Elemente de predare a muzicii în cadru nonformal în România și în Statele Unite ale Americii

Educația nonformală a fost definită de către J. Kleis drept “orice activitate educațională, intenționată și sistematică, desfășurată de obicei în afara școlii tradiționale, al cărei conținut este adaptat nevoilor individului și situațiilor speciale, în scopul maximalizării învățării și cunoașterii și al minimalizării problemelor cu care se confruntă acesta în sistemul formal (stresul  notării  în  catalog,  disciplină  impusă, efectuarea temelor)”.

Educația informală reprezintă acele procese educative nesistematice, neorganizate, nesubordonate unor obiective şi finalităţi explicite, care au influență asupra individului. Această poate reprezenta produsul experienţei de viaţă a subiectului.

Influenţele informale semnificative sunt cele din mass-media, din familie (exemplul părinţilor, atitudinile manifestate de ei), influenţele grupurilor de prieteni, colegi, dar, nu în ultimul rând, diferite instituţii culturale (muzee, teatre, biblioteci etc), religioase, politice ş.a.

În cazul României, educația nonformală se desfășoară în cea mai mare parte la nivel instituțional de stat (Palate și cluburi ale copiilor, case de cultură, centre culturale, etc.) sau privat (școli și cluburi particulare, asociații culturale, fundații, etc.). Educația nonformală tinde să fie mai bine dezvoltată din punct de vedere al ofertelor educaționale la nivel preuniversitar.

În cazul Statelor Unite ale Americii, educația se împarte în formală, informală și nonformală, ca și în România, însă sensul acestor noțiuni este ușor diferit de România.

Motivul este că educația informală și nonformală înseamnă o educație de tip privat, dar și finanțată de stat și diferite organizații guvernamentale, aceasta din urmă fiind de multe ori orientată către copii, tineri și adulți din medii defavorizate.

Educația muzicală nonformală din România, indiferent dacă este de stat sau privată, are loc în instituții sau cluburi/asociații/organizații unde de cele mai multe ori, profesori cu educație muzicală sunt angajați să predea o multitudine de ramuri și genuri ale disciplinei muzicale: muzică vocală, muzică instrumentală, cor, orchestra, muzică clasică, ușoară, populară, jazz, etc.

Firește că există și excepții când unii auto-intitulați „profesori” sunt angajați să predea muzică la nivel privat, în realitate aceștia fiind simpli amatori care cunosc un instrument învățat „după ureche” sau care au învățat muzică într-un cadru informal, lipsit de baza solidă de cunoștințe și deprinderi, dar și de sistemul metodologic adecvat unei astfel de activități didactice.

În acest articol voi pune accent pe experiențele și observațiile personale acumulate în Statele Unite ale Americii și mai puțin pe analiza educației muzicale nonformale și informale din România, cunoscute deja de majoritatea celor familiarizați cu acestea.

Continuă să citești Elemente de predare a muzicii în cadru nonformal în România și în Statele Unite ale Americii

Cum aș încălca legea educației dacă aș fi director de școală

Aș chema copiii la școală de la 9, ca să aibă timp să se odihnească destul și să își ia micul dejun în tihnă. Și aș începe orele cu o scurtă înviorare. În loc de ghiozdane le-aș cere să vină cu telefonul sau cu tableta, cu un caiet și poate una-două cărți. Ca să nu facă scolioză și să poată accesa informație recentă.

Și aș pune programul de 3 ore de la 9 la 12, iar la de la 12 o pauză de masă o oră. Și fondul clasei l-aș folosi pentru masa de prânz. Ca să mănânce sănătos, și nu prostii de la chioșc. Și aș continua cu încă 3 ore de la 13, iar la 16 i-aș trimite acasă fără teme, ca să aibă timpul lor de la ora 16, ca la ora 22 să fie în pat, nu la 1 noaptea.

Și biologia s-ar desfășura afară, iar geografia în excursii. Și chimia și fizica în laboratoare, cât de des se poate, iar în rest în clase. Nu i-aș lăsa să citească informații greșite din manuale făcute pe genunchi sau din cărți depășite. I-aș pune să folosească resursele gratuite online.

Și aș pune profesorii să predea interdisciplinar, iar băncile să fie puse în semicerc. Și aș aduce specialiști din ONG-uri sau companii, ca să ajute la predare și să vină cu conținuturi actuale și cerute pe piața muncii.

Și aș scoate orele de umplutură de la fiecare profil în parte. Dacă e la științele naturii, să pună accent pe științele naturii. Dacă e la mate-info pe matematică și pe informatică.

Eu așa aș încălca legea educației, dacă aș fi director. Doar că eu sunt Bogdan și, deși sunt profesor, nu sunt director.

Tu dacă ai fi director, cum ai încălca legea educației?

 

Alte forme de învăţământ din România

Învăţământul pentru românii din afară ţării şi pentru străinii în România: românii din afară ţării şi străinii pot urmă cursuri la toate nivelurile învăţământului: primar, gimnazial, liceal, post liceal, universitar, post universitar. Înscrierea la studii a cetăţenilor străini se realizează de un serviciu specializat din cadrul Direcţiei Generale Relaţii Internaţionale și Europene a Ministerului Educaţiei Naţionale de unde se pot procura formulare de studii.

