Doamna Lilișoara ne dezvăluie secretele unui desert dumnezeiesc – coliva! Preparatul din grâu fiert amestecat cu zahăr și nuci, care se împarte de pomană și care este atât de cunoscut în rândul românilor, reprezintă astăzi o și mai mare atracție pentru felul în care este ornat. Doamna Maria Cucu a început să orneze colive dorind să aducă mulțumire Maicii Domnului: “Am vrut să fac ceva cu care să Îi mulțumesc și eu la rândul meu, iar ideea mi-a venit în biserică, atunci când am observat că lumea nu mai știe să prepare această rețetă. Am primit binecuvântarea starețului de la Mănăstirea Neamț și prima colivă ornată a fost cu Maica Domnului și Iisus binecuvântând. Mi s-a spus că îmi va fi foarte greu, pentru că este nevoie de multă răbdare și timp, dar m-am ambiționat să fac acest lucru și am și reușit după scurtă vreme.”
Etichetă: desert
Nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim
Se spune că viața este o zebră nu din cauza repetării binelui și a răului, ci din pricina oscilării zilei cu noaptea. Bine, poate mai mult din perspectiva unui optimist.
Viața e o calamitate artificială, întrucât e a omului. El își ridică scara, el o urcă, el o „blenduiește”… Viața e o capcană frumoasă, e o carte al cărei drept de autor Dumnezeu ni-l rezervă nouă. Așadar, fiecare dintre noi are un pix, o pensulă, un șevalet, o paletă, pentru a-și începe „redactarea și colorarea” propriului său… pustiu.
În opinia mea, omul e o mică paranteză a Universului… neînchisă. Pustiul, nu Sahara sau Kalahari,… e imens, asta chiar dacă omul e o creatură microscopică pe lângă acesta.
Dar, independent de toate, scopul primar al fiecăruia dintre noi e Oaza; Crearea Oazei – moment confundabil, și pe bună dreptate, cu descoperirea a ceea ce Mihai Eminescu numește ataraxie.