Te-ai gândit vreodată la sfertul de viaţă pe care gata!, l-ai trăit şi nicicând nu îl vei mai putea trăi? Si nu e chiar nimic acest sfert de viaţă, e un sfert de viaţă pe care nu-l mai ai. Acum, aşa cum eşti, mai poţi tu pretinde că eşti toată, că eşti întreagă?! Poţi tu să zici că ai o viaţă înainte? Nu! Mai ai doar trei sferturi de viaţă înainte!
Ce poţi să faci? Poţi, oare, să mai faci ceva ca să salvezi situaţia? Poţi să recuperezi ceva din sfertul trecut? Nu, cu siguranţă… Vei spune: “îmi voi trăi restul de trei sferturi din viaţă mai frumos şi mai bine”, dar, cu toate iluziile şi visurile tale, care, cine stie?, o parte vor deveni realitate, cu toate acestea, vei ajunge la jumătatea vieţii şi atunci îţi voi spune: mai poţi reveni asupra celor două sferturi de viaţă pe care le-ai trăit? Nu!
Vei spune din nou: “Sunt tânăra şi am o viaţă de trăit în faţă”, deşi vei fi şi atunci conştientă că nu mai ai o viaţă, ci doar jumătate din ea şi oricine îşi dă seama că una e a trai şi alta e a trăi pe jumătate. Te vei amăgi, însă, cu gândul că viaţa de abia atunci începe, aşa cum şi acum te amăgeşti cu acelaşi gând, un gând frumos, dar doar un gând, o “îndrăzneală”, un “act de curaj”, un foc ce se va stinge, pentru că şi el, focul, ca şi viaţa, are sferturile lui, jumătăţile lui…
Norii fumurii și fioroși îmi apasă pe simțiri. Mi-e frig și frică. Unde e soarele?
E undeva sus, el cumva și-a atins idealul, sau poate ăsta e destinul lui, să trăiască veșnic același ideal? Un ideal de înălțare și vis. Dar până când?
Ne plângem de singurătate și cumva e vina noastră că ne limităm la acest lucru. Ne plângem, dar câți dintre noi și-au făcut curaj să plece în lume în căutarea iubirii? Câți dintre noi s-au aventurat spre a-și găsi jumătatea? Ca să nu fii singur, trebuie să cunoști oameni, mulți, mereu, cărora să le dai o șansă să te cunoască pe tine, cel adevărat și apoi, la rândul tău, să-ți deschizi și tu inima și să-ți dai și ție șansa să-i cunoști îndeaproape.
Am primit cartea asta cadou de la prietena mea cea mai bună. Desigur tot eu i-am recomandat să mi-o cumpere, deci nu a fost chiar o surpriză.
„Suflete pereche” de Cecelia Ahern
Adevărul este că nu-mi place coperta care i-a fost aleasă. Mi se pare banală și că cel mai probabil a fost aleasă de cineva care dispune de o imaginație limitată. DAR! Da, există și un „dar”. Surpriza a fost conținutul acestei minunate cărți. Da, încă o dovadă că nu e ok să judecăm o carte după copertă pentru că putem rămâne foarte plăcut surprinși dacă ne aventurăm spre ceea ce cuprinde.
De trei zile nu pot s-o las din mână, și vorba aia, a fost REVELIONUL. Toată ziua am citit, iar noaptea am petrecut. Ca apoi să ajung acasă și s-o iau în mână, să mă așez frumos în pat și să continui să citesc pentru cinci ore în care m-am amuzat teribil.
Despre ce e vorba? E vorba despre tot și toate. E vorba despre prietenie, despre familie, despre dragoste, despre vise care au fost năruite și cum viața e literalmente amuzantă.
Emoţii ameţitoare dansează în sufletul împodobit cu vise închegate sub lumina viitorului şi regrete ascunse la umbra trecutului. O inimă răvăşită de ploaia unor amintiri, ce-şi picură seva în albia unei copilării apuse, topind uşor neaua fragilă a zâmbetelor ce valsează sfios într-un colţ al buzelor pecetluite uşor cu boarea amărăciunii. Netăgăduit, o clipă de un mare preţ… o clipă în care suflarea-mi pare să cuprindă în sine toată istoria lumii.