Condiţii de înscriere pentru cetățenii străini

Înscrierea la studii a cetăţenilor străini se face fără concurs sau cu concurs de dosare, pentru toate nivelurile. Cei care doresc să se înscrie la studii de artă, arhitectură sau educaţie fizică şi sport trebuie să fie declaraţi admişi în urmă unor probe de aptitudini. Admiterea la doctorat se face în urmă unui examen oral (colocviu) a cărui scop este verificarea modului de cunoştinţe al candidatului. Se pot urma studii de doctorat prin corespondenţă în limbi de circulaţie internaţională. Se organizează studii prin corespondenţă în domeniul economic, agronomic, sportiv, unde se pot înscrie cetăţeni străini care doresc să-şi finalizeze studiile. În general cetăţenii străini îşi încep studiile în România printr-un curs preparator de învăţare a limbii române de specialitate şi de aprofundare a cunoştinţelor. Candidaţii care au cunoştinţe de limba română pot începe direct studiile după un examen de verificare a cunoştinţelor.

Acte necesare pentru înscrierea cetățenilor străini

1. Copie autentificată a certificatului de studii pentru ultimul nivel de studii. pentru studiu universitar – diplomă de bacalaureat. pentru studiu postuniversitar – diplomă de licenţă şi notele obţinute pe parcursul studiilor superioare.

2. Copie autentificată a certificatului de naştere şi două fotografii 3×4 cm. La sosirea în România candidatul trebuie să prezinte diploma de studiu în original vizată de Ministerul Educaţiei Naţionale şi de Ambasada României din ţara respectivă.

Învățământul postuniversitar din România

Generalităţi privind învățământul postuniversitar din România

Învățământul postuniversitar, alături de cel universitar și liceal, sunt componente importante ale sistemului de învățământ din România.

Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca (Wikipedia)
Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca (Wikipedia)

Învăţământul postuniversitar asigură specializarea în domenii sau extinderea şi perfecţionarea pregătirii atestate prin diplomă de licenţă sau după caz, diplomă de absolvire. Specializarea se poate face prin: studii aprofundate; doctorat; studii academice postuniversitare; studii de specializare şi cursuri de perfecţionare. Admiterea în învăţământul postuniversitar se face prin: concurs, pentru studii aprofundate, pentru doctorat şi pentru studii academice postuniversitare; la cerere, pentru studii de specializare şi cursuri de perfecţionare. Studiile aprofundate au durata de 1-2 ani şi pot fi urmate de absolvenţii cu diplomă de licenţă iar după absolvire se primeşte diplomă de magister sau master.

Continuă să citești Învățământul postuniversitar din România

Alexandru Papacostea – un aroman respectabil

"România politică" de Alexandru Papacostea
„România politică” de Alexandru Papacostea

Alexandru Papacostea (n. 1884, Moldoviste – d. 1925, Macedonia) a fost un  jurist, economist și politolog român, de origine aromână. Fratele lui Cezar Papacostea, a fost membru al Partidului Conservator și secretar politic al lui Alexandru Marghiloman.

A fost un respectabil profesor universitar la Facultatea din București.

A redactat lucrări de drept constituțional comparat și de istorie a doctrinelor economice și politice.

Singura sa carte a fost publicată post-mortem sub coordonarea lui Ştefan Zeletin, România politică: doctrină, idei, figuri 1907-1925

Vezi Industria RomânieiIstoria românilor și Știința românească

Spiru Haret şi învăţământul ca remediu al carenţelor societăţii

Spiru_HaretSistemul şcolar al unei ţări trebuie să fie oglinda fidelă a trebuinţelor, aspiraţiunilor şi caracterului naţional al poporului care o locuieşte. Reforma şcolară care se urmăreşte de câţiva ani are de obiect principal realizarea acestui deziderat, mărturisea, la vremea sa, Spiru Haret – cuvinte de o profundă esenţă spirituală, creând premisele unei acţiuni exemplare în domeniul educaţional.

Astăzi, un timp în care se conştientizează la scară largă necesitatea unei schimbări şi după multiple tenative eşuate, există, totuşi, mici zvâcuri de voinţă de a căuta în reforma iniţiată de matematicianul Spiru Haret, în calitatea sa de Ministru al Învăţământului, un model de inspiraţie pentru impasul actual.

