gabriel/2053296338/
Pavilionul Central din Călimănești, Sursa: aici

 

Continuă să citești Călimănești – mai aproape de natură, mai aproape de prospețime

Snagov – oaza de relaxare în care istoria vorbește

minastire-insula-snagov-300x194O bucată de pământ ce păstrează istoria seculară a unui popor viteaz. Un loc unde s-au odihnit, retras și sfătuit multe persoane importante care au făcut și scris istorie.

Pe malul sudic al lacului Snagov, își scrie povestea comuna Snagov, o perlă a ținutului Munteniei.

Simbol al păstrării entității de neam, întemeierea acestei localități este strâns legată de construirea  Mănăstirii Snagov pe ostrovul din nordul lacului Snagov.

Acest loc e scăldat de istorie, păstrează vie amprenta marilor voievozi ai neamului de după Basarab, Vladislav și succesorul său Radu I, care au pus umărul la construirea acestei mănăstiri. Continuă să citești Snagov – oaza de relaxare în care istoria vorbește