Vernisajul expoziției organizate de Gheorghe Zărnescu cu un colaj de Dany Madlen-Zărnescu din 23 aprilie 2018, de la Galeria „Nouă” din Bacău, configurează un univers plastic de certă profunzime reflexivă și prospețime.
Expoziția se adresează oamenilor care au nevoie să li se vorbească despre ce e mai ascuns și nemărturisit în ei: idei, forme vizuale complexe, astfel încât orice privitor găsește puncte de reper la care să se poată raporta.
Minutele trec ca și apele, iar tu continui să rămâi ca și pietrele printre amintiri. Trăim un paradox, ne grăbim pașii spre viitor, dar în același timp, ne legăm cu zece noduri de trecut, atât de strâns, până se ajunge la durere și țipăm…încercăm să ne dăm drumul, să ne eliberăm de tot ce ne ține legați, legați la mâini, la ochi, la gură, legați în casă, în trecut, legați de un copac, de o amintire, legați de timp, legați de un sfârșit. Ne vrem liberi! Simțim nevoia de libertate.
Libertatea. Sunt doar cinci consoane și cinci vocale, care, încâlcite frumos, dau existență acestui cuvânt, ce are o definiție cameleonică în simțurile fiecăruia dintre noi. Atunci când nu poți explică ce e aia – libertatea – ia o pauză din rutina haosului, oprește-ți timpul unde nu există pereți, închide ochii, dă volumul mai tare la interiorul tău, inspiră și expiră adânc, apoi deschide-ți ochii și privește cerul. Uită-te atent la el. El o să îți spună ce înseamnă libertatea pentru tine. Cerul. Albastrul din el.
Eu am învățat să nu renunț la artă, să continuu să o explorez și să o savurez. Am învățat-o și pe ea să mă hrănească, să-mi asigure existența cu toate cele necesare și să mă și alinte, din când în când, ca să mă simt iubită.
Deja de câțiva ani încoace caut cu îndârjire oameni care să mă inspire și să-mi mențină vie speranța că arta nu a murit. Că mai există artiști care-și caută muza, care abia așteaptă se termine o lucrare și să o înceapă pe cealaltă. Și nu-mi ajunge doar unul. Vreau să cunosc mulți astfel de artiști, să mă conving că există o rețea ascunsă-n lumea asta de care știu doar ei. Și comunică între dânșii, telepatic, precum delfinii. Că există o conexiune. Și tare vreau să pătrund în rețeaua asta și să fac parte din ea.
Ieri am cunoscut un astfel de om dintr-o astfel de rețea: Gheorghe Zărnescu, sculptor, dar și pictor. Este absolvent al Universității Naționale de Arte din București, în prezent activând la Bacău, ca artist plastic, dar și profesor la Colegiul Național de Artă „George Apostu” din urbea lui Bacovia. Artistul consideră că ar fi mult prea trist dacă s-ar limita doar la sculptură, de aceea se orientează și spre pictură și artă fotografică. Dacă există potențial, nu trebuie inhibat, ci stimulat și crescut.
Într-o dimineață de sâmbătă, plină de soare pe cer, mi-am înșfăcat un mini băgăjel și am pornit spre autogară, de unde aveam să iau autobuzul către Bacău. Mult așteptata mea escapadă avea să înceapă a prinde contur. Mi-am lipit ochii de geam și cam tot drumul mi-am bucurat sufletul cu peisajele minunate care-mi săreau pe fugite în ochi. Orologiul bătea ora 10:00, drumul meu avea sa se sfârșească în curând, iar eu mai aveam puțin și întâlneam bogățiile Bacăului, ce parcă m-așteptau de ceva vreme. Am ajuns la destinație, așteptarea luase sfârșit.
Mi-am revăzut colegele din echipa EduSoft, care într-un timp neașteptat mi-au devenit ca o a doua familie, am zăbovit rebele prin oraș, ne-am bucurat de razele soarelui care ne călăuzeau plimbarea, după care ne-am îndreptat nerăbdătoare către Centrul Internațional de Cultură și Artă „George Apostu”, unde urma să participăm la o succesiune de evenimente deosebite și pline de viață. Zic pline de viață referindu-mă în special la expoziția pictorului Emil Cassian Dumitraş, un om modest, dar care ne-a îmbrățișat pe toți cu sufletul său bogat și plin de culoare.
Ne-am mutat apoi într-o încăpere rustică, unde domul regizor Alexa Visarion ne-a bucurat și ne-a schițat senine zâmbete pe ale noastre chipuri. Ne-am hrănit dragostea și curiozitatea prin glasul calm al domnului regizor, care parcă rostea o poveste ce nu ne-am fi dorit să ia sfârșit.
Negru animal, negru cărbune, negru de anilină, negru de cerneală, negru de fildeș, negru de carbon, negru de fum, negru de lignit – sub coroana acestei nonculori pensula timpului și-a șters urma de vopsea pe pereții sufletelor adunate la umbra stelelor Carului Mare de pe cerul cultural băcăuan. Desăvârșită artistă, talent transpus și glorificat prin prisma ochilor și hotarelor de inimi ce îi duc dorul operei sale, Dany Madlen rămâne ceea ce Bacăul de azi nu va mai fi mâine fără ea: corifeu al artei și muza nopții.