Există numeroase mărturii cu privire la dorinţa acestuia de a produce o mutaţie în sistemul educaţional românesc, izvorâtă tocmai din experienţa personală a studiului în afară. Astfel, deja licenţiat în matematici la Bucureşti, simţise dureros la sosirea sa la Paris în 1874, ca bursier din partea statului român, enorma diferenţă a pregătirii şcolare din ţară şi cea din Occident […]; conştient fiind de starea precară a învăţământului de acasă, va gândi cu profunzime la cauze şi la reformele care să ducă la o schimbare radicală a acestei situaţii (Eufrosina Otlăcan, 2012). Mai mult, el a intuit, la fel cum au gândit Cuza, Kogălniceanu, Maiorescu şi Eminescu, că o societate predominant agrară şi ţărănească trebuie modernizată din interiorul ei de către instituţii adecvate (s.m.). Una dintre aceste instituţii este şcoala, concepută de Haret ca mijloc fundamental în mediul ţărănesc (Constantin Schifirneţ, 2012). El era convins că învăţământul joacă un rol de regulator social şi de remediu la numeroasele carenţe, plasându-l în miezul preocupărilor de reformă, de remodelare „ştiinţifică” a statului […] El a însemnat nu numai legislaţie şi organizare şcolară, într-o epocă de mari convulsii, ci şi soluţii de redresare a satului românesc, în primul rând, soluţii pragmatice şi mereu actuale (Alexandru Zub, 2011).

Cu un acut simţ al unui învăţământ desăvârşit, în concepţia lui Spiru Haret sălăşluiau trei scopuri esenţiale pe care sistemul educaţional trebuia să le atingă: să formeze buni cetăţeni, să asigure tinerilor un fond de cunoştinţe, considerate a fi indispensabile în viaţă, şi, nu în ultimul rând, să asigure corelaţiile necesare cu viaţa social-economică a statului. În plus, acesta are meritul de a fi punctat necesitatea de a modela si cultiva nu doar spiritualitatea tinerilor, dar şi aceea de a le fasona caracterul, de a-i îmbogăţi sufleteşte.

Întrucât legea asupra instrucţiunii, ce data din vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, de altfel prima care instalase şcolarizarea primară gratuită şi obligatorie, nu era integral aplicată, s-a impus nevoia unei schimbări. Astfel, în timpul primului său mandat, Spiru Haret iniţiază demersul de reformă vizată, promulgând legea învăţământului secundar şi superior (23 martie 1898) şi legea învăţământului profesional (1899), urmând ca, în cadrul celui de-al doilea mandat, să aibă loc şi introducerea legii învăţământului privat  (3 dec. 1904). Continuă să citești Spiru Haret şi învăţământul ca remediu al carenţelor societăţii

Învăţământul românesc – încotro?

elevi_liceuÎn ultimii ani, este tot mai evidentă încercarea învățământului românesc de a-și găsi un făgaș prielnic de evoluție, astfel încât instituțiile în cauză să reprezinte un spațiu de desfășurare a procesului instructiv-educativ cu idei consistente, rezonatoare, dorite a fi cu ecou şi materializate la nivelul societăţii. Desigur că sistemul educaţional prezintă numeroase conexiuni şi interdependenţe cu sistemul politico-economic al statului, ceea ce determină o paletă largă de influenţe, în baza cărora învăţământul se află într-un perpetuu proces de schimbare. Astfel, este cât se poate de evident că, deşi, aparent, există dorinţă de perfecţionare, nu au fost create încă premisele optime de dezvoltare, astfel încât să rezulte o sincronizare între demersurile ideatice şi canalizarea eforturilor spre reuşită. România încă se află la momentul său de răscruce, sforţându-se să-şi dovedească mai intens capacitatea de a participa la competiţia de amploare deschisă de sistemele educative europene.

În ciuda imperfecţiunilor pe care sistemul nostru le prezintă, nu putem contesta, totuşi, că există anumite avantaje pe care acesta le prezintă şi care stimulează uneori chiar şi interesul străinilor de a studia aici. Comparativ cu statele europene, România deţine, în primul rând, avantajul gratuităţii învăţământului obligatoriu, la care se adaugă sistemul de burse acordate. În timp ce în ţara noastră, pe perioada de desfăşurare a cursurilor obligatorii, elevii dispun gratuit de resursele bibliografice necesare studiului, există state, precum Italia, în care manualele şcolare nu sunt asigurate nici măcar la nivel de şcoală primară. Continuă să citești Învăţământul românesc – încotro?

Ce e important şi ce nu în programare?

Un articol mai vechi (din 1998) despre algoritmi şi programe, despre limbaje şi medii de programare şi despre cum alegem un mediu de programare. Multe din cele scrise aici sunt încă valabile.

Dacă înlocuieşti stiloul cu pana, nu ajungi poet.

E mai mult decât evident! Au fost atâţia scriitori care au scris noaptea, la lumina lumânării şi cu pană şi au lăsat omenirii opere literare de mare valoare. Aşa cum un amator netalentat poate folosi stiloul cu peniţa de aur cel mai scump sau chiar calculatorul şi imprimanta şi să nu realizeze nimic valoros din punct de vedere literar. Aşa stau lucrurile şi în programare. Poţi apela la un mediu de programare foarte performant şi să nu poţi realiza nimic valoros, sub aspect informatic, pe când – poate – folosind un mediu de programare mai puţin dezvoltat, să realizezi programe care să-i încânte pe toţi. Mediul de programare este pentru programator, precum pana sau stiloul pentru scriitor. Iar programul este precum un roman sau o poezie.

girl_computer
Continuă să citești Ce e important şi ce nu în programare?