Arta, un mod de viață: Laura Popescu

Este oare posibil ca arta să devină un mod de viață? Se poate scoate atâta inspirație din natură cât să-i poți reda frumusețea prin desen, sculptură sau grafică? Poți alege să îți petreci aproape tot timpul schițând chipuri, trasând linii, în scopul de a surprinde cadre, etape, modele sau locuri?

art 6 -1

Elevă a Liceului de Artă, Laura Popescu a ales să-și trăiască fiecare etapă a vieții prin artă, afirmând ea însăsi că întoarcerea la natură transformă oamenii triști în oameni plini de speranță, ajutând la descoperirea de sine a fiecaruia dintre noi.

„Pictura poate vorbi la fel cum muzica o face”, spune Laura. Iată că într-un timp relativ scurt ajungi să înțelegi ce leagă și ce aduce împreuna doua elemente create de Dumnezeu, omul si natura.

Continuă să citești Arta, un mod de viață: Laura Popescu

Marian Rusu – bursier la Google

 Oricine are voință și curaj poate să realizeze ceea ce își dorește. Un exemplu bun atașat definiției de mai sus este cazul lui Marian Rusu, student în anul III la Informatică, în Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău.

El este unul dintre studenții cu dizabilități (probleme cu ochii), care a ajuns să lucreze pentru Google după ce a aflat de la unul din colegii săi de liceu de înscrierile și de preselecțiile organizate de aceștia.

„In anul I de facultate am fost informat de către un coleg de liceu de programul Google EMEA Scholarship for Students with Disabilities prin care Google încearcă să ajute, oferind o bursă în valoare de 7000 EURO studenților cu adevărat pasionați de informatică în ciudă dizabilității lor”, a declarat Marian Rusu.

MarianRusu-Google

Continuă să citești Marian Rusu – bursier la Google

Un desert cu binecuvântare

Doamna Lilișoara ne dezvăluie secretele unui desert dumnezeiesc – coliva! Preparatul din grâu fiert amestecat cu zahăr și nuci, care se împarte de pomană și care este atât de cunoscut în rândul românilor, reprezintă astăzi o și mai mare atracție pentru felul în care este ornat. Doamna Maria Cucu a început să orneze colive dorind să aducă mulțumire Maicii Domnului: “Am vrut să fac ceva cu care să Îi mulțumesc și eu la rândul meu, iar ideea mi-a venit în biserică, atunci când am observat că lumea nu mai știe să prepare această rețetă. Am primit binecuvântarea starețului de la Mănăstirea Neamț și prima colivă ornată a fost cu Maica Domnului și Iisus binecuvântând. Mi s-a spus că îmi va fi foarte greu, pentru că este nevoie de multă răbdare și timp, dar m-am ambiționat să fac acest lucru și am și reușit după scurtă vreme.”

Continuă să citești Un desert cu binecuvântare

Desen în pulbere de creion și carbune

O tânără talentată, Elena Paula, ne dezvăluie povestea ei

Dintodeauna mi-a plăcut să desenez şi reuşeam înca de cand eram mica sa reproduc imagini din carti, reviste sau tablouri. Aveam mereu desene expuse pe holurile scolii si chiar participam a concursuri de desen. Am luat premiul I în Scoala Generala, iar în ultimul an de liceu premiul I de Maestru Caligraf. Nu am mers mai departe pe calea aceasta, fiindca preferat sa urmez un liceu care m-ar fi putut ajuta sa am un loc de munca mai potrivit zilelor noastre. Asa ca am lasat desenul în categoria hobby-urilor. Nu am optat pentru Facultatea de Arte nici dupa ce am absolvit liceul, ci m-am înscris la Facultatea de Litere, pe sectia de Traducere si Interpretare în cadrul Universitatii „Vasile Alecsandri” din Bacau. În anul I am încercat sa desenez chipul unui prieten, curioasa fiind de rezultat, si mi-a placut reactia celorlalti, entuziasmul cu care primeau ideea de portret si dorinta lor de a-si vedea chipurile creionate. Desen dupa desen, am ajuns sa surpind trasaturile si particularitatile fiecarui chip în parte si mi-am dorit sa pot sa fac mai mult de atât. Pâna în prezent am ajuns la aproape 260 de portrete. Am desenat chiar un autoportert din creion si lac de unghii, iar un altul din culori si farduri. Bucuria mea a fost atunci când am reusit sa desenez portrete în dimensiuni mari 60x40cm si asta mi-a stârnit curiozitatea de a reusi sa desenez cât mai realist. Continuă să citești Desen în pulbere de creion și carbune

Raluca Pichiu – un câștig pentru dans!

