Etichetă: dezvoltare

De curând am găsit în podul bunicilor o carte ce se anunța destul de interesantă, intitulată „Nuvele bulgare contemporane”. Am spus că se merită să o lecturez, deoarece nu am citit niciodată autori bulgari și poate voi descoperi vreo nestemată. Într-advăr, așa a fost. Cartea este plină de nuvele cu adevărat interesante și care oferă o lecție de viață cititorilor. Aceasta conține 33 de nuvele scrise de autori diferiți din secolul XX. Fiecare nuvelă păstrează stilul autorului și parcă te introduce într-o altă lume, de fiecare data schimbată. În acest articol vă voi povesti despre prima nuvelă pe care am citit-o în carte, intitulată „Pălăria”, de Alexandar Karparov. Poate voi stârni interesul mai multor oameni spre literatura bulgară, care este cu adevărat fascinantă.

Pălăriile

Acțiunea se petrece într-un anume restaurant. Un narator plictisit stă la o masă și studiază oamenii din jur. Își dă seama de faptul că deși vede acei oameni în fața lui, nu știe nimic despre ei. „Ce hram poartă și ce fel de oameni sunt? Care le-a fost trecutul? Oare ce le rezervă viitorul?”. După ce studiază cu atenție fețele oamenilor și coafurile femeilor, naratorul ajunge în final să studieze pălăriile agățate într-un cuier. Poate vă gândiți, naratorul era cu adevărat plictisit. Ei bine, chiar așa era. Chiar și el admite. Totuși, nu asta e important în nuvelă.

Ipotezele

Naratorul ajunge la tot felul de ipoteze și descoperiri. După cum putem analiza fața unui om și ne putem da seama dacă e trist sau fericit, sau mai mult, poate dacă e un om bun sau rău, naratorul crede că un alt mod de a analiza o persoană e după pălăria pe care o poartă. Desigur, în ziua de azi puțini sunt tinerii care mai poartă pălării, dar în trecut, să ai o pălărie era obligatoriu, mai ales pe timp de iarnă. Pălăriile analizate erau de tot felul și de toate culorile: gri, verzi, negre, maro, noi, vechi, ponosite etc. Dintre toate pălăriile agățate, naratorul se oprește totuși asupra uneia: o pălărie gri, veche, murdară și deformată. Inevitabil, se gândește că posesorul trebuie să fie o persoană cu adevărat neglijentă. O persoană care nu pune preț pe aparențe și care poate este într-o stare financiară nu prea fericită. De asemenea, omul părea să fie destul de comunicativ deoarece pălăria părea deformată fix pe locul unde un om și-ar pune mâna pentru a ridica pălăria. Desigur, e un semn de respect să îți ridici pălăria de pe cap când saluți un om, deci persoana în cauză trebuia să fie respectuoasă.  Naratorul concluzionează că pălăria cu siguranță trebuie să aparțină unui om trist și singuratic, deoarece un om vesel ține ca pălăria să fie curată și călcată impecabil. Dar un gând îl străfulgeră. Poate omul e de fapt vesel și are mulți cunoscuți dar el doar încearcă să inducă lumea în eroare purtând așa o pălărie.

Descoperirea

Tot analizând nefericita pălărie, omul observă că în restaurant mai rămăseseră foarte puțini oameni. Dând să plece, acesta nu își mai poate găsi pălăria. Chelnerul totuși îi recuperează pălăria care stătea agațată în cuier și nu mică îi fu surprinderea când observă că pălăria analizată era de fapt… pălăria lui. Când întrebă chelnerul cum de a ghicit acesta răspunde: „Dexteritate profesională”. Omul pleacă stupefiat din restaurant gândindu-se că tot acest timp nu a fost în stare să își recunoască propria pălărie. Făcuse multe aprecieri eronate la adresa propriei persoane și hotărî să nu se mai ocupe niciodată de pălăriile semenilor și să nu se mai lanseze în „întreprinderi” de acest fel. A doua zi își cumpără o pălărie nouă, tot cenușie.

Concluzii

Prin această scurtă nuvelă autorul vrea să ne servească o lecție. După cum spune și proverbul „nu judeca o carte după coperți”, e foarte ușor să judecăm un om. Îl putem judeca după înfățișare, haine sau pălării,dar de foarte multe ori aprecierile noastre sunt complet eronate. Nu există o formulă care să măsoare nivelul de bună-voință ori de fericire a unui om. Oamenii sunt ființe atât de complexe, e imposibil ca un obiect vestimentar sau chiar un gest să trădeze totul despre ei. Psihologi putem să ne dăm toți când vine vorba de alte persoane, dar e mai greu să ne analizăm pe noi înșine. Desigur, asta ar trebui să fie principala noastră preocupare: felul în care putem să ne dezvoltăm noi ca persoane, felul în care ne putem înțelege pe noi mai bine. Să ținem cont de prețiosul sfat pe care ni-l dă autorul și să avem grijă, poate încercând să analizăm pălăriile altora ne vom trezi analizând pălăria noastră care poate e mai ponosită decât a celorlalți.

 

Ecaterina Filimon