Henrik Ibsen și drama de idei

hiHenrik Ibsen (n. 20 martie 1828 – d. 23 mai 1906) este catalogat ca cel mai important autor în literatura norvegiană și unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai literaturii universale. Abordarea sa inedită în dramaturgie va deveni un punct de referință  în literatura mondială.

Situația financiară a familiei s-a înrăutățit după nașterea lui Ibsen, iar depresia care i-a cuprins pe cei doi părinți îl va determina pe Ibsen să se avânte în forfota vieții la vârsta de 15 ani. Devine ucenicul unui farmacist și începe să scrie scurte povestiri. În 1849 publică prima sa operă, drama Catilina, a cărei versificație a fost influențată de stilul shakespearian. În 1862 publică Comedia iubirii (Kjærlighedens Komedie), o înfățișare satirică a căsătoriei. Reprezentările celor două piese nu au fost apreciate de public, Ibsen hotărând să se autoexileze în Italia și în Germania. Piesele scrise departe de locurile natale i-au conturat imaginea unui renumit și controversat dramaturg. Continuă să citești Henrik Ibsen și drama de idei

Caragiale și dramaturgia

I.L.Caragiale (n. 1852 – d. 9 iunie 1912), voce rezonantă a culturii române,  se numără printre cei mai de seamă scriitori ai literaturii noastre naționale, datorită activității sale inhttp://www.google.ro/imgres?imgurl=https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/e/eb/Ion_Luca_Caragiale_-_Foto03.jpg&imgrefurl=https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Luca_Caragiale&h=425&w=334&tbnid=cBb_8n7VlOxk3M:&tbnh=186&tbnw=146&usg=__hzsY87KkGcVz3E0R0KkxuC5XYJM=&docid=3krIHPN6cYuVpM&itg=1tense ca dramaturg, nuvelist, poet, director de teatru, ziarist dar și comentator politic.

S-a născut în satul Haimanale, în județul Prahova, localitate care astăzi îi poartă numele, într-o familie respectabilă în vremurile acelea; tatăl, Luca Ștefan Caragiale de profesie avocat, iar mama, Ecaterina Chiriac, urmașă a unei familii de origine greacă. Primele studii le urmează la Biserica „Sf. Gheorghe”, la Școala Domnească din Ploiești, ulterior absolvind Liceul „Sfinții Petru și Pavel”. Urmează Conservatorul de Artă, însă este nevoit să renunțe și ocupă funcția de copist la Tribunalul Prahova. În anul 1871 îl cunoaște pe Mihai Eminescu la Teatrul Național din București, unde fusese numit sufleor și copist. Pe cei doi îi va lega o strânsă prietenie, iar în 1889, anul trecerii în neființă a poetului romantic, Caragiale publică în memoria acestuia În Nirvana. Continuă să citești Caragiale și dramaturgia

Dramaturgia rusă și Anton Cehov

cehovAnton Pavlovici Cehov (n. 17 ianuarie 1860 – d. 29 ianuarie 1904), originar din Rusia, a conturat  viața societății rusești prin reprezentările sale artistice pline de însuflețire și de optimism. Abordarea sa artistică plurivalentă i-a adus un rol important, atât în dramaturgia universală, cât și în  nuvelistică, fiind cel care a deschis noi direcții prin viziunea sa inovatoare. Personalitate modestă, a considerat că opera lui nu va dăinui în timp, însă a conștientizat că scrierile lui stau la temelia unei autentice abordări literare.

