Arhive Imperiul Otoman - Revista EduSoft

Mircea cel Bătrân – domnitorul Țării Românești

Mircea cel Bătrân Vezi sursa aici — Mircea cel Bătrân
Vezi sursa aici

Mircea cel Bătrân (n. 1355 – d. 31 ianuarie 1418), fiul lui Radu I a fost domnul Țării Românești în perioada 23 septembrie 1386 – noiembrie 1394/1395. În timpul domniei lui, Țara Românească a ajuns la cea mai mare întindere teritorială din istoria sa. Fiul lui Radu I şi fratele lui Dan I a fost supranumit şi Mircea cel Mare în istoriografia română, datorită dibăciei sale în orânduirea ţării.

Titulatura de Bătrân nu a fost folosită cu sensul termenului din prezent. La mijlocul secolului al XIV-lea cuvântul bătrân era folosit în cancelaria domnească cu sensul de primul şi, întrucât în Ţara Românescă nu se obişnuia numerotarea domnitorilor ca în Occident, cu cifre romane, s-a apelat la supranumele cel Bătrân, pentru a sublinia faptul că era primul domnitor cu numele Mircea.

[timed-content-client show=”0:10:1000″ hide=”1:0:1000″ display=”div”]Daca vrei sa scriem un text frumos si despre tine, contacteaza-ne aici.[/timed-content-client]

La urcarea pe tron, Mircea cel Bătrân găseşte o ţară aflată în plină ascensiune economică şi politică, datorită chibzuinţei înaintaşilor săi. Acţiunile sale se vor îndrepta spre dezvoltarea economiei, spre întărirea armatei, consolidarea administraţiei şi construirea lăcaşurilor de cult. Continuă să citești Mircea cel Bătrân – domnitorul Țării Românești

Șerban Cantacuzino – o domnie sub simbolul credinței

Șerban Cantacuzino (n. 1640 – d. 1688) a domnit în Țara Românească timp de un deceniu, între 1678 – 1688. Figură remarcabilă a istoriei românești, Șerban Cantacuzino a fost cunoscut ca ,,un personaj destul de viclean , abil, diplomat, destul de crud și însetat de sânge, dar totuși deschis spre idealuri foarte nobile.

Asprimea a dovedit-o față de cei vinovați, iar față de cei drepți a fost bun și îngăduitor. Domnitorul a făcut parte din marea familie Cantacuzino, din care s-au ridicat multe fețe ce au condus atât Țara Românească, cât și Moldova. Continuă să citești Șerban Cantacuzino – o domnie sub simbolul credinței

Relații diplomatice între Imperiul Otoman și Țara Românească

Istoria Imperiului Otoman, de la crearea și până la căderea acestuia, este una exhaustivă prin evenimente cărora se datorează interesul a nenumărați istorici. Turcii otomani întruchipează un model din punct de vedere evolutiv, al popoarelor turcești.

Noi, având privilegiul de-al avea pe Eminescu în „grădina” noastră, am cunoscut prin versiunea liricizată Expediția Sultanului Baiazid I- „Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vreo limbă,/Ce cu-a turmelor pășune, a ei patrie și-o schimbă.”, în Scrisoarea III.

Reprezentare a unei întâlniri oficiale (sursa: aici) — Selim al III-lea primind oficiali la Palatul Topkapı

Continuă să citești Relații diplomatice între Imperiul Otoman și Țara Românească

Ştefan cel Mare – apărătorul creştinătăţii

Ştefan cel Mare a fost domn al Moldovei (1457-1504), fiul lui Bogdan II. Ştefan cel Mare a fosr una dintre personalităţile de excepţie ale istoriei româneşti, voievod ajuns legendar la scurtă vreme după dispariţia sa.

Ştefan a ocupat tronul Moldovei cu ajutorul lui Vlad Ţepeş. A dus o politică de întărire a domniei, descurajând tentativele adverse şi înconjurându-se de oameni de încredere, pe care i-a ridicat în rang, aşezându-i în cetăţile strategice ale Moldovei. Stabilitatea internă, rod al unei politici de maximă eficienţă, a făcut din Moldova o forţă militară în faţa Imperiului Otoman. Însuși Ștefan numea Moldova din timpul său „Poarta creștinății”.