Doi îndrăgostiți: mama și fiica – Dany și negrul. De fapt, acestea se redefinesc și își dau viață una alteia reciproc, nemaiștiindu-se cine a fost cea dintâi.
Dacă negru, atunci Dany Madlen!
Pe 20 aprilie, frumos mijloc de primăvară, „Galeria Nouă” de pe strada Nicolae Bălcescu, nr. 12 a găzduit curcubeul din a cărui paletă Soarele – plasticiana Dany Madlen, printr-o textură ludică a visului real de-a-și zugrăvi cosmosul pe pământ – a răscolit în iubitorii de artă cu ajutorul tablourilor suspendate pe pereții sălii în așteptarea ochilor ce rădăcini au prins pe negrul care absorbise lumina, absorbise pe privitor.
Gheorghe Zărnescu
Absolut! Vernisajul „Dialog cu Dany Madlen” a pus în rame desene, cuprinzând colaje și sculpturi realizate de două perechi de mâini dibace ce aparțin unor suflete-pereche, soții Zărnescu. Contemplare și emoții – toate acestea în negru au prins viață. Artiști printre artiști, discipoli printre maeștri și pur și simplu admiratori și nostalgici după ceea ce plasticiana și graficiana a reușit spre a se deda completamente pe durata unei vieți de om: negru pe negru pe negru pe negru.
Gheorghe Zărnescu, Dan Petrusca
Prieten al familiei, Mihai Chiuaru și-a exprimat plăcerea și emoțiile prin cuvinte, amintind despre frumusețea faptului de a o simți pe artistă alături, prin negru, acel negru născător de nebănuite culori, nuanțe și umbre.
„E și bucurie, și regret. E și viață, și moarte”. Expoziția a culminat cu frământări și amintiri ale trecutului, cu răscoliri în cuibul dragostei și al sufletului dăinuitor, înmuiat în culoare și expus. Expus ochiului și minții, cu riscul, minunatul risc, de a deveni lacrimă și de a nu fi șters vreodată de pe fața…iubitorului de frumos.
De la prima ediție, 1991, Saloanele Moldovei continuă să fie cea mai sigură punte de comunicare cultural-artistică pentru două centre românești importante, Bacău – Chișinău, ce respiră prin faima ceramicii și a lutului ars.
Maeștri distinși, devotați frumosului de la București, Chișinău și Iași s-au strâns la Bacău, într-o zi de octombrie, când soarele amplifică rugina frunzelor și mirosul de fructe coapte pe fundal colorat autumnal.
De la orele 10:30, Muzeul de Artă din Bacău, Galeriile „Frunzetti” și Muzeul de Istorie au găzduit un vernisaj de expoziții fantastice, 364 la număr, născute pe ambele maluri ale Prutului.
[timed-content-client show=”0:15:1000″ hide=”1:15:10000″ display=”div”]Invită-ne la telefon 0728882288, dacă vrei să scriem și despre evenimentul pe care îl organizezi tu.[/timed-content-client]
Despre ce se poate vorbi în luna octombrie, mai ales când miezul acestei săptămâni autumnale, 14-17.10.2015, este consacrat Zilelor Centrului de Cultură „George Apostu”? Cu siguranță despre Artă și nu numai! Căci nu se pot scurge aceste minunate zile fără a se aduna la un loc oameni frumoși, corifei ai vieții culturale băcăuane.
Zilele Centrului de Cultură „George Apostu” Bacău
Așa a fost și seara de 15 octombrie – o seară aparent obișnuită. Începând cu ora 16, la Muzeul de Artă Contemporană „George Apostu” s-a adunat lume multă, de salon, artiști plastici, care îmblânzesc piatra, ca Gheorghe Zărnescu, actori, profesori de la catedre, regizori, cântăreți, dar și îndrăgostiți de tot ce înseamnă cultură, veniți special să-și delecteze sufletele cu ambrozie.
Îndulcită cu arome de amintiri, întâlnirea de sâmbătă, 10 octombrie 2015, dedicată lansării albumului, Dany Madlen Zărnescu și comemorării marii artiste, ne-a făcut să trăim eternitatea croită din chip angelic de femeie.
Câteva ore de amintiri tainice ne-au pus față în față cu sufletul cald, care se ascunde sfios în tablourile ce parcă au prevestit întunericul.
De pe buzele tuturor, rude, prieteni, împătimiți de artă, se desprind ușor și se înalță spre cer, fărâme de amintiri, fărâme de suflet și păreri de rău.
Atunci când vocile celor care i-au cunoscut talentul s-au stins ușor, tablourile brodate cu negrul existenței noastre efemere, au început să strige în surdină.
Într-o dimineață de sâmbătă, plină de soare pe cer, mi-am înșfăcat un mini băgăjel și am pornit spre autogară, de unde a
veam să iau autobuzul către Bacău. Mult așteptata mea escapadă avea să înceapă a prinde contur. Mi-am lipit ochii de geam și cam tot drumul mi-am bucurat sufletul cu peisajele minunate care-mi săreau pe fugite în ochi. Orologiul bătea ora 10:00, drumul meu avea sa se sfârșească în curând, iar eu mai aveam puțin și întâlneam bogățiile Bacăului, ce parcă m-așteptau de ceva vreme. Am ajuns la destinație, așteptarea luase sfârșit.