În primii ani de studiu, nu era un elev eminent, dar se făcea remarcat și apreciat grație firii sale joviale. Primul contact cu scena l-a avut în adolescență, în calitate de actor amator în diferite spectacole. Din acea perioadă i-a încolțit aspirația ca piesele lui să fie montate și interpretate pe importante scene naționale și internaționale. De la autor de anecdote și ziarist s-a îndreptat către nuvele și drame cu un puternic impact asupra publicului și criticii vremii. Continuă să citești Dramaturgia rusă și Anton Cehov

Vasile Alecsandri – bardul de la Mirceşti

Vasile Alecsandri
Vasile Alecsandri

Vasile Alecsandri (1821-1890) s-a născut la Bacău, în Moldova, și a locuit la Mircești, în județul Iași. Alecsandri a fost un prolific scriitor român, dar și academician și om politic cu multe responsabilități. Participant la Revoluția din 1848, Alecsandri a fost un promotor al luptei pentru Unirea Principatelor Române și un sprijinitor al Războiului de Independenţă. Ca om politic, Vasile Alecsandri a îndeplinit numeroase misiuni diplomatice. A fost ministru de externe al Moldovei (nov. 1858 – oct. 1859) și cel dintâi ministru de externe al Principatelor Unite (oct. 1859 – mai 1860). Împreună cu Mihail Kogălniceanu și Costache Negruzzi, Alecsandri a fost director al Teatrului Național din Iași (1840-1842), care astăzi îi poartă numele. A condus revista România Literară (1855) și a contribuit la fondarea și la dezvoltarea a numeroase specii literare, publicând prima mare culegere de poezii populare românești, Poezii populare. Balade (cântece batrânești) adunate și îndreptate de …, 2 vol., 1852.

Continuă să citești Vasile Alecsandri – bardul de la Mirceşti

Pescărușul – o dramă de actualitate

anton-pavlovici-cehov-pescarusul--anton-pavlovici-cehovPescărușul reprezintă prima capodoperă teatrală a lui Anton Pavlovici Cehov, publicată în 1895 și pusă în scenă un an mai târziu. Dramaturgul de origine rusă (n. 17 ianuarie 1860 – d. 2 iulie 1904) este considerat cel mai de seamă exponent al teatrului rusesc, importanța lui trecând granițele Uniunii Sovietice și ajungând să fie apreciat pe întregul mapamond. Scrierile sale reprezintă o nouă direcție în drama modernă, reușind să redirecționeze teatrul spre o altă viziune, o nouă abordare, în care experiența umană, propriile aspirații devin surse de exprimare artistică: Nu trebuie să înfățişăm viața aşa cum e, sau cum ar trebui să fie, ci cum neo închipuim în visurile noastre! Continuă să citești Pescărușul – o dramă de actualitate

Domnișoara Julie

„Domnișoara Julie” (sau „Domnișoara Iulia” sau „Domnișoara Julia”) este un film dramatic regizat de Mike Figgis în 1999, scris după piesa de teatru Miss Julie (orig. Fröken Julie) a poetului și dramaturgului de origine suedeză August Strindberg,  din 1888.

Acțiunea se desfășoară în Suedia secolului XIX și are loc la curtea unui respectabil conte în Noaptea de Sânziene. Fiica contelui –  Domnișoara Julie, lacheul – Jean și bucătăreasa Kristin sunt cele trei personaje în jurul cărora evoluează evenimentele. Însă spectatorul nu rămâne plictisit nici o clipă din cauza aceasta. Deopotrivă, datorită atmosferii deosebite a filmului și a structurii actoricești, suntem ușor cuprinși de acest minunat joc.

Domnișoara JulieFiind într-o perioadă dificilă din cauza faptului că s-a destrămat logodna acesteia cu procurorul, Domnișoara Julie participă la petrecerea servitorilor din castel. La un moment dat ea dansează și cu lacheul Jean de care rămâne plăcut impresionată, dat fiind faptul că acesta într-adevăr era priceput la dans. Însă odată cu sfârșitul dansului acesta își face apariția în bucătărie unde poarta o discuție de rutină cu Kristin, printre altele menționând că Domnișoara Julie s-ar purta ciudat.

În scurt timp revine dumneaei aici, având o atitudine superioară față de cei doi, ba chiar un pic batjocoritoare.

În acest moment s-ar putea ca publicul să o vadă ca pe o fire alintată și ambițioasă,  aparținând unei clase sociale înalte, care consideră că toți trebuie să-i execute imediat ordinele și dorințele. Dar aceasta nu este decât o mască.  Continuă să citești Domnișoara Julie