„Domnișoara Julie” (sau „Domnișoara Iulia” sau „Domnișoara Julia”) este un film dramatic regizat de Mike Figgis în 1999, scris după piesa de teatru Miss Julie (orig. Fröken Julie) a poetului și dramaturgului de origine suedeză August Strindberg, din 1888.
Acțiunea se desfășoară în Suedia secolului XIX și are loc la curtea unui respectabil conte în Noaptea de Sânziene. Fiica contelui – Domnișoara Julie, lacheul – Jean și bucătăreasa Kristin sunt cele trei personaje în jurul cărora evoluează evenimentele. Însă spectatorul nu rămâne plictisit nici o clipă din cauza aceasta. Deopotrivă, datorită atmosferii deosebite a filmului și a structurii actoricești, suntem ușor cuprinși de acest minunat joc.
Fiind într-o perioadă dificilă din cauza faptului că s-a destrămat logodna acesteia cu procurorul, Domnișoara Julie participă la petrecerea servitorilor din castel. La un moment dat ea dansează și cu lacheul Jean de care rămâne plăcut impresionată, dat fiind faptul că acesta într-adevăr era priceput la dans. Însă odată cu sfârșitul dansului acesta își face apariția în bucătărie unde poarta o discuție de rutină cu Kristin, printre altele menționând că Domnișoara Julie s-ar purta ciudat.
În scurt timp revine dumneaei aici, având o atitudine superioară față de cei doi, ba chiar un pic batjocoritoare.
În acest moment s-ar putea ca publicul să o vadă ca pe o fire alintată și ambițioasă, aparținând unei clase sociale înalte, care consideră că toți trebuie să-i execute imediat ordinele și dorințele. Dar aceasta nu este decât o mască. Continuă să citești Domnișoara Julie