O ierarhie subiectivă a genurilor artistice

Ierarhizarea genurilor artistice se poate face pe diferite criterii, precum criteriul perioadei istorice ori al cerinţei de piaţă. Ceea ce se vinde, devine important în societate şi implicit vizibil. În trecut, importantă şi predominantă ca mediu artistic era pictura, desenul reprezentând doar cadrul picturii, structura pe care aceasta prinde formă. În arta medievală şi perioada renascentistă de pildă, predominau pictura, sculptura şi arhitectura, iar desenul era stadiul pregătitor, etapa de cercetare formală a subiectului ce urma a fi reprezentat în unul din mediile amintite. În arta antică predomina sculptura, cu statuile în mărime naturală sau supradimensionată a unor personaje mitologice, biblice sau ale filozofilor şi arhitectura.

Din arta medievală ne-au rămas diferite reprezentări biblice sub forma picturii, a mozaicului sau a sculpturii. Până în perioada Renaşterii vorbim de aceleaşi medii şi genuri artistice, de reprezentări figurative de oameni, animale şi motive vegetale. Odată cu Renaşterea se impune ca gen predominant portretul ori portretele de familie, iar ulterior din fundalul unor portrete se desprinde peisajul, care devine un gen independent şi foarte explorat mai ales în arta modernă, în direcţii precum Romantismul, Realismul şi Impresionismul, dar şi anterior în Baroc şi Rococo. În arta olandeză de secol VII se regăseau genuri precum scenele de gen, portretele, naturile statice şi peisaje în număr mai redus.

Odată cu arta modernă, genurilor enumerate deja li s-au adăugat altele noi precum fotografia, filmul, readymade-ul, performance-ul, happening-ul şi a început să se practice combinarea diferitelor medii pentru a accentua sentimentul ori mesajul. Indiferent de perioada artistică la care ne referim, mereu au existat două categorii de genuri, cunoscute drept arte majore (pictură, sculptură, grafică) şi arte minore (arte decorative). Doar că odată cu apariţia noilor genuri de artă (fotografia, filmul, readymade-ul…) lucrurile se schimbă şi nu putem afirma că ele ar fi inferioare picturii, graficii ori sculpturii. Vorbim de perioade diferite, de o evoluţie a artei de câteva secole, de schimbări de viziune şi mentalitate, astfel că avem datoria de a le înţelege şi de a acorda fiecărui gen de artă locul cuvenit.

De pildă, fotografia şi-a disputat mulţi ani statutul în cadrul mediilor artistice, dar azi nu o putem exclude din rândul artelor majore. Fiecare gen şi mediu artistic este un mod diferit de raportare la realitate sau la propria subiectivitate, fiecare are capacitatea de a produce tipuri diferite de reprezentări vizuale, care în lipsa exagerării de orice fel, pot fi la fel de valide, expresive şi purtătoare de valoare estetică.

 

Cosmina-Marcela Oltean

Fotografia – eternizarea imaginii

Secolul al XIX-lea înregistrează data nașterii fotografiei: 7 ianuarie 1839, când fizicianul francez François Jean Dominique Arago (1786-1853) a făcut o comunicare pe teme fotografice la Academia de științe din Paris. Au urmat alți pionieri veritabili ai artei fotografice precum Joseph Nicéphore Niépce (1765-1833), alt nume fiind Louis-Jacques-Mandé Daguerre (1787-1851). Niépce, în anul 1826, reușește să obțină cu un timp de expunere de 8 ore, pe o placă de cupru, cu un strat de bitum, prima fotografie, și anume o vedere în curtea unei case de la țară. Primul pas fusese făcut. Termenul de fotografie derivă din cuvintele grecești photon, lumină și grapho, a scrie; așadar, a scrie cu lumină. Dar ce drum lung a trebuit să străbatem până la descoperirea camerei obscure, până la fotografia care să ne reprezinte în fel și fel de ipostaze.