Dansul are puterea de a ne înviora, făcându-ne să fim mai optimiști și mai încrezători în forțele proprii. Este cunoscut drept un mijloc de exprimare a unui mesaj printr-o succesiune de mișcări ritmice, variate și expresive ale corpului, executate în ritmul muzicii, cu un caracter de artă sau de divertisment.

Raluca Pichiu, dansatoare și creatoare de modă
Raluca Pichiu, dansatoare și creatoare de modă

Există oameni care transformă dansul într-o profesie, combinând pasiunea cu modul de a-și câștiga existența. Raluca Pichiu este o tânără antrenoare de dans sportiv, pe care mulţi părinţi din Bacău o cunosc drept instructoarea de dans a copiilor de toate vârstele, care doresc să practice şi să se perfecţioneze în arta mișcării ritmate.

Raluca Pichiu îmbină mai multe stiluri de dans, iar asta îi atrage pe cursanţii ei. Îşi împarte timpul între dans şi şcoală (fiind studentă la Litere, la Universitatea „Vasile Alecsandri”) şi am oprit-o pentru câteva momente să ne spună povestea ei și ce planuri de viitor are în lumea dansului.

La vârsta de 6 ani, părinţii au înscris-o pe Raluca la Clubul de dans sportiv “Distinct”, unde ea  a fost impresionată și a dorit să înveţe cât mai multe. „Mă definea o sete de cunoaştere şi minuţiozitate” spune Raluca referindu-se la primul ei contact cu dansul sportiv, care a pus stăpanire pe ea imediat. „Dansam oriunde puteam şi cât de mult mă ţineau picioarele. Mi-am dat seama că asta este ceea ce vreau să fac de acum inainte. Am ales dansul, iar dansul m-a ales pe mine.” După mulţi ani de muncă, Raluca a reuşit să ajungă instructor de dans, iar acum predă ore de dans multor copii din Bacău. Continuă să citești Raluca Pichiu – un câștig pentru dans!

Frumosul în pictură, sculptură și fotografie

Nicoleta_M
Nicoleta Mărgineanu

Nicoleta Mărgineanu este elevă la Colegiul de Artă „George Apostu” din Bacău, iar din mâinile ei se nasc forme speciale ale lemnului. „Sculptura este una dintre artele care nu pot fi făcute decât cu mare efort”, spunea Emil Simandan; atunci cum poate aceasta firavă tânără să atragă atenția prin creațiile sale?!

Nicoleta a ales să studieze artele luând drept sursă de inspirație natura cu frumusețea ei, și fotografia. „Mă inspiră fotografia și energia oamenilor. Fiecare om se regăsește în ceva anume, iar eu am găsit în jurul meu ceea ce am nevoie pentru a crea”, spune Nicoleta. Dovada muncii sale stă în desene, picturi, modelaj, natură statică, schițe în cărbune, picturi pe perete și sculpturi. A participat la multe concursuri și a câștigat premii la expoziții. La Muzeul de Istorie a avut expuse icoane, creații cu teme istorice, cum ar fi Istoria Românilor sau Roma Antică. Cea mai mare pictură pe care a realizat-o cuprinde o planșă de 50×70 cm, iar cea mai mică una de pe 20x15cm.

Cochetează cu modellingul

Nicoleta speră să-și continue studiile în afară, dar în lipsa acestei posibilități va alege să studieze Artele Vizuale în București sau la Facultatea de Artă „George Enescu” din Iași.

Pe lângă artă, Nicoleta iubește modellingul și a început o carieră în acest domeniu acum câteva luni.

Continuă să citești Frumosul în pictură, sculptură și fotografie