Port în inimă tatuajele unei vieţi ce astăzi apune şi, ca un resort năucitor, mă aruncă în braţele unui destin la porţile căruia bat însetată de fericire. Un şir nesfârşit de gânduri se prelinge în mintea-mi tulburată şi, preţ de câteva clipe, încerc să descifrez ecourile adânci ale sufletului meu.
„I have found the paradox, that if you love until it hurts, there can be no more hurt, only more love.” (Mother Teresa)
Love yourself. Just love you the way you are. Look in the mirror, smile and accept yourself. You are special, you are beautiful, you are perfect. Yes, you really are! If you accept who you are, you will soon feel the differences: you will feel happy and people will accept you too, just because you already did this.
Love the person your heart chose to love. Just be in love, feel the love. Offer hugs, kisses, kind words, forgive and be patient. Give love a chance, what if it works? What if by risking, you become the happiest person in the world?
Love your family. First, the family you grew in and then, the family you create. Love your parents, your brother and sisters, your wife/husband, your children. They all deserve your love, your attention, your respect, your care, because they all truly keep you in their souls.
Love your friends, they are your second family and if you’re lucky to have good friends and true friends, just feel blessed and thankful. Hug them, listen to them, make them feel your friendship, your respect and your love. Go walk with them and laugh with them, this is how we feel good.
Love your neighbours. Just think that when you’ll have a fire in your house or something bad will happen to you, your neighbours will help you, they will be the closer people to you that might give you a hand of help.
Love your enemies, they are the only people that may be thinking that you are braver than they are. If you have them, this means you did something in this life.
Love everyone, just show them your love, even if they are not doing this. This is how we grow, this is how we learn, this is how we find peace. And that is all we need: peace and love. Just offer love and this is the way you plant peace. Because love is the way to a peaceful and happy life.
What do you have to lose if you offer love? Nothing, believe me. By sharing love all around, you feel free and honest and kind. You will feel good, you will have a nice feeling inside of you, because love will save us, will make us better and then, we will be able and strong enough to change the world.
Yes, you will suffer, someone will broke your heart, but this is not a reason of locking your heart and stopping to love. This is how the life is: we love, we cry, we forgive and forget, we learn important life lessons and then we move on.
So, whatever you are, whoever you are, start to change the world, by loving without any particular reasons and don’t forget what Shakespeare said:
“If you love and get hurt, love more.
If you love more and hurt more, love even more.
If you love even more and get hurt even more, love some more until it hurts no more…”
Simți gloanțele? Și în interiorul tău se dau războaie crâncene, imposibil de oprit?
Războaie de gânduri, războaie de patimi, războaie de doruri nestinse și lacrimi neșterse. Sunt războaiele ce ne macină ființa, poate nopți, poate ani, poate veșnicii. Războaie, în care, nu avem învingători sau învinși, ci doar vinovați, care se fac greșiți de luarea unor decizii de urgență, în timpul confruntării înflăcărate dintre Rațiune și Sentimente.
Însăși ființa noastră e un câmp de luptă, pe care se dau bătălii grele și sângeroase, unde-și duc veacul două regate gemene, parte a unui întreg existențial, dar vrăjmașe în fața Deciziilor.
Regatul sentimentelor luptă cu arme de dor, cu tunuri ce aruncă amintiri copleșitoare, săgeți ce se înfig în inimă și-o fac să sângereze și să doară, să doară nebunește. Nici ”inamicul”, însă, nu se lasă mai prejos, lovește nebunește cu cuvinte grele, cu gânduri care macină, vrând să închidă gura inimii, cu dogme și idei preconcepute, născute în mijlocul societății. Iar noi, vrând să oprim războiul, ne ridicăm împotriva focurilor, dar cădem ciuruiți de mii de gloanțe, ce ne pironesc la pământ, disperați și neputincioși. Dar, de ce să fie război pe un pământ comun? De unde neînțelegeri între doi poli, parte ai aceluiași univers?
Păi, răspunsul vine odată cu certitudinea că viața constă din mai multe alegeri. Pe cine iubim, pe cine ținem aproape, pe cine așteptăm acasă și de cine încercăm să ne ascundem. Iar rădăcinile dușmăniei dintre gemenele surori stau înfipte în viziunile diferite legate de toate aceste decizii. Inima simte ce iubește, Rațiunea privește realistă viața, iar când aceste două concepte de nestrămutat se ciocnesc izbucnește războiul, marea încercare pentru Noi. Cum să împarți aceste părți din tine, cui să-i dai mai multă dreptate?
