Nostalgie de toamnă

Dacă timpul ar fi avut frunze, ce toamnă! (Nichita Stănescu)

toamna, frunze, bancaPisica îmi toarce leneș lângă picior. Îmi mai aruncă câte o privire somnoroasă și apoi se ghemuiește lângă mine. Eu mai sorb o gură din ceaiul meu de mentă și privesc orizontul, apoi cerul, apoi îmi arunc privirea în gol; aștept să treacă un vis pe sub ochii mei, ca să mi-i trezească.

O frunză uscată se desprinde din copacul de la poartă, apoi încă una și încă una… Se aștern obosite la pământ, de parcă acolo vor să ajungă, de parcă pământul le aștepta demult, de parcă nu mai simt nici lipsa ramului, de parcă s-au îndrăgostit și s-au sacrificat. Se aștern și-și odihnesc rămășițele de fibră.

Continuă să citești Nostalgie de toamnă

Nisipurile de Aur – soarele la el acasă

Dis de dimineaţă soarele vesel ne-a zâmbit în fereastră, trimiţându-ne câteva raze jucăuşe. Pentru că ne-a plăcut să fim trezite de alintul mângâierii lui, am decis să urmăm soarele până la el acasă: aşa am ajuns la Nisipurile de Aur, vestita plajă bulgărească.

11846140_1610563749198278_1253745306_n

Iată-ne acum scăldându-ne într-o baie de lumină sclipitoare. Marea străluceşte sub puterea razelor, iar trupurile noastre se rumenesc treptat, răcorite de atingerea unei brize energice. O şuvită de păr bălaie îmi dansează pe frunte, iar eu o potolesc leneş sub pălărie. În aer se simte parfum de vară, de viaţă, de calm şi bunăstare.

Continuă să citești Nisipurile de Aur – soarele la el acasă