Etichetă: Gabriela Tabacaru

O fermă strângere de mână şi un zâmbet larg au dat tonul unei noi aventuri, spărgând amorţeala vremii şi apăsarea norilor înegriţi a ploaie cu vibraţia pozitivă a optimismului occidental. Turistă în toată puterea cuvântului, iat-o aflată în compania mea pe O., o simpatică franţuzoaică de un rafinament debordant, în faţa căreia se eschiva orice urmă posomorâtă de pe chipul meu, vădit afectat de trezitul de dimineaţă, în combinaţie cu tonurile gri ale vremii. Nu era primul city break în Iaşi, dar de această dată era mai drept să-l numesc primul meu séjour en ville. Am luat-o la paşi zgribuliţi, cu mâna încleştată pe umbrelă, alături de voioasa O. Părea că poartă cu sine o părticică din soarele Franţei. Întreaga ei atitudine grăia un slogan comercial bineştiut de oricine: “Londra. Ploaie. Vânt puternic. Coafura rezistă”. Doar că în prezentul context, ceea ce rezista era entuziasmul în istoricul nostru Iaşi.

Dar mai e o vorbă românească ce spune cam aşa: „După faptă şi răsplată”. Iar pentru că în capitala culturală a Moldovei respectăm tradiţiile, iată că am fost recompensată pentru buna mea purtare în calitate de ghid şi gazdă (calităţi remarcate de O. prin bunăvoinţa ei; departe de mine lauda de sine, preamărită divinitate şi stimate cititorule). Ajungând în faţa Catedralei Mitropolitane, raze de soare au risipit norii, luminând intrarea în sfântul lăcaş. O strălucire blândă ne-a încălzit inima, încărcându-ne cu spiritualitatea şi frumuseţea acestui loc binecuvântat de Dumnezeu. Solemnitatea bisericii se împletea cu parfumul binelui. Odată păşite înăuntru, am fost cuprinse de o pioşenie dulce, pe care, deşi insuflată de tainicul decor, o simţeam izvorând din interiorul nostru. O încăpere mare, în ale cărei înălţimi păreau că plutesc rugi fierbinţi ce-şi caută drumul spre Tatăl Ceresc, plasa în atemporalitate închegarea divinităţii cu cele pământeşti. Omul e mic, ca firul de nisip în deşertul întins, iar sfinţenia acestui loc reflecta în conştiinţa noastră umila condiţie umană, atât de firavă şi însetată de iubirea şi octrotirea Sfinţilor Părinţi.

Catedrala Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei este una dintre cele şase catedrale mitropolitane ortodoxe din România, ce se regăseşte astăzi pe lista monumentelor istorice, graţie strădaniei mitropolitului Veniamin Costachi, care a pus piatra de temelie a acestei biserici. Locul pe care a fost construită a cunoscut umbra a două lăcaşuri de cult mai vechi, ce dăinuiesc în amintire drept Biserica Albă şi Biserica Stretenia, din secolul al XV-lea, respectiv secolul al XVII-lea. Deşi bazele catedralei mitropolitane au fost puse în 1833, continuându-se lucrările după planurile arhitecţilor Gustav Freywald, Bucher şi Mihail Singurov până în anul 1839, în data de 23 mai 1857 s-a produs prăbuşirea boltei centrale, ceea ce a cauzat două decenii în care biserica a s-a aflat într-o stare precară.

În anul 1887 catedrala cunoaşte, în sfârşit, o perioadă înfloritoare, spre bucuria întregii naţiuni ortodoxe, care pe data de 23 aprilie a sărbătorit alături de familia regală sfinţirea acestui monument bisericesc. Primul rege al României, Carol I, a făcut donaţii consistente din recunoştinţă pentru valoroasa însemnătate a oraşului Iaşi, cel pe care îl identifica drept „a doua mea capitală”.

Fiind legată de numele casei regale, sfânta catedrală mitropolitană îşi sporeşte frumuseţea şi printr-un ales decor dat de podoabele artistice ce poartă amprenta pictorului bucureştean Gheorghe Tattarescu. Influenţa renascentistă respectă canoanele Erminiei ortodoxe, trăsăturile picturii occidentale îmbinându-se atât cu spiritualitatea picturii bisericeşti din Romania secolului al XIX-lea, cât şi cu neoclasicismul de factură italiană a cărei rigoare a fusese cunoscută de artist în anii de studiu petrecuţi la Academia di San Luca din Roma.

Dincolo de suflul arhitectural preţios, esenţa religioasă este ţinută cu sfinţenie în inima catedralei, păstrând neclintite zidurile tari ale creştinătăţii. Un an binecuvântat a fost 1889, când o veritabilă fărâmă de palpabilă divinitate a fost adusă spre a se odihni în veşnicie alături de racla argintată cu osemintele marelui Mitropolit al Moldovei şi Sucevei, Veniamin Costachi. Cinstitele moaşte ale preacinstitei Cuvioase Parascheva au fost aduse de la biserica Trei Ierarhi, ţinând biserica întru nemărginită sfinţenie. De atunci, Catedrala Mitropolitană are trei sărbători patronale: Întâmpinarea Domnului la 2 februarie, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe la 23 aprilie şi Cuvioasa Parascheva la 14 octombrie. Nu doar cu preacinstite sărbători a fost îmbogăţită biserica, ci şi cu un continuu flux de credincioşi care îşi cinstesc de-a pururi sfinţii, veghind neîntrerupt la căpătâiul Cuvioasei.

Un lung şir de oameni aştepta şi de această dată să se închine la moaştele aşezate în partea dreaptă a pronaosului, atrăgând atenţia simpaticei O., care găsi cel puţin interesant acest obicei creştin de a păstra astfel trupul sfintei. O admiraţie sfioasă îi petrecu pe cei ce sărutau frumos-împodobita raclă, care alcătuiau un emoţionant tablou duhovnicesc, pictat cu rugi şoptite în taină. Un suflu de sfinţenie inundă simţurile noastre, atât de desprinse acum de cele lumeşti şi ancorate într-un vid spiritual mângâietor. Catedrala Mitropolitană din Iaşi, o perlă a ortodoxiei, închide într-însa un Eden ţesut din credinţă, dăinuind în istoricul Iaşi drept o cetate a sufletelor.

Gabriela Tăbăcaru