Aș chema copiii la școală de la 9, ca să aibă timp să se odihnească destul și să își ia micul dejun în tihnă. Și aș începe orele cu o scurtă înviorare. În loc de ghiozdane le-aș cere să vină cu telefonul sau cu tableta, cu un caiet și poate una-două cărți. Ca să nu facă scolioză și să poată accesa informație recentă.
Și aș pune programul de 3 ore de la 9 la 12, iar la de la 12 o pauză de masă o oră. Și fondul clasei l-aș folosi pentru masa de prânz. Ca să mănânce sănătos, și nu prostii de la chioșc. Și aș continua cu încă 3 ore de la 13, iar la 16 i-aș trimite acasă fără teme, ca să aibă timpul lor de la ora 16, ca la ora 22 să fie în pat, nu la 1 noaptea.
Și biologia s-ar desfășura afară, iar geografia în excursii. Și chimia și fizica în laboratoare, cât de des se poate, iar în rest în clase. Nu i-aș lăsa să citească informații greșite din manuale făcute pe genunchi sau din cărți depășite. I-aș pune să folosească resursele gratuite online.
Și aș pune profesorii să predea interdisciplinar, iar băncile să fie puse în semicerc. Și aș aduce specialiști din ONG-uri sau companii, ca să ajute la predare și să vină cu conținuturi actuale și cerute pe piața muncii.
Și aș scoate orele de umplutură de la fiecare profil în parte. Dacă e la științele naturii, să pună accent pe științele naturii. Dacă e la mate-info pe matematică și pe informatică.
Eu așa aș încălca legea educației, dacă aș fi director. Doar că eu sunt Bogdan și, deși sunt profesor, nu sunt director.
Tu dacă ai fi director, cum ai încălca legea educației?
Mi se perindă în fața ochilor imagini tainice din trecut: un trecut care s-a dus și a apus. Îmi amintesc cum recitam cu lacrimi în ochi și noduri în gât, prin clasa a 8-a, la lecțiile de română, în fața clasei, versurile poetului meu preferat – Nicolae Labiș. ”Moartea Căprioarei” este, pentru mine, poate cel mai frumos cânt al existenței umane. Versurile atât pline de sensibilitate, de copilărie și maturitate în același timp, mă inspiră, mă duc cu gîndul la el, la cel care mi-a devenit poet la sufletului.
S-a stins din viață la vârsta fragedă de numai 21 de ani. În scurta lui viață, acesta a reușit să câștige inimile oamenilor prin sensibilitatea aparte de care a dat dovadă, prin talentul său unic și inegalabil. Născut în Poiana Mărului, comuna Mălini, județul Suceava la 2 decembrie 1935 și decedat la 22 decembrie 1956 la București, Nicolae Labiș a învățat să scrie, să citească și să deseneze la doar 5 ani, pentru că era fiu de învățători (Eugen și Ana – Profira). Continuă să citești Nicolae Labiș – buzduganul unei generații
Toți trecem în viață, la un moment dat, prin momente grele, în care contemplăm asupra existenței umane, asupra iubirii, asupra umanului în general. Ne gândim la cine suntem, la ce facem, la oamenii care ne-au pășit în suflet și la cât de mult ne-au făcut unii să suferim.
Scris la persoana I, „Cel mai iubit dintre pământeni” este un roman care îmbină cu dibăcie toate aceste stări și trăiri și este un roman de succes al lui Marin Preda, scris în 3 volume, reprezentând o operă despre dragoste și viață, despre pasiune și realitatea uneori tristă, alteori atât de plină și fructuoasă.
Victor Petrini, personajul principal, este prezentat cititorilor drept un deținut, care inițial a fost asistent la o catedră a culturii și care își înșiruiește gândurile și trăirile, precum și viața lui până la acel moment. Este un text de tip memorialistic și cumva toți comentatorii au observat legătura strânsă dintre autorul romanului și personajul acestuia. Cu alte cuvinte, Victor Petrini ar fi un alter-ego al lui Marin Preda.
Memorii scrise în închisoare, gândurile împărtășite de Victor Petrini se delimitează în 3 categorii, din punctul meu de vedere: viață, iubire și politica acelor vremi, lucru care l-a durut pe personaj, l-a făcut să deteste acel regim și să se simtă constrâns. Iubirea în viața lui e de nelipsit, ca și în roman, de altfel, iar despre viață și aspectele ei, Petrini relatează de multe ori întâmplări care l-au marcat, împărtășește principii și valori în genere.
