Arhive istoria romanilor - Revista EduSoft

Țara Românească (Valahia)

Ţara Românească (Ţara Rumânească, Valahia, Ungro-Vlahia, Wallachia, Valacchia etc.) este un stat feudal românesc, creat la începutul sec. XIV între Carpaţi, Dunăre, Siret şi Milcov.

Primul domn al Țării Româneşti a fost Basarab I, care, prin victoria de la Posada (1330) asupra regelui Ungariei, a consacrat independenţa ţării, consolidată în timpul lui Vadislav I (Vlaicu) şi desăvârşită odată cu domnia lui Mircea cel Bătrân (1386-1418), când Ţara Românească cunoaşte întinderea teritorială maximă. A două jumătate a sec. XIV şi sec. XV au fost marcate de eroicele lupte duse de Mircea cel Bătrân, Dan I, Vlad Ţepeş pentru apărarea independenţei ameninţate de expansiunea otomană.

La mijlocul sec. XVI, Ţara Românească a recunoscut suzeranitatea Imperiului Otoman, dar rămâne un stat autonom, în schimbul plăţii tributului. La sfârşitul secolului XVI, Mihai Viteazul (1593-1601) a reluat războiul antiotoman, obţinând un şir de victorii asupra turcilor, dintre care cea mai importantă la Călugăreni (1595), reuşind apoi (în 1600) să unească sub autoritatea lui cele trei ţări române (Ţara Românească, Transilvania, Moldova). Continuă să citești Țara Românească (Valahia)

22 Decembrie – ziua în care toți românii sunt prieteni

Ziua naţională a României a fost între 1866-1947 ziua de 10 mai, prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen depunând în ziua de 10 mai 1866 jurământul în faţa adunării reprezentative a Principatelor Române Unite, iar 11 ani mai târziu, el a proclamat în faţa parlamentului. După abdicarea regelui Mihai din decembrie 1947, a fost adoptată o nouă zi naţionala şi anume ziua de 23 august, sub numele de ziua insurecţiei armate antifasciste, începutul revoluţiei populare în România, cu referire la întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste.

Aceasta a fost ziua naţională a României până în 1989. După Revoluţia din Decembrie 1989, ziua de 1 decembrie a fost adoptată ca zi naţională şi sărbătoare publică în România, cu trimitere la Proclamaţia de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, prin care s-au unit Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramureşul cu România.

Continuă să citești 22 Decembrie – ziua în care toți românii sunt prieteni

Relații diplomatice între Imperiul Otoman și Țara Românească

Istoria Imperiului Otoman, de la crearea și până la căderea acestuia, este una exhaustivă prin evenimente cărora se datorează interesul a nenumărați istorici. Turcii otomani întruchipează un model din punct de vedere evolutiv, al popoarelor turcești.

Noi, având privilegiul de-al avea pe Eminescu în „grădina” noastră, am cunoscut prin versiunea liricizată Expediția Sultanului Baiazid I- „Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vreo limbă,/Ce cu-a turmelor pășune, a ei patrie și-o schimbă.”, în Scrisoarea III.

Reprezentare a unei întâlniri oficiale (sursa: aici) — Selim al III-lea primind oficiali la Palatul Topkapı

Continuă să citești Relații diplomatice între Imperiul Otoman și Țara Românească

Ştefan cel Mare – apărătorul creştinătăţii

Ştefan cel Mare a fost domn al Moldovei (1457-1504), fiul lui Bogdan II. Ştefan cel Mare a fosr una dintre personalităţile de excepţie ale istoriei româneşti, voievod ajuns legendar la scurtă vreme după dispariţia sa.

Ştefan a ocupat tronul Moldovei cu ajutorul lui Vlad Ţepeş. A dus o politică de întărire a domniei, descurajând tentativele adverse şi înconjurându-se de oameni de încredere, pe care i-a ridicat în rang, aşezându-i în cetăţile strategice ale Moldovei. Stabilitatea internă, rod al unei politici de maximă eficienţă, a făcut din Moldova o forţă militară în faţa Imperiului Otoman. Însuși Ștefan numea Moldova din timpul său „Poarta creștinății”.

Moldova a devenit și un partener respectat în relațiile internaționale. Astfel, în prima parte din lunga sa domnie a dus o politică externă de cooperare cu Polonia, în lupta pentru redobândirea Chiliei, care a fost reanexată Moldovei în anul 1465. Din aceeași perioadă datează respingerea lui Matei Corvin de a supune Moldova controlului Ungariei prin victoria de la Baia (1467), precum și înfrângerea unei armate tătare la Lipnic, in apropierea Nistrului (1469 sau 1470).