Sunt zile, în care noi, puși în fața unor alegeri grele, în fața iubirii, în fața unei răscruci de drumuri, ne trezim nedumeriți, incapabili de a lua o hotărâre. Dar, nu doar alegerea e importantă, ci și sentimentul de siguranță de după. Ne este frică, îngrozitor de mult, să aflăm că aceasta nu a fost cea mai bună și cea mai potrivită alegere. Atunci, noi ne întoarcem în sălașul frământărilor și ne chemăm bucățile din Noi cerându-le ajutorul, iar de aici pornește totul. Inima e sigură că în ea sălășluiesc deciziile salvatoare, că le știe și le simte pe toate cel mai bine, că-n ea nutrește sentimentul suprem, Iubirea – unica cetate în care merită să mori. Rațiunea, însă, ascultă-n tihnă și meditează, ea spune Nu, când inima spune Da, ea scoate-n lumina reflectoarelor opiniile Pro și Contra, pune în balanță toate argumentele, apoi vine cu un răspuns rigid și hotărât. Iar noi, buimăciți și mai mult, ascultăm și vrem să le urmăm. Dar, pe care și unde?
De aici pornește totul, aici se naște marele război interior. Și atunci, ce ar trebui să alegem, pe ce potecă să ne croim drumul, pe cine să ascultăm?
Tocmai aici, Noi trebuie să învățăm să fim buni diplomați, să încercăm să le împăcăm pe amândouă, să le lăsăm să discute, să le lăsăm să ne vorbească. Doar împreună și numai împreună, unindu-și forțele, deschizându-și porțile împărăției și alipind armatele, ele vor putea găsi cheia ce deschide lacătul care zăvorăște ușa, unde stau răspunsurile la toate întrebările noastre.
Noi suntem dirijorii propriei noastre orchestre de gânduri și sentimente, Noi suntem unicele ființe care pot vorbi Inimii și Rațiunii, și le putem auzi răspunsul. Trebuie doar să învățăm să le ascultăm pe rând, iar ca un bun diplomat, să le convingem să-și dea mâna. Căci, doar împreună pot găsi calea, omul și momentul potrivit pentru Noi.
Deci, ascultă-ți Rațiunea ce-ți vorbește mereu cu vocea inimii!
Nu m-a înţeles. Îmi era frig în suflet. O uşă rămăsese deschisă. E uşa pe care a intrat cu entuziasm, cu o oarecare îndrăzneală, dar pe care a închis-o imediat spunând că nu intenţionează să plece. I-am sugerat să o încuie, atât de captată eram de promisiunea lui. Însă a spus că nu e nevoie, că nu va mai trece pragul ei vreodată. Se pare totuşi că uşa aceea a devenit mobilă, venea şi pleca oricând dorea, a fost un du-te-vino continuu, se făcuse curent, era derutant, dar când a plecat de tot nu a mai avut aceeaşi siguranţă ca la început. Nu a închis-o, ba chiar a luat şi cheia cu el; voia să se asigure că va avea mereu un refugiu.
http://weheartit.com/
Între timp se făcuse toamnă, aşa că de atunci asociez toamna cu tristeţea. Acum înţeleg de ce nu mi-a plăcut niciodată toamna: o asociez cu un final trist. Dar cred că mai bine poate fi asociat cu un început frumos. Nu e doar sfârşitul verii, e începutul unei luni: 1 septembrie.
Ce poţi să faci? Poţi, oare, să mai faci ceva ca să salvezi situaţia? Poţi să recuperezi ceva din sfertul trecut? Nu, cu siguranţă… Vei spune: “îmi voi trăi restul de trei sferturi din viaţă mai frumos şi mai bine”, dar, cu toate iluziile şi visurile tale, care, cine stie?, o parte vor deveni realitate, cu toate acestea, vei ajunge la jumătatea vieţii şi atunci îţi voi spune: mai poţi reveni asupra celor două sferturi de viaţă pe care le-ai trăit? Nu!
Tocmai aici, Noi trebuie să învățăm să fim buni diplomați, să încercăm să le împăcăm pe amândouă, să le lăsăm să discute, să le lăsăm să ne vorbească. Doar împreună și numai împreună, unindu-și forțele, deschizându-și porțile împărăției și alipind armatele, ele vor putea găsi cheia ce deschide lacătul care zăvorăște ușa, unde stau răspunsurile la toate întrebările noastre.
