Arhive emotii - Revista EduSoft

Terapie prin culoare, alături de Carmen Poenaru

În după-amiaza zilei de 25 martie, care nu pretindea a fi prea prietenoasă, cu cerul cam mohorât și cu soarele aproape stins, m-am pomenit într-un adevărat paradis de culoare, cu forme fel de fel și linii care mai de care mai năstrușnice. Simțeam nevoia de culoarea, dar, nu m-am gândit nicidecum că ușile Galeriilor „Alfa” o să-mi deschidă drumul spre o adevărată oază de culoare.

M-am trezit pur și simplu copleșită de culori fierbinți ca zilele toride de vară, dar și mângâiată subtil de nuanțe calde, plăpânde, vestitoare ale primăverii.

Pășind mai adânc în acest basm străvechi, scăldat în patimi, doruri și iubiri, am descoperit-o pe cea care a dat viață acestui paradis colorat, doamna Carmen Poenaru. O apariție la fel de dinamică și plină de culoare precum lucrările înmănunchiate în albumul intitulat, „Rezonanța culorii”.

Am pătruns tiptil în laboratorul de alchimie al sufletului artistei, acolo unde a adunat ani de-a rândul emoții fel de fel, stări, imagini, reflexii, pe care le-a distilat cu grijă, le-a prelucrat și șlefuit cu mare atenție, ca să le pună în evidență esența pură.

Continuă să citești Terapie prin culoare, alături de Carmen Poenaru

Mama – oglinda tinereții veșnice

Mama, tu eşti oglinda tinereții veșnice, oceanul adânc al purei iubiri. În lumea asta rece, tu ai fost prima care m-a strâns în brațele-i calde şi care mi-a protejat leagănul copilăriei mele, cu prețul vieții sale. Ochii tăi mamă, ochii tăi i-am zărit întâia oară, când la pieptul tău am privit lumea toată, iar vocea ta, vocea ta mi-a făcut urechile şi sufletul să vibreze de emoție si de bucurie. Mamă, tu ai fost de atunci pentru mine surâsul etern care-mi umple si astăzi întreaga ființă. M-ai ascuns mereu de lacrimile tale, mi-ai zâmbit în fiece clipă, în care te durea plecarea mea. Acum mamă am crescut, dar tot eu ramân comoara ta.

Tu, mamă, reînvii în mine primăvara de mult apusă când problemele mă copleșesc, tu mă prinzi de mână și-n palmele tale parcă se repetă veșnicia, un infinit de iubire care mă cuprinde și-mi mângâie sufletul obosit.

Mamă, dulcele meu Rai, tu mă primești mereu acasă, în inima ta ce se aseamănă unui tărâm cu brațele deschise în care liniștea mă copleșește și pacea îmi îmbracă întreaga ființă.

Mama, șiraguri de zile vor trece, dar tu mereu mă vei aștepta cu soarele cald în ochii tăi plânși de dorul meu, mereu mă vei ierta și mamă, indiferent de câți oameni vor bate la ușa sufletului meu, doar tu ai rămâne lângă odorul tău, iar eu draga mea rază de soare, te neglijez de multe ori și mă cuprinde teama, teama că n-aș reuși într-o viața să-ți arăt cât însemni tu pentru mine, draga mea veșnicie, MAMĂ!

Ioana-Sandrina Gheorghiu

Dascălii noștri – semănători de lumină

Dascălii, îngeri blânzi, cu vorba dulce, cu mângâiere părintească și suflet cald.

E lucru mare să fii profesor, căci, în ciuda faptului că noianul timpului le-ncărunțește părul și le-mpovărează mersul, licărirea blândă din ochi le dăinuie veșnic.

Un profesor, nu e numai omul care-ți ghidează pașii spre succes, ci e și cel care contribuie la formarea ta ca personalitate, purtându-te pe aripile înțelepciunii.

Îmi amintesc și-acum cu drag de prima mea învățătoare și cu siguranță cu toții vă amintiți de doamna blândă, pe care ați privit-o cu ochi mari și sinceri de copil, ce aveau o strălucire aparte în acea zi și abia se zăreau după buchetul mare de flori, pe care bineînțeles vi-l pregătiseră mama pentru acea zi mare.

Care te-a luat ușor de mânuță și te-a condus în sala de clasă, ce tare-a mai râs de stângăciile și peripețiile tale și tare te-a plâns la despărțire.

De acolo pornește totul, din acea bancă mică, în care nu prea-ți place să stai și te sucești într-una, căci, până acum joaca nu te-a prea lăsat să stai în loc.

Continuă să citești Dascălii noștri – semănători de lumină

Fricile nu fac decât să ne amintească că suntem oameni

Ne temem de ploaie, ne temem de vânt, ne temem de doruri, ne temem de un gând…

Omul, o ființă atât de misterioasă, dar care poate fi citită dintr-o privire, măcinată de atâtea gânduri, dar născute dintr-o singură temere, teama de a rămâne singur, teama de a nu reuși, frica de Dumnezeu.

Ne credem de cele mai multe ori atât de invincibili, dar în unele momente tensionate vedem cât de neputincioși suntem de fapt.

Da, omul are puterea să ridice edificii mărețe, să fie doar în câteva ore la celălalt capăt al pământului, acolo unde-l duc gândurile, dar uneori nu are puterea să facă aparent cel mai simplu lucru, să-și controleze emoțiile.

Pe toate le poate face, la toate se crede bun, însă în fața gândurilor care-l macină și a lui Dumnezeu, omul nu e decât o frunză purtată de vânt.

Continuă să citești Fricile nu fac decât să ne amintească că suntem oameni

Legătura minte – trup

În ultimii 50 de ani cercetările ştiinţifice au făcut numeroase sforţări pentru a înţelege legătura creată între minte şi trup, mai exact modul în care gândurile şi sentimentele noastre influenţează starea de sănătate a organismului. Având eticheta de efectul placebo, psibilitatea de vindecare prin puterea gândului încă suscită întrebări în rândul multor medici.

În ciuda reticenţelor unora, există dovezi ştiinţifice conform cărora modalitatea în care gândim şi emoţiile, sentimentele pe care le dezvoltăm faţă de diversele aspecte ale realităţii exterioare au un impact major asupra corpului uman. Astfel, demonstrarea efectelor trupeşti ale stărilor mentale constituie unul dintre centrele de interes ale lumii medicale. Continuă să citești Legătura minte – trup