Petrini și toată povestea lui ar fi în roman două elemente fictive și chiar dacă coresponența dintre autor și personaj este una strânsă, totuși personajul creat este cumva imaginar, ca și toate evenimentele prin care trece, de altfel. Victor Petrini, deși se consideră un bărbat urât, are totuși câteva relații de dragoste: fete și, ulterior, femei care se îndrăgostesc de el. Cert este că fiecare poveste de iubire este trăită intens de către el, deși la un moment dat, este rănit și suferă. Prima lui iubire este o fată simplă, Nineta Romulus, pe care o întâlnește în cârciuma ”Mama Răniților”, în vremea când era la liceu. Relația de dragoste nu durează prea mult, pentru că ea, fiind o fată cu puțin echilibru psihologic, dispare pur și simplu, iar Petrini se confruntă cu primul lui eșec în dragoste. Pe lângă asta, părinții lui (monteur la o fabrică de avioane și, respectiv, o femeie casnică și credincioasă, cu frică de Dumnezeu) îl ceartă și fac scandal din cauza faptului că Nineta avea o reputație mai proastă.
În studenție, Victor se îndrăgostește de Căprioara, care dispare și ea în împrejurări misterioase (ea fiind însărcinată cu altul decât personajul nostru, este susținută de către Petrini să facă avort , el o duce la ginecolog B, și din acel moment pierde orice legătură cu ea, presupunându-se că ea a murit din vina medicului, dar moartea ei este una misterioasă totuși, pentru că nimeni nu poate demonstra nimic, iar cadavrul ei nu poate fi găsit).
O a treia poveste de dragoste, cea mai complexă și mai chinuitoare. Matilda este fata de care Petrini se îndrăgostește orbește, iar cea de-a patra iubire devine Suzy, care apare instantaneu în viața lui Victor Petrini și care îi dă iluzia unei vindecări sufletești. Pentru Suzy, Petrini săvârșeșe o crimă și ajunge în pușcărie.
Trebuie să recunoaștem că în opera lui Preda, eseistica se îmbină perfect cu epica. Eseistica e o formă de exprimare a idelilor prin visare, prin recurgerea la naivitate chiar, iar epica este punctul forte al scriitorului, care denotă sugestivitate, expresivitate și originalitate.
Personajul, pe tot parcursul operei, vorbește mereu despre o tristețe a lui durută, despre nefericirea de care are parte pe pământ și așa, devine un povestitor al vieții lui, se plânge și își plânge neliniștile cititorilor.
Mi-l imaginez deseori pe Petrini cu lacrimi în ochi și cu o umbră pe obrazul lui șters; o umbră de dezamăgire și neîmplinire pe pământ. Îmi imaginez cât de greu e să-ți deplângi cu putere și tărie, durerile pe care le ai în suflet și să faci acest lucru în fața tuturor, cu sinceritate și devotament. Marin Preda a știut cel mai bine să facă acest lucru, prin personajul pe care l-a creat și a știut să se apropie subtil de sufletele cititorilor și să îi facă pe aceștia să aibă încredere în scrierile sale.
De aceea, sunt de părerea că „Cel mai iubit dintre pământeni” este o capodoperă de suflet, o mărturisire sinceră și impresionantă, un plâns al tristeților interioare, o metaforă a iubiri și a vieții omenești.
Mădălina Pop şi Ion Caramitru în filmul „Extemporal la dirigenţie”
Mădălina Pop este o actriţă româncă. Ea a interpretat rolul Ancăi, fiica lui „Socrate” (Ion Caramitru) în filmul „Extemporal la dirigenţie”.
Popularitatea lui Socrate o ingrijoreaza pe profesoara de mate, Isoscel (interpretată de Tamara Buciuceanu-Botez), gata oricând să dea jos milităria din pod.
Dar Socrate are si el grijile pe care i le face Anca, fiica sa. Anca se îndrăgosteşte de colegul ei, Doru Murgoci (interpretat de Dan Zamfirescu), care era pasionat de tenis.
Relația dintre ei trece printr-o serie de suișuri și coborâșuri deoarece Anca dorea ca să-l facă pe Doru să fie mai responsabil şi mai serios. Doru, însă, o consideră pe fiica lui Socrate ca fiind o „tocilară”.
(A nu se confunda Mădălina Pop cu modelul internaţional Mădălina Drăghici, căsătorită Pop, care a jucat şi într-o serie de telenovele recente).
Mădăliina Pop în „Extemporal la dirigenţie”
Mai jos puteţi viziona un fragment din filmul Extemporal la dirigenţie, în care apare şi actriţa Mădălina Pop.
Învățământul liceal este o componentă importantă a învățământului din România, alături de învățământul gimnazial, universitar și postuniversitar. Absolvenţii clasei a VIII-a de gimnaziu sau a învăţământului profesional cu certificat de capacitate se pot înscrie pentru continuarea studiilor prin învăţământul liceal. Învăţământul liceal cuprinde clasele IX-XII (învăţământul de zi) şi clasele IX-XIII (învăţământul seral sau fără frecvenţă). La concursul de admitere în liceu (clase a IX-a, învăţământul de zi) au dreptul să se înscrie promovaţii clasei a VIII-a de gimnaziu din seria curentă şi din seriile anterioare până la vârsta de 16 ani împliniţi în anul în curs.
postuniversitar