Continuă să citești Fotografia – eternizarea imaginii

Lumea e a ta

Mulți ar spune că nu există o pasiune mai frumoasă decât călătoritul. Plimbându-ți pașii prin lume, devii conștient de ceea ce te înconjoară, precum și de tine însuți. Nu este ușor să-ți pui viața într-o valiză și să pornești la drum, neștiind unde vei ajunge și când (sau dacă) te vei întoarce,  însă poți încerca să evadezi din când în când din mediul în care te învârți constant și să pleci într-o călătorie măcar de scurtă durată.

De ce să pleci?

Pentru că uneori viața în același loc poate deveni sufocantă. Oamenii sunt mereu aceiași, clădirile nu-ți mai atrag privirea nici prin arhitectură, nici prin culori, iar străduțele deja le știi pe de rost pentru că ani întregi le-ai străbătut în fiecare zi. Te-ai săturat de aceleași cafenele, de aceleași restaurante unde mâncarea nu se schimbă niciodată, de aceleași baruri unde ai memorat deja meniul. Uneori, până și aerul te plictisește. Dacă mai ai și un job la care singura parte mai puțin banală este reprezentată de weekend-uri, lista este completă.

Faptul că simți nevoia de a evada dintr-un loc în care crezi că ai poposit prea mult nu este singurul motiv pentru care ar trebui să călătorești. Când iei contact cu alte culturi, îți dai seama cât de diversă este lumea de fapt. Poate dacă fiecare om ar călători, nu ar mai exista atâta ură pentru tot ceea ce este diferit. Este destul de greu și improbabil să fii și călător și ignorant în același timp. Învață să respecți și să apreciezi obiceiurile și valorile celor pe care îi vizitezi, fără a trece însă cu vederea peste posibilele defecte sau erori în gândire ale acestora. Orice popor are neajunsurile sale, chiar dacă din exterior pare a fi perfect.

Continuă să citești Lumea e a ta

Frumuseţe de succes

Paşi grăbiţi întipăresc pe trotuar direcţii întortocheate, pe care-şi plimbă trupurile mii de trecători purtaţi de griji cotidiene. Ca un grăunte de nisip se vede chipul omului pierdut în mulţime, scăldând decorul gri  în revărsari de simţire mută, redată de-o grimasă. Cu aceiaşi ochi şi acelaşi buze se alcătuiesc identităţi diferite. Oamenii sunt toţi la fel, la fel de diverşi. Printre noiane de felurite trăsaturi, privirea oboseşte a mai cerceta expresii zugrăvite pe feţe în mişcare, ce apar şi dispar, mişunând zilnic pe străzi. E un val neîntrerupt de trecători, ale căror însuşiri se amestecă într-o singură culoare. Atunci se distinge ea…

georgiana_munteanu
Georgiana Munteanu

Linii fine prind contur în zare, captând atenţia ochiului distrat. Se arată tot mai clar un trup zvelt de femeie, ce-şi poartă cu încredere umbletul. Pasul ei ferm se aşterne elegant, dezvăluind piciorul lung ce-şi face loc de sub mângâierea fină a rochiei. Ea pare a fi desupra tuturor, croindu-şi drum prin pânza de căutături ce i se aruncă-n cale. Pe fundalul unui tablou aglomerat silueta ei se lămureşte dulce, închegând în juru-i admiraţie unanimă. Poartă cu sine o pată de mister, ce i se amestecă-n privirea de smarald, care se desluşeşte limpede de sub geana tăciune. Din mersul demn de mai-nainte se-opreşte cu un zâmbet senin, aidoma sufletului ei sincer, ce se dezvăluie printr-o înfăţişare caldă şi-o strângere de mână care întâmpină cu nebănuită prietenie. Alura unei dive se contopeşte cu un spirit modest, care uimeşte prin gesturi pline de naturaleţe, ce debordeaza simplitate şi eleganţă. E o combinaţie periculoasă, ce te ţine în hipnoză garantată.