Moldova a devenit și un partener respectat în relațiile internaționale. Astfel, în prima parte din lunga sa domnie a dus o politică externă de cooperare cu Polonia, în lupta pentru redobândirea Chiliei, care a fost reanexată Moldovei în anul 1465. Din aceeași perioadă datează respingerea lui Matei Corvin de a supune Moldova controlului Ungariei prin victoria de la Baia (1467), precum și înfrângerea unei armate tătare la Lipnic, in apropierea Nistrului (1469 sau 1470).

Continuă să citești Ştefan cel Mare – apărătorul creştinătăţii

Alexandru cel Bun – domnitorul păcii și prosperității

Alexandru cel Bun (d. 1 ianuarie 1532) a domnit în Moldova între anii 1400 – 1432, rămânând în istorie printre primii domnitori care și-au îndreptat atenția spre organizarea politică, administrativă și ecleziastică. În timpul domniei sale a avut loc o evoluție în plan economic, reprezentativ fiind privilegiul pe care l-au avut negustorii polonezi în 1408. Tot în același an este atestat documentar și orașul Iași.

Este considerat de Biserica Ortodoxă un puternic pion al creștinătății, sub domnia lui a fost recunoscută existența mitropoliei de către Constantinopol, iar la doi ani de la urcarea sa pe ton, au fost aduse la Cetatea Albă de la Suceava moaștele Sf. Ioan cel Nou. Acest moment a fost gravat pe zidurile bisericilor și mănăstirilor din Moldova.

Domnia sa s-a desfășurat sub simbolul păcii, domnitorul fiind un conducător cu aptitudini abile în planul politicii externe. A reușit să mențină pacea pe teritoriul Moldovei prin numeroase tratate încheiate în anii 1402, 1404, 1407, 1411, respectiv 1415. A încercat să mențină o bună colaborare atât cu Ungaria, cât și cu Polonia (recunoscându-i suzeranitatea lui Vladislav II Iagello). Continuă să citești Alexandru cel Bun – domnitorul păcii și prosperității

Imperiul Otoman – o superputere timp de şase secole

Imperiul Otoman (1299 – 1922) a reprezentat, timp de mai bine de șase veacuri, o superputere imperială din zona mediterană și nu numai. Apariția acestei mari puteri își are obârșia în statul sunnit fondat de turci în nord-vestul Anatoliei, sub oblăduirea lui Osman I, fiind considerat fondatorul imperiului.

Mahomed (Mehmed) al II-lea este considerat de istoricii turci, dar și de către erudiții occidentali ca fiind cheia succesului otomanilor. Văzut încă de la vârsta de 19 ani, când a devenit sultan, ca un ilustru strategic, sub domnia sa Imperiul a fost reorganizat, căpătând proporții colosale.

Expansiunea Imperiului Otoman a început odată cu ocuparea Peninsulei Balcanice, sub conducerea lui Murad I, între 1362 – 1389 și prăbușirea Constantinopolului (Istambul în prezent) în 1453, care devine cea de-a treia capitală a Imperiului. Declinul Imperiului Bizantin a reprezentat o catastrofă mondială, fiind asociat cu subjugarea Troiei. Continuă să citești Imperiul Otoman – o superputere timp de şase secole

Constantin Brâncoveanu – sfântul domnitor al Țării Românești

Constantin Brâncoveanu (n. 1654 – d. 15/26 august 1714), a fost domnitorul Țării Românești timp de 26 de ani, între 1688 și 1714. În timpul acestui domnitor care a fost martirizat la Istanbul de către tuci, Țara Românească s-a bucurat de o dezvoltare considerabilă a vieții spirituale, de pace și de o perioadă marcată de o puternică înflorire culturală. A fost una dintre cele mai lungi domnii ale Principatelor Române.

Domnitorul s-a născut la Brâncoveni, într-o veche familie de boieri, ca fiu al lui Matei Brâncoveanu și al Stancăi care era sora lui Șerban Cantacuzino, fost domn al Țării Românești. Constantin Cantacuzino a fost cel care s-a ocupat de creșterea lui după ce a rămas orfan și este cel care i-a oferit o educație aleasă, învățându-l limbi precum latina, greaca și slavonă. Continuă să citești Constantin Brâncoveanu – sfântul domnitor al Țării Românești