Viața e o călătorie, așa se spune. Și această călătorie e cu atât mai frumoasă cu cât uneori întâlnești oameni frumoși la suflet, care văd în tine un potențial, o lumină pe care tu n-o simți încă, nici măcar nu știi că o găzduiești. Și atunci ei muncesc alături de tine, pentru a dezvolta acel potențial. Munca, desigur, e una grea. E greu să cultivi într-un om niște calități frumoase, e greu să-i sculptezi talentul într-un mod în care acesta să se materializeze, într-un mod în care acest talent să se preschimbe-n artă. Continuă să citești Dăruire de la dumneaei, recunoștință de la mine
Etichetă: limba romana
Anton Pann – cântăreț al slovei românești
Avem nevoie de trecut, ca să înțelegem de unde vine prezentul. Avem nevoie de istorie, ca să construim piloni de sprijin în viitor, avem nevoie de oameni mari și personalități ca să știm, că înaintea noastră, au existat minți luminate care au lucrat pentru noi, pentru bunăstare, pace, pentru înțelepciune.
Anton Pann s-a născut în 1796, cu numele de Antonie Pantoleon-Petroveanu, în Sliven – un târg așezat la poalele Balcanilor, pe malul râului Tundza, Imperiul Otoman ( azi, Bulgaria). Cu privire asupra zilei în care s-a născut există mai multe variante, ceea ce c iar data nașterii nu se știe exact, pentru că există mai multe variante.
Tatăl lui Pann, de profesie căldărar, a murit pe când cei trei băieți ai familiei Pann erau la o vârstă fragedă. Între anii 1806-1812, mama lui Pann, Tomaida, își ia copiii și se mută la Chișinău, unde Antonie este primit în corul bisericii mari din Chișinău, în calitate de sopran. Acolo începe procesul de învățare a limbii române și tot în acea perioadă, el se semnează “Anton Pann” pe o carte de cult. Soarta fraților lui a fost mai tristă, pentru că, înrolându-se în armata rusă, mor în timpul asedierii din 1809 a Brăilei. Continuă să citești Anton Pann – cântăreț al slovei românești
Iorgu Iordan – fondator al institutului de filologie
Iorgu Iordan (1888-1986; n. Tecuci) a fost un lingvist şi filolog român, profesor universitar la Iaşi şi Bucureşti. A fost fondator şi director al Institutului de Filologe română „Alexandru Philippide” şi al „Buletinului” acestui institut. Ulterior a fost şi director al Institutului de Lingvistică din Bucureşti.
A fost printre membrii fondatori (1961) ai Societăţii Române de Lingvistică Romanică, pe care a condus-o și în calitatea sa de președinte. Iorgu Iordan a elaborat și publicat o serie de lucrări în domeniul lingvisticii romanice („Lingvistica romanică”, „Evoluție”, „Curente”, „Metode”), al limbii române contemporane („Limba româna actuală”, „O gramatică a greșelilor”, „Limba română contemporană”), al stilisticii („Stilistica limbii române”), al toponimiei („Toponimia românească”) și al antroponimiei („Dicționar al numelor de familie românești”).
Continuă să citești Iorgu Iordan – fondator al institutului de filologie
Zece lucruri frumoase în România
N-o să încep a înșirui fiecare monument arhitectural în fața căruia am poze, o să fac loc celor zece motive pentru care: România e țara în care-mi fac studiile și pe care n-am îndrăgit-o.
Probabil sunt adepta bovarismului, întrucât mă complac în substanța visului pe care să n-am, apropo, forțele cu care să-l realizez, nu că n-aș putea, dar nu vreau. Totul devine relativ….se depărtează de absolut, pentru că visul are o menire – de a se vrea împlinit. Atât.
Decalogul meu e mai restrâns, iar asta nu vine din lipsa de bonton de a iubi în mod exhaustiv un loc, o țară care are pretenții de la mine, nu eu de la ea. Și iată că, în lipsa acestora din partea ei (a României), le am eu:
Limba noastră cea română
A avea o limbă a ta, pe care s-o stăpânești cu dibăcie e ca și cum ai avea o comoară. Limba maternă e limba viselor noastre, e leagănul copilăriei, e o mireasmă plăcută de flori de măr, veșnic aducătoare de mângâiere și pace.
Mi-e dragă, o vorbesc și o iubesc. Pentru că e limba mamei, e a mea și e sfântă. Mă leagă de originile mele, de cine sunt eu cu adevărat, de istoria neamului nostru, de locurile unde am copilărit și am crescut și eu odată cu visele și idealurile mele. Mă leagă de frații mei de peste Prut: frați de grai și frați de sânge.
Mă simt mândră că vorbesc limba română, o vorbesc cu drag, iar când o aud în jurul meu, îmi mângâie inima și mă simt ca acasă. O simt în mine, și-a creat rădăcini adânci în sufletul meu, pentru că și eu la rându-mi, am izvorât ca un fir de apă din curățenia și puritatea limbii mele. Sentimentele mele și tot ceea ce exprim nu ar avea aceeași semnificație dacă le-aș exprima într-o altă limbă decât a mea. Gândesc în limba mea, zâmbesc în limba mea, râd în limba mea și plâng tot în aceeași limbă a străbunilor. E limba în care mama îmi cânta să adorm, în care bunica îmi spunea povești; în care copil fiind, spuneam poezii și cântam melodii despre broscuțe, pisicuțe și despre soare, un soare cald ce mă încălzea și pe mine, și pe limba mea cea frumoasă și pe tot neamul meu la un loc. Îmi amintesc cu drag că atunci când eram mică, aveam impresia că toate limbile lumii se traduc în limba mea, că nu există limbă pe lume mai clară și mai frumoasă ca limba mea, ca limba noastră cea română.
În fiecare an, pe 31 august, când țara mea sărbătorește Ziua Limbii Române, eu mă gândesc cu nostalgie și mândrie la limba noastră. Mă încearcă emoții, gândindu-mă prin câte a trecut, ca s-o putem vorbi azi, în pace și libertate. Ne-au înstrăinat-o de atâtea ori, ne-au izgonit-o de acasă, ne-au înlocuit-o cu alte limbi, străine sufletului de român, ne-au vândut-o, ne-au schimonosit-o, dar ea a rezistat, pentru că e o învingătoare și o curajoasă.
Și așa îmi dau seama încă o dată că am o limbă deosebit de frumoasă, așa cum suntem noi, ca popor; că limba română e patria mea și că suntem și vom fi mereu un neam de țărani legați prin limbă, pentru că numai țăranul a știut cum să-și apere limba, cum s-o protejeze de străini, cum s-o aducă înapoi de peste 7 mări și 7 țări atunci când graiul i-a rămas pustiu, fără ea. De aceea, azi mă simt recunoscătoare și mândră că o vorbesc, așa că, la mulți ani, limbă română, oriunde în lume te-ai afla!
Maria Bocicov