Continuă să citești Ştefan cel Mare – apărătorul creştinătăţii

Istoria românilor

Primele civilizaţii din istoria românilor

Vas de ceramica, cultura Cucuteni (sursa: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Cucuteni_IMG_3675.JPG)

România este situată în centrul Europei, în partea de nord a Peninsulei Balcanice şi teritoriul său este marcat de Munţii Carpaţi, Dunăre şi Marea Neagră. Având un climat temperat şi un mediu natural diversificat, care este foarte favorabil vieţii, teritoriul românesc a fost locuit încă din cele mai vechi timpuri. Cercetările făcute de arheologii români la Bugiulesti, Ţinutul Vâlcei, a dus la descoperirea unor relicve umane, datând de la începutul Paleoliticului Inferior (aprox. 2 milioane de ani înainte de Hristos). Aceste vestigii sunt dintre cele mai vechi din Europa, scoţând la iveală perioada în care omul, un humanoid, de fapt, parcurgea, fizic şi spiritual, etapele depăşirii statutului său de animal. O populaţie umană mai densă (Omul de Neanderthal), a trăit cu aprox. 100.000 de ani în urmă, dar relativ stabila populaţie, nu a fost descoperită decât începând cu Neoliticul (cu 6000-5000 ani înainte de Hristos).

Cultura Cucuteni şi cultura Hamangia

Gânditorul de la Hamangia (Sursa: http://ro.nccmn.wikia.com/wiki/G%C3%A2nditorul_de_la_Hamangia) — Gânditorul de la Hamangia (Sursa: http://ro.nccmn.wikia.com)

La un moment dat, populaţia de pe teritoriul actualei Românii, a creat o remarcabilă cultură, a cărei dovadă se regăseşte în policromia ceramicii de Cucuteni (comparabile cu ceramica unor alte culturi europene importante, la vremea aceea, din Bazinul Mediteranei de Răsărit şi a Orientului Mijlociu). De asemenea, Hamangia este cea mai veche cultură neolitică din Dobrogea, asociată cu o populaţie venită din Anatolia. Ea a cunoscut o lungă perioadă de înflorire, care s-a prelungit până la nașterea variantei pontice a culturii Gumelnița. Gânditorul de la Hamangia este cunoscut astăzi în întreagă lume.

Continuă să citești Istoria românilor

Nicolae Ceaușescu – om politic român

Nicolae Ceaușescu (1918-1989; n. Scorniceşti, județul Olt), a fost un om politic roman. Membru al Partidului Comunist (din 1933), a contribuit la instaurarea regimului comunist în România, dupaă ocuparea țării de trupele sovietice (august 1944).

După moartea lui Gheorghe-Gheorghiu Dej, a ocupat funcţii importante în stat. Astfel, a fost prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român (1965-1969), secretar general al PCR (1969-1989); preşedinte al Consiliului de Stat (1967-1974). A fost şi preşedinte al Republicii Socialiste România, între 1974 şi 1989.

La început a continuat politica predecesorului său, de deschidere pe plan intern şi internaţional. Protestul său public împotriva invadării Cehoslovaciei (1968) de către trupele Tratatului de la Varşovia i-a atras simpatie în ţară şi în străinătate.

Dupa 1971, politica internă a fost marcata de cultul personalităţii şi de măsuri coercitive pe plan economic şi social, Ceauşescu devenind un dictator. Situaţia României s-a deteriorat continuu, ceea ce a făcut ca nemulţumirea maselor să crească. În decembrie 1989, Ceauşescu a fost înlăturat de la putere. A fost judecat, condamnat la moarte şi executat (25 decembrie) împreună cu soţia sa Elena, care a avut o influenţă politică nefastă în conducerea ţării.

„Hora Unirii” de Vasile Alecsandri

Hora Unirii este o poezie de Vasile Alecsandri. Titlul original a fost Hora Unirei, iar poezia a fost publicată pentru prima dată în 1856 în revista lui Mihail Kogălniceanu, numită Steaua Dunării. Pe muzica lui Alexandru Flechtenmacher, melodia se cântă mereu pe data de 24 ianuarie, pentru a sărbători momentul Unirii Principatelor Române, Moldova și Țara Românească, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza.

Hora Unirii

Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inimă română,
Să-nvârtim hora frăţiei
Pe pământul României!

Continuă să citești „Hora Unirii” de Vasile Alecsandri

Unirea Principatelor Române

Unirea Principatelor Române reprezintă un moment important în istoria românilor reprezentând actul unirii dintre Moldova şi Ţara Românească (24 ianuarie 1859). Acesta a pus bazele statului naţional român, a deschis drum larg dobândirii independenţei de stat şi desăvârşirii unităţii naţionale, progresului multilateral al României moderne.

Unirea Principatelor este rezultatul luptei îndelungate a poporului român, impulsionată în sec. XIX de creşterea conştiinţei naţionale, ca urmare a Revoluţiei de la 1848, cerută de dezvoltarea social- economică şi politică a celor două ţări pe calea capitalismului şi favorizată de situaţia politică europeană creată în urma Războiului Crimeii (1853-1856) şi a Congresului (Tratatului) de la Paris (1856).

Ea este expresia voinţei poporului român concretizată în votul Adunărilor ad-hoc din 1857, care aveau să aleagă pe viitorii domni.

Continuă să citești Unirea Principatelor Române