Ecoul unei blândeți intime răsună tainic printre vocile prezente. Se picură în aer cuvinte sacre, ce definesc chintesența unui portret adormit. Pașii ei pictează atmosfera în nuanțele spiritului nevăzut de ochii trupești, ci adulmecat de lacrima unui dor pitit după seninul privirii lui…
Se leagănă-n tablouri mireasma amintirii pătrunse de eternitate, sfințind gândul orbilor captivi în planul fizic, ce, naivi, o cred pierdută odată cu trupul de femeie. Dar sufletul simte mângâierea ei, ce încuviințează din lumină comemorarea. Privirea lui e în pământ, stinsă de dor, dar glasul celor care o pomenesc îi îmbălsămează auzul, strecurându-i în inimă speranța.