Continuă să citești Frumuseţe de succes

Selfie – fotografia iluziei

Poate părea ciudat, însă fenomenul ,,selfie” are tradiţii străvechi în rândul iubitorilor de sine.

Una dintre primele atestări în acest sens aparţine Fraţilor Grimm care, pe la începutul veacului XIX, descriau o asemenea procedură: ,,Oglindă oglinjoară/ Cine este cea mai frumoasă din ţară?” La această întrebare oglinjoara răspundea prin ,,like” sau ,,dislike”, în funcţie de cum mărul otrăvit acţiona sau nu asupra aparatului digestiv al Albei-ca-Zăpada. De vreme ce proprietara dispozitivului amintit nu ştia ce-i iubirea de oameni, în mod cert mesajul oglinzii era ceva de genul ,,like” şi nu ,,love” atunci când vrăjitoarea deţinea supremaţia, iar când nu, mesajul era ca un duş rece, demn de invidia posesorului locului doi.

selfie_maimuta

Continuă să citești Selfie – fotografia iluziei

Frumosul în pictură, sculptură și fotografie

Nicoleta_M
Nicoleta Mărgineanu

Nicoleta Mărgineanu este elevă la Colegiul de Artă „George Apostu” din Bacău, iar din mâinile ei se nasc forme speciale ale lemnului. „Sculptura este una dintre artele care nu pot fi făcute decât cu mare efort”, spunea Emil Simandan; atunci cum poate aceasta firavă tânără să atragă atenția prin creațiile sale?!

Nicoleta a ales să studieze artele luând drept sursă de inspirație natura cu frumusețea ei, și fotografia. „Mă inspiră fotografia și energia oamenilor. Fiecare om se regăsește în ceva anume, iar eu am găsit în jurul meu ceea ce am nevoie pentru a crea”, spune Nicoleta. Dovada muncii sale stă în desene, picturi, modelaj, natură statică, schițe în cărbune, picturi pe perete și sculpturi. A participat la multe concursuri și a câștigat premii la expoziții. La Muzeul de Istorie a avut expuse icoane, creații cu teme istorice, cum ar fi Istoria Românilor sau Roma Antică. Cea mai mare pictură pe care a realizat-o cuprinde o planșă de 50×70 cm, iar cea mai mică una de pe 20x15cm.

Cochetează cu modellingul

Nicoleta speră să-și continue studiile în afară, dar în lipsa acestei posibilități va alege să studieze Artele Vizuale în București sau la Facultatea de Artă „George Enescu” din Iași.

Pe lângă artă, Nicoleta iubește modellingul și a început o carieră în acest domeniu acum câteva luni.

Continuă să citești Frumosul în pictură, sculptură și fotografie

Oglindă oglinjoară #selfie

Odată cu revoluția tehnologică și răspândirea popularității rețelelor de socializare în rândul tinerilor, precum și apariția telefoanelor mobile performante, observăm o  tendință cu totul nouă de a face poze.

taniusa_selfieUn selfie este o fotografie pe care individul și-o face singur cu un aparat digital, sau de cele mai mult ori cu camera frontală a telefonului mobil, destinată postării ei pe o rețea de socializare. Nu știm exact care sunt cauzele care le fac pe domnișoare să petreacă timpul la oglindă facând o mulțime de poze în căutarea selfie-ului perfect. Părerile sunt împărțite la acest capitol. Unii afirmă că este o modalitate de exprimare, fiind un lucru creativ ce ține de imaginație și artă. Alții însă susțin că este o problemă care trebuie rezolvată și adevărata artă e atunci când imaginea îți trezește adevărate emoții.

Like-urile pe care le primește cineva postând un selfie pe Facebook nu fac decât să-i alimenteze goana acestuia după „aprobarea” publicului. O fi oare problema în lipsa de afecțiune și dragoste pentru persoana proprie, o foame emoțională? Sau o modalitate prin care încercăm cu disperare să obținem atenția și cuvintele de bine care ne lipsesc prin intermediul acestui fenomen în masă?

Continuă să citești Oglindă oglinjoară #selfie